Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Din august, mai ușor de la Oradea spre Cluj. Se deschide Centura Oșorhei

Lucrările la Centura Oșorhei avansează. Constructorii au finalizat joi, 30 mai, turnarea celui de-al doilea strat de asfalt, stadiul execuției ajungând la 80%. În luna iunie va fi turnat și ultimul strat de asfalt.

„Se mai lucrează la cele două capete ale centurii. La capătul dinspre Oradea se va reloca un post electric și se vor asfalta bretelele de conectare cu girația de pe centura Oradea, din spatele Metro. La capătul dinspre Cluj, la girația de la Fughiu, se va face un racord provizoriu, urmând să înceapă și lucrările la pasajul suprateran peste această girație. În următoarele două săptămâni se va definitiva și intersecția cu drumul județean spre Copăcel, aflat și el în lucru. Din a doua jumătate a lunii iunie se va turna și al treilea strat de asfalt, cel de uzură. În iulie se vor realiza marcajele și semnalizarea. La începutul lunii august, centura Oșorhei se va deschide circulației”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Până în prezent, au fost deschise circulației Centurile Sântandrei și Sânmartin. În iulie se va deschide și Centura Nojorid.

Descongestionarea traficului spre Cluj

Traseul de 5,8 kilometri al Centurii Oșorhei pornește din sensul giratoriu situat la intersecția cu drumul spre localitatea Cheriu, de pe Centura Oradea, ocolește Oșorhei prin sud și se termină în sensul giratoriu de pe DN1, care face legătura cu localitatea Fughiu.

Centura Oșorhei va contribui semnificativ la descongestionarea traficului de pe cea mai aglomerată ieșire din Oradea, cea spre Cluj, pe DN1. Nu vor mai fi blocaje înspre Oșorhei, ceea ce înseamnă economie de timp și de costuri.

Reamintim că în cadrul aceluiași proiect se reabilitează cei 12,8 km de drum județean dintre Oșorhei și Copăcel. Aici lucrările presupun lărgirea drumului, amenajarea accesurilor la proprietăți, refacerea podețelor și demolarea și refacerea podului peste Valea Sărand.

Creșterea accesibilității în ZMO

Realizarea Centurii Oșorhei face parte din obiectivul de investiții „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea; Lot 1: Sector 1 (DJ767J) – Oșorhei și DJ767E – Oșorhei – Copăcel”, din proiectul „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din Județul Bihor”. În cadrul aceluiași proiect de reabilitează drumul județean de 12,8 kilometri între Oșorhei și Copăcel.

Lucrările sunt executate de firma SC PORR Construct SRL, iar valoarea contractului pentru cele două drumuri este de 108.275.129,09 lei, fără TVA. Termenul de execuție a fost stabilit la 18 luni din momentul ordinului de începere a lucrărilor.

Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027, prioritatea de investiții 5: O regiune accesibilă, Obiectivul Specific (OS) 3.2.

Din proiectul „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din Județul Bihor” mai fac parte Centurile Nojorid, Sântandrei, Biharia și drumul de legătură dintre Biharia și Paleu, modernizarea DJ 763 Padiș – Ic Ponor și reabilitarea DJ 795 Salonta – Tinca, cu o valoare totală de 130 de milioane de euro.

Opt drumuri noi în Bihor

În prezent, Consiliul Județean Bihor a finalizat sau are în lucru opt drumuri noi în județul Bihor, cu o lungime totală de 68 de km:

  • Centura Aleșd – 5,8 km
  • Centura Beiuș – 9,3 km
  • Centura Sântandrei – 5 km (finalizat)
  • Centura Nojorid – 8,4 km
  • Centura Sânmartin – 8 km (finalizat)
  • Centura Oșorhei – 5,8 km
  • Centura Biharia – 8,7 km
  • Inelul Metropolitan Oradea – 17 km.

 



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, premiat de UNITER

Articolul următor

S-a lansat programul „Litoralul pentru toți”, cu tarife începând de la 35 de lei pe noapte

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Teleki
Citeste mai mult

Castelul Teleki, restaurat pe banii Europei

Acest proiect va reprezenta un pas important în conservarea patrimoniului cultural și în valorificarea potențialului turistic al județului…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share