Nouă companii cu activitate la Cluj și-au anunțat participarea la proiectul de 25 milioane € din zona Șapca Verde.
Societățile care vor fi implicate în edificarea campusului sunt NTT Data Romania, Tehnofavorit, Bonas Import Export, Robert Bosch SRL, Terapia, Moldovan Carmangerie, Emerson SRL, Selgros Cash & Carry și Electrogrup Infrastructure.
În județul Cluj va fi construit primul campus de acest gen, prin intermediul Consorțiului de Învățământ Dual Clujean (CIDC). Valoarea eligibilă a proiectului se ridică la 123 de milioane de lei, cu TVA inclusă. Lider al parteneriatului este Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj.
10 instituții sunt parteneri în CIDC: USAMV, Universitatea Tehnică, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj, Colegiile Tehnice A. Maior, A. Aslan, R. Ripan, Colegiul Energetic, Colegiul Economic Iulian Pop și Liceul Tehnologic A. Vlaicu.
Vor participa în CIDC Primăriile Cluj-Napoca și Florești, Consiliul Județean Cluj, dar și Inspectoratul Școlar Județean. Principalele domenii vizate le reprezintă electronica aplicată, ingineria electronică (electromecanică și electrotehnică), automatizări, inginerie mecanică, robotică și mecatronică.
Va fi ridicat lângă mall-ul din Florești
CIDC a primit finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Asocierea a fost constituită în baza unui acord de parteneriat la nivel regional, cu o durată de minimum 15 ani. Acordul are drept obiectiv principal formarea profesională a elevilor și a studenţilor, pentru facilitarea inserţiei pe piața muncii a absolvenților învăţământului preuniversitar și universitar.
”Scopul programului-pilot constă în dezvoltarea unei educaţii duale centrate pe nevoile elevilor şi studenților în strânsă legătură cu nevoile pieţei muncii. Vor fi asigurate, în corelaţie cu piaţa muncii, diversificarea calificărilor şi creşterea numărului de absolvenți printr-un parcurs educaţional complet pentru elevii înscrişi în învăţământul dual de nivel liceal ca să poată urma programele de învățământ universitar.
Pregătirea profesională trebuie să devină eficientă şi relevantă pentru nevoile pieței muncii, iar infrastructura socială să crească atractivitatea învățământului profesional, prin spațiile de cazare și de masă, laboratoare, săli de sport și multimedia, activitățile recreative. Infrastructura acestui campus va îngloba și o importantă componentă de digitalizare”, a detaliat rectorul USAMV, Cornel Cătoi.
Finanțarea este destinată în principal construcției și operaționalizării campusului integrat pentru învățământul dual, pe un teren aflat în proprietatea USAMV, situat în comuna Florești, zona Răzoare (Șapca Verde), pe 3 ha.
„Scopul este de a da naștere unui produs veritabil, care să promoveze și să dezvolte învățământul dual în domenii cheie pentru Regiunea Nord-Vest. Prin parteneriatul solid pe care l-am construit vom putea influența în mod pozitiv climatul educațional în învățământul preuniversitar și terțiar universitar”, a declarat managerul de proiect, Adrian Oros.