Incursiunea greoaie în inima României, la Sibiu, pentru un schimb de idei cu cititorii săi, a fost subliniată de Cristian Tudor Popescu în stilu-i caracteristic. ♦ „Am făcut 6 ore cu trenul (…). Însă e bine, (…) de la Iași se fac peste 14 (…). În condițiile astea mă întreb cum se mai ține la un loc această țară,” – CTP. ♦ Preambulul potrivit pentru o conversație despre o carte cu un titlu afurisit: Râsul dracului, ultima carte scrisă de jurnalistul bucureștean.
În fiecare dintre noi se află un Putin, cu o conștiință de sine toxică, dar creăm materie din neant și nu avem modalități decente pentru a ajunge de la București la Sibiu și vice versa, vorba personajului întruchipat de Birlic.
„O carte cu un titlu afurisit. Cea mai recentă carte a domnului Cristian Tudor Popescu conţine lumi postapocaliptice, texte de literatură pură, texte gnostice, texte despre scriitori, poeţi şi filme sau despre matematică și permutări”, sublinia Radu Vancu, scriitorul sibian, în cadrul întâlnirii din Sala festivă a Bibliotecii Județene „Astra”.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu s-a așezat pentru o discuție cu cititorii săi și ai altora, abordând subiecte aparent alandala. Alături de acesta, Radu Vancu intermedia dialogul alimentându-l cu întrebări pe placul audienței.
Mai ușor ajung la New York. Parcă e un fel de strategie să împiedice restul țării să ajungă la Sibiu
„Nu se poate să existe curse de avion Sibiu – Munchen, Viena, Budapesta, către marile capitale, dar să nu fie către Bucureşti. Există aeroportul, nu există avioanele. Mai uşor aş fi ajuns la New York, decât la Sibiu. Parcă ar exista un fel de strategie care cumva să împiedice accesul restului ţării la acest oraş minunat. Apoi, am făcut peste 6 ore cu trenul până la Sibiu. Însă e bine, pentru că de la Iaşi se fac peste 14 ore. În condiţiile astea mă întreb cum se mai ţine la un loc această ţară”, întreabă Cristian Tudor Popescu.
Dincolo de starea, calitatea şi disponibilitatea infrastructurii feroviare şi aeriene din România, cuplul format din Cristian Tudor Popescu şi sibianul Radu Vancu a abordat subiecte precum natura luminii şi posibilitatea creării materiei din neant sau cum în fiecare dintre noi există un Putin ascuns în partea reptiliană a insului.
„Energia poate produce masă. Exact opusul din formula lui Einstein, unde masa se transformă în energie, vezi bomba atomică. Însă ideea inversă, a transformării energiei în masă, nu e deloc vehiculată. Există şi un experiment în acest sens”, arată CTP.
Lăsăm subiectul în acest punct, cu trimitere către Răsul dracului, tocmai pentru a trezi spiritul inchizitor în rândul cititorilor noștri.
Democrația nu există în natură, există doar dictatură
„Încă de la naştere conştiinţa de sine este autodistructivă, este letală. În fiecare dintre noi există un Putin”, o declarație menită de scriitor să trezească în mod intrigant spiritele în sala amorțită de căldură. „Dacă nu reuşim să acceptăm lucrul acesta, nu vom şti să luptăm cu el. Cei care reuşesc să nu ducă la autodistrugerea atât a lor, cât şi a celor din jur, prin extinderea conştiineţei de sine asupra a tot ce este în jur. În principiu, o fiinaţă umană doreşte să formateze tot ce are în jur, casa, pământul, oamenii din jur şi, mai ales, familia, după conştiinţa sa de sine. Doreşte să se comporte aşa cum vrea el, aşa cum crede el. Doreşte să fie de fapt un dictator. Democraţia nu există în natură, există doar dictatură. Conştiinţa de sine nu are un moment când devine nocivă, ea este nocivă. Singura şansă este să fii conştient de asta. Iar aici e nevoie să practici un exerciţiu greu şi lung şi anume întâlnirea cu sinele”, – CTP.
Ne-am comporta altfel cu un eventual al doilea val masiv de refugiați ucrainieni?
„Noi i-am primit pe ucrainieni în entuziasmul Europei şi a Statelor Unite. Eu spun că e mult mimetism achiziţionat social şi nu sentiment autentic în acest gest. Acum, dacă ar veni un alt val de ucrainieni, aşa cum s-a întâmplat în 2022, veţi vedea că lumea s-a plictisit de atâta caritate, de atâta bunătate şi grijă faţă de semeni,” consideră CTP, arătând mai departe că mimetismul social ne împiedică să fim empatici în mod autentic. „Ca individ, trebuie să lupţi cu acest mimetism social. Există un grad de mimare a sentimentelor uriaş în societate, care se formează de la naştere şi respectivul ajunge să creadă despre sine că este un om bun, caritabil, altruist, curajos. Dar pus într-o situaţie limită, pe muchie, abia atunci respectivul are întâlnirea cu sinele”.
Evident, despre meritocrație. Subiectul preferat când suntem predispuși la mimetism, dar după fotbal
Solicitat să vorbească despre meritocrație, pentru a doua oară la rând într-un interval scurt de timp, Cristian Tudor Popescu și-a început excursul în stilul unui profesor de matematică.
„Înainte de a rezolva o problemă trebuie să te asiguri că ea este corect formulată. Formularea unei probleme este esenţială pentru că altfel poţi să pierzi ani de zile încercând să rezolvi o problemă care nu are soluţie,” – CTP.
„Care este lucrul greşit din gândirea colectivă conştientă şi subconştientă vizavi de meritocraţie. Ea presupune un grad de moralitate din partea celor care o aplică. Meritocraţia înseamnă că îi punem pe ăia care ştiu să facă bine o treabă şi nu pe ăia care nu ştiu”.
„Ceea ce nu se înţelege exact este faptul că nu ar trebui să existe o componentă morală, care de obicei este şi simulată. Adică de ce trebuie să-l punem pe ăla care este bun? Pentru că aşa e bine şi frumos, e cinstit”.
„Nu! Trebuie să fim lacomi de profit ca să-i punem pe ăia care sunt buni în funcţie şi nu fani ai pierderilor. Este exact mecanismul care funcţionează în Statele Unite ale Americii şi în alte ţări. Marea artă a americanilor este, dar sunt tentat să spun că a fost, să pună pe fiecare pe locul potrivit. Acolo nu apar indivizi ca doamna de la Apele Române, care nu ştia să deosebească hidrogen de oxigen”.
„Deci nu, nu trebuie să punem în funcţie pe cine merită, ci persoana eficientă pentru ca eu, compania şi grupul pe care-l reprezint să câştige. Şi numai aşa funcţionează. Nu pe criterii morale, aşa cum nici comunismul nu a funcţionat, care la bază avea criterii profund morale”.
„Deci, meritocraţie înseamnă un principiu pragmatic, nu unul moral. Cauza pentru care meritocraţia nu funcţionează este răspunderea difuză. Principiul meritocratic se impune atunci când plăteşti pentru ce ai greşit”.
Am scris-o ca s-o arunc în cadă*
Într-o pauză luată de la procesul de inchiziție asupra neajunsurilor care frustrează societatea românească, Cristian Tudor Popescu mărturisește așteptările sale de la cititori, de data asta.
„Cartea trebuie să vorbească pe picioarele ei. De aceea vă invit să citiţi cartea dintr-un foc, cap coadă, fără pauze. Dacă vezi o cărămidă îţi transmite ceva foarte diferit de o casă, de o construcţie. Fiecare cărămidă în sine din Ateneul Român nu-ţi poate transmite nimic legat de Ateneul Român. Dar într-o structură comună ele pot să însemne simbol, ceva transmaterial, dincolo cotidian.
Cartea este făcută din bucăţi aparent diferite. Ce mă interesează este starea care va creat-o. Literatura şi arta nu are ca scop educaţia, furnizarea de informaţii, ci este un efect secundar. Rolul principal este crearea unei stări. Poţi culegi o sumedenie de informaţii din Shakespeare despre perioada elisabetană sau din Balzac despre societatea franceză din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar nu acesta este scopul. Cartea trebuie să trezească o simţire, o trăire”.
*Autorul explică cum literatura sa nu trebuie să acumuleze neapărat aprobările cititorilor, pentru ca scriitura sa să fie validă, ci, mai degrabă, trebuie să-i placă acestuia. „Am scris-o pentru mine. Dacă mie îmi place e suficient. Am scris-o, am aruncat-o în cadă și peste câteva săptămâni reiau lectura. Dacă mi se pare mie că e bună, atunci e suficient pentru mine. Dacă place și altor cititori, atunci cu atât mai bine” – CTP.
