Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Evitați plaja Jupiter! Este plină de scoici, că le poți aduna cu lopata

Înnisiparea plajelor, în cazul lui Jupiter, s-ar putea numi înscoicizare, dacă o fi existând termenul.

Turiștii care au ales în această vară să-și petreacă vacanța sau concediul într-una stațiunile din sudul litoralului românesc, nu au făcut o alegere bună. Între Neptun și Venus sunt în derulare lucrări de înnisipare a plajelor.



Dacă plaja de la Neptun, de la 10 Steaguri, până în apropiere de Jupiter este aproape finalizată, în Jupiter există în prezent prea puține locuri unde poți să faci plajă în condiții optime. În schimb, turiștii au parte de zgomote de șantier, uruit de utilaje, nu doar ziua, ci mai ales noaptea și chiar în zilele de sâmbătă și duminică.

Firma Van Oord, cea care a câștigat licitația de înnisipare, lucrează la turație maximă pentru a se încadra în termen.

Firma Van Oord lucrează zi și noapte, 7 zile din 7, la înnisiparea plajei din Jupiter

Bate vântul pe faleza din Neptun

Plajele din Neptun sunt finalizate, dar pe faleză parcă bate vântul. Multe dintre restaurantele și gheretele de pe mal au rămas închise, iar patronii, puțini, care au mai deschis, se plâng că distanța dintre faleză și șezlongurile plasate pe malul mării este foarte mare, iar turiștii vin mai greu să-și cumpere o bere, un suc, un frappe.

Multe terase au tras obloanele

Pentru un șezlong se plătește între 40 și 60 de lei, mai scump în weekend.

Înspre Jupiter, deși o parte din plajă pare finalizată, îți trebuie mult curaj să pășești desculț pe nisipul plin cu scoici sparte care te taie la picioare.

Așa arată o plajă, plină de scoici

Muzică de utilaje

În prezent, lucrările de înnisipare se derulează lângă hotelurile Cometa, Meteor, Capitol, Opal, Topaz până spre Venus.

Cei cazați aici au ocazia să asculte o muzică inedită, chiar și pe timpul nopții sau sâmbăta și duminica, muzica buldo-excavatoarelor și a utilajelor marine care extrag nisipul din larg și îl deversează pe plaje.

Utilajele aparțin firmei olandeze Van Oord, cea care a câștigat licitația de înnisipare a plajelor între Neptun.

Utilaje la lucru

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) apreciază proiectul de lărgire a plajelor derulat de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, dar subliniază că nu era oportună în plin sezon turistic, în lunile iulie și august.

Prin acest proiect, în valoare de circa 635 de milioane de lei fără TVA, vor fi create 60 de hectare de plaje noi, pe o distanță de 2,5 km,  până la începutul lunii septembrie între Neptun și Venus, pentru a combate eroziunea.  Proiectul se desfășoară pe segmente, cu deschiderea treptată a plajelor extinse la fiecare două săptămâni. Noile plaje vor avea 100 de metri de nisip uscat şi 280 de metri sub mare, asigurând o pantă lină la intrarea în apă.

Turiști mai puțini pe litoral

Numărul de turiști care au ales în acest an litoralul românesc este mai mic decât în anii precedenți. O spun hotelierii, dar acest lucru se vede și din numărul celor care stau seara la terase, multe dintre ele fiind chiar închise.

Se plâng însă și agențiile de turism care efectuează excursii în Bulgaria sau în Delta Dunării.

„Anul trecut organizam chiar și trei excursii pe săptămână, în unele zile cu două autocare, spre Balcic și Nisipurile de Aur, anul acesta, de abia organizăm una pe săptămână, dar nu reușim să umplem nici un autocar”, ne-a declarat ghidul unei agenții de turism din Constanța, care organizează excursii în Bulgaria.

Dar, tot răul este spre bine, anul viitor stațiunile din sudul litoralului românesc vor avea plaje mai largi și cu nisip mai fin. Mai este nevoie însă și de străduință din partea edililor locali pentru a amenaja străzile și trotuarele din stațiuni și pentru a elimina bălăriile și gunoaiele din multe zone.

 

 





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Mr. Gentleman Adegbuyi, clujeanul în TOP 10 mondial, se bate la Brașov

Articolul următor

Învățământ dual, la IRUM Reghin

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share