Titlul IBA International va fi pus la bătaie în cadrul Galei de box profesionist Dracula Boxing Show, de la Brașov, în octombrie. ◊ Clujeanul Benjamin Adegbuyi, unul dintre cei mai renumiți kickboxeri din lume, va lupta în main event-ul galei pentru titlul IBA International. ◊ De 11 ani acesta se menține în top 10 mondial și promite un meci de neuitat.
Gala Dracula Boxing Show, care adună luptători de top din întreaga lume, este un eveniment așteptat cu nerăbdare de fanii sporturilor de contact. Vor fi puse în joc titlurile IBA INTERNATIONAL şi centura promotiei DBS (Dracula Boxing Show).
Participarea clujeanului crescut la Aiud Benjamin Adegbuyi în acest eveniment nu face decât să crească entuziasmul și așteptările legate de această gală. Lupta pentru titlul IBA international reprezintă o oportunitate pentru Adegbuyi de a marca încă un pas important în cariera pugilistică.
„În paralel cu cariera în kickboxing activez și în boxul profesionist. Și cu ocazia galei de la Brașov vreau să o continui. Am venit cu centura promoției DBS și cu o centură IBA. E prima dată când boxez în cadrul galei Dracula Boxing Show. Este o onoare pentru mine, pentru că eu sunt născut în Cluj Napoca. Nu am mai luptat de 5 ani de zile în România și de fiecare dată când lupt în România e o senzație diferită, pentru că lupt în fața publicului care mă susține. Mă bucur că pot beneficia de această oportunitate, să fiu la Brașov, pentru că va fi un eveniment pe cinste,” a declarat Benjamin Adegbuyi.
Gala de Box Profesionist „Dracula Boxing Show”, organizată de Asociația Club Sportiv Ursache, va avea loc vineri, 11 octombrie 2024, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”, Brașov.
Alături de Benjamin Adegbuyi, vor completa tabloul luptătorilor alți pugiliști pregătiți pentru spectacol.
Daniel Buciuc – Un boxer promițător, MAGIC DAN revine la Brașov cu dorința de a-și confirma statutul de favorit și de a-și extinde seria de victorii, apărându-şi titlul mondial cucerit la Zalău anul acesta. O va face în co-main event-ul galei.
Adi Stroe – Cunoscut pentru stilul său ofensiv și loviturile precise, braşoveanul promite un spectacol de forță și tehnică la revenirea în ringul boxului profesionist.
Mirel Drăgan – Cu o carieră solidă în box și alte sporturi de contact, rapidistul este un nume consacrat care va aduce spectacol în ring.
Andrei Arădoaie – Un sportiv complet, își propune să demonstreze încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai talentați şi puternici boxeri români.
Marcel Nistreanu – Un boxer experimentat, vine cu o strategie bine pusă la punct pentru a-și înfrunta adversarii; a reprezentat România şi Braşovul la cel mai înalt nivel, făcând parte din lotul olimpic.
Filip Cristian – Tânăr și ambițios, THE SKINNY GORILLA este pregătită să își facă un nume în boxul profesionist și să impresioneze publicul.