16 dintre cele 50 de companii finaliste ale programului inițiat de Bursa de Valori București (BVB) au sediul în aceste regiuni ale României.
Comitetul de nominalizare al BVB Arena a selectat cele 50 de companii semifinaliste ale programului, dintr-un total de 409 de nominalizări valide pe platforma dedicată. Din 8 iulie până pe 31 iulie, publicul va putea alege, prin vot BVB Arena, 3 dintre cele 15 companii românești.
Programul BVB Arena, derulat din 2017 de către BVB, a depășit 1.500 de companii înscrise în program. Fiecare ediție a atins noi recorduri în interesul față de program, materializat în numărul tot mai mare al companiilor nominalizate.
„Ca în fiecare an, am așteptat cu nerăbdare selecția companiilor semifinaliste pentru a ne confirma, încă o dată, valoarea pe care antreprenorii români o aduc pentru economia românească.
În mod direct, prin produsele și serviciile pe care le produc, prin ingeniozitatea afacerilor pe care le conduc, și indirect prin bunăstarea pe care o generează propriilor angajați și familiilor acestora”, a spus Radu Hanga, președintele BVB
Finaliștii din Transilvania și Banat:
- Apemin Tușnad (Harghita)
- Astra Vagoane (Arad)
- Moldovan Carmangerie (Cluj)
- Benvenuti (Bihor)
- Perla Harghitei (Harghita)
- Plasmaserv (Mureș)
- Plimob (Maramureș)
- Qwerty Key (Maramureș)
- Scandia Food (Sibiu)
- Siteclick (Cluj)
- Ferma Cu Omenie (Alba)
- TED`s Coffee (Cluj)
- Tradiții din Natură (Mureș)
- Transilvania Nuts (Alba)
- Trend Furniture (Cluj)
- Tucano Coffee (Cluj)
Sursa: BVB
Finanțări de 240 de milioane de euro
„Perioada de la intenție până la listarea efectivă a unei companii nu este una scurtă. Suntem însă încrezători că antreprenorii români înțeleg tot mai bine, datorită BVB Arena, care sunt avantajele directe și indirecte ale finanțării pe bursă.
La bursă nu ridici doar capital, ci obții și o serie de avantaje intangibile: notorietate, vizibilitate, consolidarea reputației. Avem deja câteva exemple de succes: de la debutul programului, peste 20 de companii au venit la bursă cu acțiuni sau obligațiuni. Rundele de finanțare s-au ridicat la 240 milioane €”, a declarat Adrian Tănase, directorul general al BVB.
În prima etapă a proiectului BVB Arena, derulată în perioada 23 aprilie – 31 mai, susținători ai programului, alături de comitetul de nominalizare, au propus 400 de companii românești prin intermediul platformei dedicate.
Cele mai multe sunt din comerț (17%), IT&C (12%), industrie alimentară și prelucrătoare – câte 11%, servicii – 10%, construcții – 7%, București și Ilfov ocupă cumulat de 37%, urmate de județele Cluj, Iași, Brașov, Bacău, Suceava, Constanța. 81% sunt companii IMM, 9% startup-uri și 10% corporate.
Comerțul și industria alimentară, în top
Votul publicului va trimite direct în finală trei companii. Restul de 12 vor fi alese de către juriul BVB Arena, cu experți în diverse domenii ale economiei. Cele 15 finaliste vor fi anunțate public în cadrul galei de premiere din toamnă.
În perioada octombrie – noiembrie BVB Arena prevede o etapă de mentorat la care vor putea participa companiile finaliste și semifinaliste, nominalizate în ediția curentă sau care se înregistrează în platforma programului.
BVB Arena este un program inițiat din 2017 sub numele de Made in Romania, fiind dedicat identificării și promovării companiilor locale antreprenoriale de succes. Noul nume plasează această inițiativă dedicată antreprenorilor români sub umbrela proiectelor BVB.
Prin dezvoltarea platformei dedicate, BVB se poziționează ca fiind principalul canal de finanțare pentru antreprenorii români, alături de sectorul bancar. Platforma este dedicată investitorilor, consultanților, în special companiilor cu perspective de creștere, care doresc să atragă finanțare de la investitori ori se află în procesul de pregătire a unui plasament privat pe Piața AeRO sau Principală.