Producătorul bistrițean de cabluri derulează investiții în tehnologie performantă cu sprijinul Ministerului Energiei.
În august, Electroplast Bistrița. unul dintre cei mai importanți producători de cabluri electrice aflat în portofoliul holdingului Roca Industry, a semnat contractul cu Ministerul Energiei. Acesta prevede suport în achiziția a două echipamente performante, de ultimă generație: o mașină de cablat și înfuniat și un trefilor multifir pentru cupru.
Ele vor înlocui două dintre utilajele existente, permițând eficientizarea consumului de energie electrică cu 37%. Valoarea proiectului este de 10,9 milioane de lei net, valoarea finanțării reprezentând 4,6 milioane.
În a doua jumătate a anului 2025, Electroplast va pune în funcțiune echipamentele din primele două faze de investiții, urmând ca la finalul anului viitor să beneficieze de un flux complet nou (de la materie primă până la produs finit) pentru mare parte din segmentele de produse de cablu produse.
În primul semestru din 2024, Electroplast a înregistrat o cifră de afaceri de 79,6 milioane de lei, reprezentând o creștere de 2,8% față de aceeași perioadă a anului anterior. Profitul EBITDA a atins valoarea de 4,7 milioane lei, în urcare cu 56,1% față de rezultatele din 2023.
Electroplast a fost înfiinţată în 1993, cu scopul de a se crea o capacitate de producție a cablurilor și conductorilor electrici. Portofoliul său cuprinde cabluri electrice din cupru și aluminiu.
Compania face parte din holdingul de materiale de construcții Roca Industry, alături de Eco Euro Doors, Workshop Doors, BICO Industries, Evolor, Dial. Acesta include 12 fabrici, cu 1.200 de angajați, având afaceri anuale de 130 de milioane €,