Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Începe marea reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din Cluj-Napoca

Beneficiarul și constructorul s-au angajat să termine lucrările în perioada verii | Foto: CASA

Contractul de 30 milioane de euro executat de societatea bistrițeană Dimex 2000 Company va cuprinde multe străzi importante din zona centrală.

Acesta vizează reabilitarea rețelelor de apă și canalizare în municipiu, beneficiar fiind Compania de Apă Someș (CASSA) Cluj-Napoca, fiind cuprins în proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, perioada 2014-2020, de 404 milioane euro, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA).

“Proiectul s-a finalizat la 31 decembrie 2023, însă din motive obiective, 20 de contracte (din care 14 de lucrări) din totalul de 34 de contracte componente ale Programului Operațional Infrastructură Mare nu au fost finalizate pana la data limită a acestuia”, potrivit CASSA.

Ele au fost fost fazate pe noul program de investiții, al șaselea atras și derulat de CASA – Programul de Dezvoltare Durabilă. Noul contract, de 124 milioane lei, fără TVA, face parte din cele 14 contracte de lucrări fazate, având ca termen de finalizare 20 decembrie 2024.

Multe lucrări, fără săpătură

“Au fost prevăzute lucrări pentru înlocuirea rețelelor de alimentare cu apă pe 32 de străzi (20 km) și reabilitarea conductelor de transport a apei pe șapte străzi (7,5 km). De asemenea, rețeaua de canalizare din municipiul va fi înlocuită sau reabilitată pe 68 de străzi (23,5 km).

Din totalul lungimii de rețele de apă și de canalizare care fac obiectul acestui contract, o mare parte vor fi reabilitate prin tehnologii fără săpătură pentru a minimiza disconfortul pentru populație și circulație: torcretare sau liner (cămășuire).

Principalele criterii care au stat la baza includerii străzilor din acest contract în programul de reabilitare au fost numărul și frecvența avariilor, depășirea duratei normale de viață și materialul constructiv”, conform conducerii companiei.

Înlocuiesc conductele din azbest

“Va exista cu siguranță un disconfort, însă beneficiile pe termen lung sunt semnificative. Pe Titulescu există, în trotuar, o conductă de azbest introdusă odată cu construirea blocurilor, din anii ’70-’80, unde am avut, în 10 ani, 20 de spargeri. Pe Dorobanților avem aceeași situație.

Este cea mai bună ocazie de a le înlocui, mai ales că azbestul s-a dovedit un material nesănătos. Termenele de realizare sunt strânse, iulie-august, când e vacanță, iar orașul e mai puțin aglomerat, însă constructorul ne-a spus că se poate încadra ca să finalizăm săpăturile deschise până la începerea școlii”, a declarat directorul adjunct al CASSA, Mihai Iacob.

Printre străzile incluse în program se numără C. Brâncuși, N. Titulescu, Dorobanților, Traian, E. Grigorescu, Sighișoarei, Argeș (înlocuire rețele – săpătură deschisă); Calea Mănăștur, Calea Dorobanților, C. Coposu – Tăietura Turcului, Lacu Roșu – Pod A. Vlaicu, E. Grigorescu, G. Enescu – Uzinei Electrice (reabilitare conducte de transport – majoritar fără săpătură);  A. Șaguna, C. D. Gherea, Lutoasă, aleile Băița, Băișoara (înlocuire rețele de canalizare – săpătură deschisă).

Investițiile CASSA în lucrări noi și reabilitări vizează 1.548 km de rețele de alimentare cu apă, 378 km rețele de canalizare, 99 rezervoare de înmagazinare a apei, 75 de stații de pompare a apei, 99 de stații de pompare a apei uzate.

Lucrarea majoră din megaproiect o reprezintă aducțiunea de apă Cluj – Sălaj, cea mai lungă conductă de apă potabilă din România. Aceasta se va întinde pe 164 km, plus 153 km de ramificații secundare și va elimina dependența localităților rurale adiacente de surse locale vulnerabile la schimbările climatice.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Soluții și tehnologii care ajută fermierii să asigure hrana pentru o populație în creștere

Articolul următor

Nouă oferte pentru construirea lotului 3 al Drumului Expres Arad – Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share