131 de persoane pot deveni antreprenori sociali, printr-un program complet de formare, consiliere și finanțare. Programul este derulat de Fundația „Centrul de Resurse pentru Educație și Formare Profesională” (CREFOP) în calitate de partener, în parteneriat cu Asociația Europeană pentru o Viață mai Bună (AEVB) in calitate de beneficiar.
Proiectul LIDERURB – Lideri în Dezvoltare și Regenerare Urbană prin economie socială, cofinanțat din Fondul Social European Plus, reprezintă o oportunitate unică pentru cei care doresc să își dezvolte cariera și să contribuie la revitalizarea comunităților urbane prin antreprenoriat social.
Evenimentul de prezentare al proiectului va avea loc în 3 septembrie 2024, ora 13:00, în Piața 22 Decembrie, nr. 12 A, Clădirea AOL Business Center, parter, Oradea.
„Proiectul este deschis persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, tinerilor peste 30 de ani, șomerilor de lungă durată, persoanelor inactive și celor din grupuri dezavantajate”, a precizat Flaviu Porojan, coordonator regional.
Activități principale
În cadrul proiectului se va face formare profesională pentru dezvoltarea competențelor esențiale în antreprenoriat social și management, pregătindu-i pe participanți pentru administrarea unei întreprinderi sociale.
La final, va avea loc un concurs de planuri de afaceri, în care 34 de planuri vor fi selectate și premiate cu finanțare.
Fiecare plan de afaceri câștigător va primi subvenții de până la 306.580 de lei, necesare pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor sociale.
Participanții la proiect vor beneficia de mentorat și consiliere continuă, asigurând suport personalizat în toate etapele de implementare a afacerii.
Impactul Economiei Sociale
Economia socială este o componentă crucială pentru crearea unei societăți mai echitabile și incluzive. Prin sprijinirea înființării de întreprinderi sociale, proiectul LIDERURB contribuie la crearea a 136 de locuri de muncă stabile, în special pentru persoanele din grupuri vulnerabile, și la revitalizarea comunităților urbane. Această inițiativă nu doar că stimulează economia locală, dar și aduce schimbări semnificative în viața celor implicați.