Proiectul de modernizarea a Bulevardului Cetății din Timișoara, finanțat prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 a ajuns la final. Este primul proiect finalizat în perioada de programare 2021 – 2027.
Valoarea totală a proiectului a fost de peste 110 milioane de lei, din care 66,63 milioane lei cofinanțare din partea Uniunii Europene.
„Este primul proiect finalizat în perioada de programare 2021-2027 – așadar lucrurile se mișcă și proiectele aduc beneficii reale. La finalul zilei contează că viața oamenilor este îmbunătățită prin fonduri europene”, a declarat Ascanio Troiani, manager de program în cadrul Comisiei Europene – Dg Regio, la conferința de presă organizată de Primăria Timișoara joi, 11 iulie 2024, la încheierea proiectului.
Lucrări executate
Bulevardul Cetății a trecut printr-un amplu proces de modernizare, de la infrastructura de utilități: rețeaua de apă-canal, termoficare, iluminat public, până la liniile înierbate de tramvai, partea carosabilă, trotuare, piste de biciclete și spații verzi.
„Bulevardul Cetății este o investiție pentru toți timișorenii de acum, și pentru următoarele generații. Nu a fost un șantier ușor, iar șansa fondurilor europene ne-a ajutat să ducem la bun sfârșit întreg proiectul. Acum, Bulevardul Cetății e un culoar de mobilitate cu opțiuni reale pentru toți cei care circulă pe aici: pietoni, șoferi, bicicliști sau utilizatori de transport public. E un pas mare pentru încurajarea mobilității urbane sustenabile. De exemplu, de la reluarea circulației tramvaielor, avem peste 6,5 milioane de călătorii pe liniile 4 și 7 și aproape 16.000 de ture de tramvai. Sunt încrezător că tot mai mulți timișoreni vor utiliza transportul public verde și bicicleta pe măsură ce infrastructura va deveni tot mai calitativă” a transmis primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Georgiana Radac, șefa Autorității de Management pentru program, a evidențiat îmbunătățirile majore aduse sistemului timișorean de transport public de călători prin investiții europene.
„Ne bucurăm de faptul că primul proiect finalizat din fonduri europene prin Programul Regional Vest este o investiție care asigură pentru timișoreni un sistem de transport public modern și ecologic. Cu toții ne dorim să ajungem cât mai repede acasă, la muncă sau la școală, să nu pierdem timp în trafic sau căutând locuri de parcare. Și doar prin astfel de investiții și măsuri transportul public poate deveni o alternativă reală, atractivă și durabilă la mobilitatea individuală, cu mașina proprie. În plus, nu generează poluare, nu are impact negativ asupra mediului ceea ce înseamnă o îmbunătățire a calității vieții noastre, a tuturor. De aceea, am investit și vom continua să investim în creșterea calității vieții locuitorilor din regiunea noastră”, a concluzionat Sorin Maxim, directorul general ADR Vest.
El a subliniat, de asemenea, necesitatea ca investițiile finanțate din bani europeni să fie întreținute și menținute la același nivel de calitate și după finalizarea lucrărilor.
Vedeți evoluția proiectului în materialul video realizat de Primăria Timișoara:https://www.youtube.com/watch?v=R6Dy9kLWhAI