Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Reședința Maramureșului va avea centre de deșeuri de 1,5 milioane €

Centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar situat pe Bd. Unirii, la ieșirea spre Săcălășeni, are lucrările începute de două luni. Acesta face parte dintr-o rețea de trei astfel de centre, fiecare de 2,5 milioane lei, finanțate prin fonduri europene, respectiv Planul Național de Redresare și Reziliență.

O echipă a municipalității băimărene a efectuat o vizită pe teren pentru a inspecta stadiul lucrărilor unor investiții în desfășurare.

Proiectele, parte din angajamentele asumate în cadrul programului de guvernare locală, se află în faze avansate de implementare, unele apropiindu-se de finalizare.



Centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar situat pe Bd. Unirii, la ieșirea spre Săcălășeni, are lucrările începute de două luni. Acesta face parte dintr-o rețea de trei astfel de centre, fiecare de 2,5 milioane lei, finanțate prin fonduri europene, respectiv Planul Național de Redresare și Reziliență.

“Au tot existat discuții în ultima vreme despre ridicarea deșeurilor vegetale, cele rezultate din construcții și deșeurile voluminoase, pe care mulți dintre băimăreni au fost obișnuiți să le scoată în stradă și să aștepte să le ridice municipalitatea.

Oricât de urât ar suna, nu este treaba primăriei să curețe grădinile cetățenilor și să preia deșeurile vegetale și rezultate din construcții din gospodăriile lor. Chiar și dacă ne-am dori acest lucru, ar fi un cost pe care nu putem să îl acoperim, asta dacă ne dorim să realizăm într-adevăr ceea ce ne-am propus pentru dezvoltarea municipiului”, a declarat edilul Doru Dăncuș.

Aceste centre vor fi puse gratuit la dispoziția băimărenilor pentru depozitarea tipurilor de deșeuri specificate. Ulterior, deșeurile vor fi colectate și transportate la un alt centru, unde, cu ajutorul utilajelor și tehnologiilor adecvate, vor fi transformate într-o masă care va putea fi valorificată.

”Al doilea centru de acest fel pe care îl construim este situat pe str. 8 Martie, în spatele garajului Urbis, și va deservi zona Orașului Vechi, Ferneziu și Firiza. Al treilea centru îl construim pe str. Europa. Imediat ce vom finaliza lucrările și acolo, vom începe să preluăm aceste deșeuri.

Fiecare dintre centre va fi dotat cu containere separate pe categorii, de la deșeuri vegetale, la cauciucuri, deșeuri rezultate din construcții, chiar electronice. Vom avea cântare la intrările pe aceste platforme, pentru că vrem să implementăm un sistem de recompensare pentru cetățenii cu spirit civic care vor folosi centrele”.

Pe șantierul din zona Gării au început lucrările pentru construirea Creșei Mari, cu 110 noi locuri pentru antepreșcolari. Investiția importantă pentru oraș se ridică la 17 milioane de lei.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
O echipă internațională de cercetători de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA-UBB) și School of Management Sciences din cadrul University of Quebec at Montreal a publicat rezultatele unui studiu privind impactul CSR asupra satisfacției și loialității consumatorilor.

Studiu la Cluj: ce impact au acțiunile de CSR asupra clienților

Articolul următor

Sondaj IRES: Clujenii își doresc noi branduri în oraș. RIVUS va aduce experiențe și retaileri în premieră

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Shandong
Citeste mai mult

Clujul așteaptă investitorii din Shandong

Conducerea județului a prezentat chinezilor potențialul economic și investițional al acestuia, punând accent pe parcurile industriale publice Tetarom.…
Investiții
Shandong
Citeste mai mult

Clujul așteaptă investitorii din Shandong

Conducerea județului a prezentat chinezilor potențialul economic și investițional al acestuia, punând accent pe parcurile industriale publice Tetarom.…
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share