Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Barnaby Palmer, dirijorul armoniei sufletelor: ”Let`s break some hearts”

Dirijorul Barnaby Palmer (centru)

De regulă, poziția dirijorului este cu fața către orchestră și cu spatele către audiență. Din când în când, acesta se întoarce către cei din sală pentru a oferi context sau „picanterii” asupra compoziției pe care o pun în scenă. Ceea ce noi, audiența, pierdem este că nu vedem pasiunea, trăirile, transfigurarea dirijorului în notele de pe partitură, în mesajul primordial pe care compozitorul l-a intenționat. Comunicarea nonverbală este abilitatea pe care un dirijor excelent trebuie să o dețină la rang de artă. Puternic și amplu în instrucțiuni, dar nu agresiv, Barnaby Palmer se folosește de „directive” pentru a crea spațiu creativității individuale a muzicienilor, pe care, ulterior, să o îmbine într-o armonie perfectă. Unii dirijori văd doar instrumente și funcția lor, alții văd în locul muzicienilor adevărați profesioniști, însă unii, cei puțini, cu adevărat talentați, văd suflete în armonie. Iar pe Barnaby Palmer cu modestie îl includem în cea din urmă categorie. Un deceniu a ocupat poziția de director artistic al Operei Lirice San Francisco, ulterior a condus cu succes Filarmonica din Hong Kong, Sichuan, iar în România a lucrat printre altele cu Filarmonica de Stat Sibiu și Filarmonica Brașov.  

În primul rând, aș dori să subliniez că sunteți un adevărat globetrotter. Așadar, sunteți născut în Hong Kong, v-ați mutat în Statele Unite și de-a lungul carierei profesionale, ați lucrat cu peste 25 de orchestre, ați dirijat pe numeroase scene în toată Europa și nu numai. Întruchipați, totodată, conceptul de diversitate culturală. Care a fost prima impresie despre România? Care a fost primul contact cu România?

Barnaby Palmer: Primul meu contact a fost cu o persoană care a devenit cel mai bun prieten al meu, care era muzician, muzician român într-o companie de operă pe care o conduceam ca director artistic în San Francisco. A cântat multe, multe roluri cu compania noastră și a devenit cel mai bun prieten al meu. Așa că aceasta a fost prima mea interacțiune cu România. De când m-am căsătorit cu o româncă, cu care am o fiică româncă, și acum locuiesc în România, am avut ocazia să cunosc oamenii, să cunosc bogata cultură, tradițiile și mâncarea. Mai ales, mâncarea. Și foarte important pentru mine, am cunoscut muzica pasională care face parte din caracterul muzicianului român.

V-am văzut la primul concert și am rămas uimit de pasiunea pe care o consumați în prestația dumneavoastră. Sunt momente foarte intense, este foarte remarcabil. Nu pot spune că sunt educat în acest fenomen, însă nu am putut să nu observ acest aspect. Ce vă alimentează intensitatea acestei pasiuni?

Barnaby Palmer: Nu știu dacă este muncă. Nu este un efort în sine. Nu este o alegere de genul, trebuie să muncesc, trebuie să mă asigur că fac tot ce pot sau ceva de genul acesta. Nu. Este entuziasm. Cred că senzația este ca atunci când copilul te vede dimineața și-ți zâmbește, iar tu îl întâmpini cu entuziasm. Și nu trebuie să urmezi reguli dintr-o carte despre cât de mult entuziasm ar trebui să ai în acest moment. Ai entuziasm pur și atât. Așa simt eu pentru muzică, muzicieni și colaborări, și pentru conversația pe care o avem unii cu alții. Și apoi foarte, foarte importantă este interacțiunea dintre dinamica personală și emoția publicului. Pentru că simțim acest lucru, și este foarte important. Deci sunt toate aceste ingrediente, dar în primul rând este entuziasm. Sunt complet îndrăgostit de muncă. Deci nu este muncă defel. Este doar o plăcere imaculată.

Luând în considerare cele trei elemente, respectiv orchestra, dirijorul, publicul, ați identificat linia fină, echilibrul dintre toate aceste trei elemente pentru a crea o reprezentație memorabilă?

B.P.: Dacă încerci să găsești un adevăr profund în intențiile compozitorului și nu în interpretarea ta, pentru că este un lucru diferit, adevărul a ceea ce intenționa compozitorul, și reușești să descoperi o parte din acea intenție, muzicienii simt că fac parte din această descoperire. Apoi entuziasmul înflorește și mai mult. Și dacă originea oricărui efort este această descoperire, atunci există o anumită calitate naturală, o anumită onestitate în reprezentare. La fel este și dacă ai o conversație cu cineva, dacă simți că persoana cu care vorbești este autentică, dacă este o persoană bună, dacă este abordabilă, există dintr-odată entuziasm. Cel puțin așa simt eu. Nu spun că este vreun fel de adevăr. Spun doar că așa simt. Nu aș putea spune niciodată ce este mai important, audiența, tu, ca vorbitor sau dirijor, sau relația. Relația este stabilită. Dar cred că originea relației trebuie să fie într-o oarecare onestitate fundamentală. Și dacă vine din asta, este foarte ușor pentru oameni să simtă asta și să accepte asta și să o îmbrățișeze.

Ce este o orchestră fără dirijor, dar viceversa?

B.P.: A existat un mare dirijor francez, Pierre Monteux. A trăit în ultimul sfert al secolului al XIX-lea până în a doua jumătate a secolului al XX-lea. A trăit mult. Acesta a spus că rolul dirijorului este să se supună instrucțiunilor compozitorului și să țină ansamblul compact. Atât a spus. Și s-ar putea să sune ca o interpretare „subțire”, însă nu cred că s-ar putea da o definiție mai bună. Nu este ușor să atingi un grad suficient de perspicacitate, gradul suficient de imaginație pentru a te supune instrucțiunilor compozitorului. Trebuie să ai o înțelegere profundă pentru a le identifica. Și abia apoi să ții unită orchestra. Așadar, orchestra poate cânta fără dirijor. Nu este o problemă. Deci, în mod ideal, un dirijor va ține orchestra unită și va urma instrucțiunile compozitorului. Un dirijor se poate exprima foarte intens fizic, poate să „arate” ca muzica. Este un lucru ciudat de spus, dar orchestra vrea ca mișcările dirijorului să fie în armonie cu starea de spirit a muzicii. Prin urmare, cu tot respectul, acest aspect aș adăuga la descrierea dirijorului făcută de Pierre Monteux.

Barnaby Palmer, în concert, în cadrul proiectului „Camerele Sibiului”, realizat de Filarmonica de Stat Sibiu în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal

Ați început deasemenea o colaborare cu Filarmonica din Brașov. De ce ați ales Brașovul?

B.P.: De ce? Pentru că acolo m-am mutat cu soția și fiica noastră. Ulterior, am avut o conversație foarte plăcută cu directorul artistic, cu directorul general și am convenit asupra unei colaborări. Am avut un concert minunat, apoi am continuat cu alte câteva concerte pentru copii. Compun o orchestră minunată. Și este un alt exemplu de muzică cu adevărat splendidă. Plus că Brașovul este un oraș frumos.

Care este locul preferat din Brașov?

B.P.: Tâmpa.

Pentru drumeții?

B.P.: Da. Am câteva cărări preferate.

Puteți rezuma în vreun fel conceptul din spatele dirijării unei orchestre? În față ai orchestra care așteaptă să se sincronizeze cu muzicalitatea gesturilor, iar în spate audiența care vânează fiecare gest al dirijorului și așteaptă cu interes efectul eufonic al orchestrei ca un ecou al gestului făcut. Și știi că totul depinde de tine. Nicio presiune (domnul Palmer zâmbește). Dacă ar fi să comprimați întreaga trăire într-un singur cuvânt, care ar fi acela?

B.P.: Presupun că, dacă ar trebui să folosesc un cuvânt, aș spune comunicare. Da, ăsta ar fi cuvântul. Și ceea ce vreau să spun prin asta este că comunici prin intermediul unei relații. Pentru că pe măsură ce acumulez mai multe experiențe, simt că o entitate se dezvoltă din aceste momente. O entitate care implică o comunicare profundă, o relație. Astfel că am un raport spiritual cu muzicienii și ei, la rândul lor, cu pe mine. Și acesta este un moment de afirmare a vieții. Cu toții ne dorim să avem relații puternice, profunde și bazate pe încredere cu prietenii, cu familia, cu copiii. Și dacă reușim să recunoaștem aceste momente și să admitem că muzica este un mediu incredibil de eficient pentru relație și comunicare, atunci ceva special se poate întâmpla.

Vorbim, de asemenea, despre o comunicare de-a lungul secolelor? Din vremea compozitorului până în momentul în care dirijați orchestra, iar publicul decriptează mesajul intenționat de compozitor?

B.P.: Aceasta este enorma responsabilitate pe care ți-o asumi ca dirijor, respectiv de a descoperi ceea ce un geniu a creat. Și, desigur, cea mai mare parte din această muzică este dincolo de noi, însă facem tot posibilul.

Dacă unii dirijori se folosesc de mișcări pentru a-și conduce orchestra, alții o fac pornind prima notă de la semnificație. Care este semnificația relației dintre dirijor și orchestră și când acest raport poate fi numit un legământ artistic?

B.P.: Poate îți amintești conversațiile pe care le-ai avut cu părinții tăi. Poate ai trăit această senzație. Există un fel de a comunica ceva care atrage atenția celui către care este direcționată informația. Pe de altă parte, există și un mod de a spune ceva care, din păcate, astupă urechile, având ca rezultat respingerea mesajului. Poate fi același subiect, poate fi aceeași intenție, dar felul în care vorbești și felul în care articulezi creează o reacție complet diferită a ascultătorului. Așa că mereu trebuie să țin cont de faptul că am în față ființe umane care stau pe aceste scaune cu instrumentele lor, instrumente cărora le-au dedicat totul. Și atunci le vorbesc ca unor suflete cu bătăi de inimă. Și dacă într-adevăr crezi în ceea ce spui, ce manifești când dirijezi, atunci ei îți vor da imaginația lor, care este mult mai puternică decât imaginația ta singulară. Pentru că, dacă pot fi liberi să se concentreze doar pe muzică și se simt încrezători să-și asume riscuri, atunci o energie puternică este generată, cu un potențial creativ extraordinar. Așa că încerc să mă asigur că rămânem în această stare, păstrând acest sentiment foarte puternic și în același timp delicat. Pentru că de fiecare dată când îți pasă de ceva, cu atât este mai fragil. Și muzicienilor le pasă profund de muzică, fără vreo îndoială. Deci sunt foarte fragili. Și dacă poți să respecți și să conservi această stare și poți să te asiguri că repetiția sau că ceea ce transferi în timpul repetiției vizează mereu sufletul, și mesajul este conectat la starea de spirit a muzicii, atunci muzicienii sunt extrem de dedicați. Poți oferi sfaturi tehnice, dacă ești familiarizat cu acel instrument. Dar și acest sfat ar trebui să vină din zona conservării stării de spirit intenționată de compozitor. Dacă muzicienii simt că nu ești armonizat cu starea de spirit, le vine foarte greu să înțeleagă de ce ar trebui să o facă ei. Situația în care faci ceva deși nu ești motivat sau nu ești convins că cel din fața ta este, la rândul lui, motivat, pretinde un efort însemnat.

Cum vedeți relația dintre muzica simfonică și, să spunem, atenția oamenilor, deturnată de „hoții de atenție” în accepțiunea lui Johann Hari, având ca rezultat lipsa de concentrare pe termen mediu și lung?

B.P.: Simfonia de Mozart pe care ați ascultat-o are 25 de minute. Cu sigurnață e mai lungă decât un video pe Tik Tok. Care a fost reacția dumneavoastră?

Extraordinar, înâlțător.

B.P.: Aveți un telefon …

Chiar două telefoane.

B.P.: Sunteți un om ocupat, aveți lucruri de făcut. Sunt multe lucruri care vă solicită atenția. De ce credeți că ați rezistat tentației și ați reușit să vă concentrați timp de 25 de minute asupra piesei? Ce va oferit această exeperiență? Care a fost motivul pentru care ați avut acest răspuns? Ce a fost acel lucru de care ați avut nevoie?

Ceva la care să meditez, să uit de toate responsabilitățile zilnice. Am fost transpus într-o altă stare.   

B.P.: După mine, pare un răspuns valabil. Am o viziune foarte optimistă asupra umanității contemporane. Cred că majoritatea oamenilor din această lume sunt înfometați după calitate. Ei tânjesc după conexiune, aspiră la această experiență. Și se vor atașa de orice le furnizează acest sentiment. Deci nu sunt îngrijorat în legătură cu Simfonia a III-a a lui Beethoven de 45 de minute. Tot ce mă preocupă este să mă asigur că această experiență hrănește publicul așa cum acesta are nevoie, onorând compozitorul, muzicienii și experiența. Deci, sunt încrezător.

Care este provocarea profesională supremă? Ați realizat lucruri grozave. În continuare, creați momente memorabile. Dar care ar fi următorul nivel la care aspirați?

B.P.: Vreau să fiu mai bine conectat cu mine. Vreau să fiu mai profund, mai pătrunzător, mai perspicace și mai sincer în ceea ce privește modul în care abordez muzica și muzicienii din orchestră. Ăsta este cel mai important aspect pentru mine. Nu știu dacă vă referiți prin nivelul următor la, eventual, Filarmonica din Berlin sau ceva de genul acesta, dar, pentru mine, cred că este mai mult o călătorie interioară de dezvoltare decât o călătorie exterioară. Viața mea va deveni din ce în ce mai bogată concentrându-mă în această direcție. Și orice rezultă din acest demers sunt convins că va fi extraordinar. Fie că voi lucra cu o orchestră de tineri sau cu Filarmonica din Berlin, nu este nicio diferență. Contează doar unde sunt cu mine însumi. Cred că așa aș răspunde la această întrebare.

Mulțumiri Filarmonicii de Stat Sibiu, cu ajutorul căreia a fost posibilă realizarea interviului.

Articol publicat în ediția tipărită cu nr. 131 a revistei Transilvania Business (22 august – 19 septembrie 2024)

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Jidvei a obținut o Mare Medalie de Aur la Premiile de excelență Vinul.ro 2024

Articolul următor

”Bucharest Leaders’ Summit: Reporting for Duty” - Deschiderea oficială: 7 octombrie 2024

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

CNIPMMR devine IMM România

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) își lansează noua identitate vizuală. În urma…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share