Bugete reduse, legislație proastă, constructori incompetenți și lacomi, meseriași slabi sau arhitecți-șefi hârțogari sunt câteva dintre barierele identificate în schimbarea la față a orașelor prin competițiile de urbanism.
Mirona Crăciun a coordonat câteva concursuri în care s-a implicat Ordinul Arhitecților din România (OAR). “În ultima vreme discursul public despre soluții de arhitectură a fost foarte alb și negru, ori la superlativ, ori despre părțile negative. Am început cu concursurile la Cluj din 2015, acest lucru a coincis cu schimbarea legislației la nivel național, alinierea achizițiilor publice la directiva europeană.
Dezavantajul este că legiuitorul a gândit acest sistem pentru procedura de licitație – despre care se spune că promovează selecția raportată la cost, pe când concursul aduce calitate. Licitația selectează un contractant, iar concursul, o soluție. Pentru această soluție, participanții donează către autoritatea contractantă, municipalitatea, mii de ore de lucru.
La jurizarea pentru spitalul de copii, unul dintre membrii străini, partener într-un birou internațional foarte mare, spunea că participarea i-ar fi costat 200.000 de lire sterline. Este un proces care costă mult ca timp și bani, nu doar administrația și participanții, pentru un rezultat de calitate. Orașele care folosesc procedura de concurs ajung să ridice standardul de proiectare pe care și-l doresc.
Ca vulnerabilitate, procedura concursului pare să dureze foarte mult pentru că este transparentă, iar cetățenii sunt implicați în acest proces încă de la început, spre deosebire de licitație, unde consultarea publică se face direct cu proiectul realizat. La concurs aceasta se face din momentul în care începe lucrul la temă, atunci poți să intervii cu adevărat în direcțiile de proiectare”.
300 de monumente istorice în paragină
Szabolcs Guttmann a fost prezent în organizarea concursurilor pentru proiectele Turnul Pompierilor și malurile Someșului. “Am putut bifa aceste spații că sunt în proprietatea statului; dacă ne gândim la acele teme de concurs, ne amintim că a fost crunt să găsim exact perimetrul juridic pe care putem demara astfel de competiții.
Nu putem să ajungem la sub 10% din valoarea devizului pentru un concurs de arhitectură cu o sursă europeană, colegii arhitecți din Germania, care sunt într-o nișă de 19%, nu vor veni niciodată la concursurile noastre. În niciun caz nu trebuie să coborât acest procent, ci să îl săltăm. Dacă aude cineva din Europa că arhitecții din România sunt atât de ieftini, atunci am “scăpat” și de arhitecții de dincolo”.
„Să nu uităm că orașul este ca un organism viu. Acum putem sta zilnic pe malul Someșului, dar încet, încet, o să ne sugrumăm bifând doar acele spații care ne-au rămas clarificate. Am impresia că nu constituie un obiectiv local să ne ocupăm de acele terenuri pe care să demarăm în continuare împrospătarea acestui țesut.
Vedem că str. Kogălniceanu poate să îndeplinească noua funcțiune de pietonală, deși mulți spuneau că “vai, ce se va întâmpla cu cei de la volan”. Iată că orașul funcționează și fără acele parcări. Totuși, dincolo de aceste fațade de la stradă, simțim ce probleme are „țesutul”.
Discutăm aici despre acele „artere”, „vene” prin care sângele ar trebui să circule normal: “carnea” acestui oraș este încă împânzită, după 30 de ani de la Revoluție, de problemele juridice. Sunt peste 300 de monumente istorice, dintre care putem număra pe degetele de la o mână cele clarificate, de atâția ani.
Administrația locală mai are încă mai are proprietate asupra curților, deci va trebui să facă aceeași presiune și în cazul proprietarilor ca ei să facă asociații credibile. Ideal ar fi ca acele proprietăți care acum sunt cele mai vulnerabile, nefolosite în mare parte să fie o pildă: proprietarii să se adune și financiar sau să se reglementeze cu problemele imobiliare.
Deci să reașezăm puterile pentru a le reabilita pentru că este în interesul tuturor. Astfel griul poate să devină mult mai roz atunci când primim astfel de insule sau părți din insule urbane care devin exemple în acest sens. Turnul Pompierilor este una dintre construcțiile reabilitate în urma unui concurs, avem și o uliță reabilitată (str. Kogălniceanu, n. red,), abia așteptăm să devină țesut real.
Malurile Someșul: „betonări” vs. buruieni
“Au fost momente foarte grele în 2014, când s-a luat decizia să se continue cu concursurile la nivelul investițiilor care erau atunci pe tapet, experimental cu Turnul Pompierilor, malurile Someșului. Dacă nu erau societatea civilă și presa, lucrurile nu s-ar fi putut întâmpla.
Deși temele sau termenii de achiziție au fost contestate uneori, important este că la final s-a adunat un pachet de lucrări la concursuri de până acum de la Cluj-Napoca, dintre care juriile de 5-9 membri, vârfuri din punctul de vedere al experienței dobândite, dezbate și apoi dau tot ce pot ca să decidă soluția optimă din ceea ce există la acea oră pe piață.
Procesul ulterior este iar unul îndelungat, în care se fac proiectarea, achiziția, implementarea, apoi receptarea de către public. Concursurile au contat, cu toate peripețiile, fiindcă o parte a societății civile nu reușește să înțeleagă etapele competiției, dar începem să căpătăm experiență în a recepta lucrări de anvergură în urma concursurilor de soluții.
Vorbind despre proiectul cu mobilitatea de-a lungul Someșului, lumea spunea că încărcăm Clujul cu betoane, că îl sufocăm. După ce a crescut iarba și nu se mai vedeau aleile, iar în primăvară erau plante până la brâu, un taximetrist îmi spunea că ar trebui cosit un pic”, a explicat Dan Clinci, organizator de concursuri al OAR-Transilvania (OART).
Imperiul Austro-Ungar, fabrică de concursuri
Arnold Macalik, fondator al Biroului Mossfern Arhitectură, câștigătorul concursului pentru amenajarea str. Kogălniceanu, a fost cel mai acid. “La Cluj, ideea concursurilor s-a generalizat, s-a consolidat o metodologie, chiar dacă sunt tensiuni în organizarea acestora între OART și OAR. Pe vremea Imperiului Austro-Ungar, în 25 de ani s-au făcut 860 de concursuri de arhitectură, între 30 și 60 pe an.
Clujul a beneficiat colosal de așa ceva, pentru că atunci au venit continuu arhitecți de la Viena, Paris, Budapesta, lucru pe care ar trebui să îl prețuim. Noi astăzi nu suntem în stare nici să vorbim despre valorile respective. Palatul Justiției a fost proiectat de către Gyula Wagner, sosit de la Viena, iar la Cluj se vorbește astăzi despre “modernizarea” unui monument istoric, lucrare licitată cu zeci de milioane de euro.
Și la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) s-a derulat un concurs. Eu am numărat 18 concursuri în oraș, dar nu văd că s-au terminat lucrările la malul Someșului, BCU, M. Kogălniceanu. Oricât de incapabil, tâlhar, nepregătit ar fi constructorul, singura ta șansă, ca arhitect, este să întreții cu el cea mai bună relație, în toate felurile. Acele 860 de concursuri de la cumpănă de secol aveau la bază totdeauna o comisie de profesioniști, iar aici administrația trebuie să își spună cuvântul.
La BCU a fost inițial un concurs cu peste 60 de participanți, iată unde am ajuns acum. La Teatrul Național s-au înscris 23 de firme pentru contractul de antrepriză, achizitorii fiind municipiul, asociația teatrală și guvernul, trei piloni solizi. Desigur, s-a dublat și acolo bugetul, dar important este că pentru str. Kogălniceanu a venit un singur constructor, la a doua rundă. Devizul proiectului a fost socotit pentru 25.000 mp, noi am proiectat pentru 34.000 mp, mi-a fost și rușine ce salarii a trebuit să dăm colegilor”.
Privații preferă invitația directă
“Este vitală și proiectarea urbanistică, în ce măsură temele sunt trecute prin prisma dezbaterilor publice, aici este “elixirul” concursului. Patrimoniul este dat nu numai de clădirile din jurul nostru, ci și de peisaj, care este zestrea națiunii, iar noi, în 30 ani, l-am decimat. Concursurile ar trebui să se îndrepte și spre peisagistică, un cuvânt necunoscut acum un deceniu.
Prin cele 18 proiecte de aici, am făcut până acum competiții de arhitectură pentru 2,6% din populația României. Pe vremea Austro-Ungariei, 25% dintre concursuri au avut loc la Budapesta, iar 10% erau acoperite de mediul privat. Noi în ultimii 10 ani am participat la trei concursuri organizate de companii private: Banca Transilvania – un fel de concurs, am făcut o grădiniță, Universitatea Sapientia, dar și acestea erau cu invitații directe. Concursurile în mai multe faze ar trebui să fie generalizate, cu o primă etapă, mai ușoară, acționând ca un filtru”.
„Relația între profesie și autorități funcționează prost. Există un eșec al statusului de arhitect șef în România, mulți doar semnează hârtii. În Cehia sunt mai mulți arhitecți în sistemul bugetar decât toți arhitecții din țara noastră, aceasta se vede la nivelul de peisaj rural de acolo. Faptul că la Cluj s-a întâmplat Master Planul Sopor este foarte bine, însă temele majore ale orașului nu au fost supuse acestor proceduri.
În autoritatea publică nu există echipe profesioniste în acest domeniu, în consiliul județean nu există acel aparat de specialitate care să facă managementul adecvat al proiectelor, să înțeleagă problema pentru ca proiectele să fie ținute în mână juridic, economic și tehnic pentru a fi traduse în implementare”, observă Macalik.
Arhitectul, strivit de constructor
Vlad Rusu a câștigat concursul de proiectare pentru Turnul Pompierilor. “Eu sunt din tranșeele profesiei, în cazurile Turnului Pompierilor și Parcului Feroviarilor situația în care nu a fost ușor să implementăm proiectele. La primul proiect am proiect am vrut să câștigăm și încrederea administrației, dar și să păstrăm cât mai mult din soluția inițială.
Au fost multe modificări în procesele de avizare și execuție. După studiu de fezabilitate, avizări, rămâne o mare necunoscută: alegerea executantului, unde lucrurile se schimbă radical. Degeaba livrezi o soluție impecabilă tehnic, cât timp după aceea vine o colaborare cu un constructor care poate să fie defectuoasă – fie că nu este foarte serios, fie că nu are capacitatea să pună în practică soluția din proiect”.
„La Turnul Pompierilor a fost un antreprenor cu care, după patru ani, primăria a reziliat contractul pentru că acesta nu a fost suficient de capabil să ducă la bun sfârșit un proiect de restaurare. Am făcut atunci o activitate de voluntariat ca să suplinim această lipsă de capacitate a constructorului de a realiza lucrări de calitate cu prezență zilnică pe șantier.
Dacă ar fi câștigat cineva din București, nu s-ar fi întâmplat așa ceva. Ar fi foarte bine să avem o procedură de concurs și pentru executanți ca să avem și acolo o selecție valorică și nu una pe nivelul tehnic și, de cele mai multe ori, pe prețul cel mai mic. La Parcul Feroviarilor am avut o situație foarte fericită pentru că terenul aparținea orașului, de aceea implementarea s-a petrecut repede după realizarea concursului. De obicei, durează mai mult fenomenul de exproprieri”.
“Un astfel de proiect este foarte complex, implică o mare responsabilitate, dar am reușit să avem controlul asupra execuției, relația cu constructorul a fost una de coordonare pentru că altfel nu ar fi fost posibil. Într-o relație de proiectare plus construcție ajungi cumva sub talpa antreprenorului.
Varianta proiectării in-house însă este preferată de administrație pentru că bifează rapid niște etape, plus că transferă toată responsabilitatea unei singure entități. Arhitecților le convine mai multe situația de a face facă proiectul tehnic, iar licitația pentru execuție să fie separată. Pentru un arhitect este umilitor să se bată cu un constructor care evident dorește implementarea cât mai ieftină a unor soluții. Astfel, la Parcul Feroviarilor am avut șansa să punem în valoare materiale noi, aduse din străinătate”.
Meseriașii buni ne fug în Vest
Însuși președintele OAR, Ștefan Bîlici, a venit la Cluj. “Autoritățile contractante trebuie să fie dispuse de a suporta costuri mai mari pentru etapa de concurs și timp mai mare pentru desfășurarea acestei faze, mai ales pentru anumite categorii de investiții. Ne preocupă și legislația achizițiilor publice și pentru partea de proiectare, concursul fiind înghesuit acum undeva în legislație.
Specificul achizițiilor publice bazate pe calitate și servicii intelectuale este foarte greu de așezat pe calapodul legislației care este gândită de fapt pentru orice tip de achiziție. Și Consiliul European al Arhitecților are problema în vedere; există un plan de directivă pentru servicii de proiectare și de negociere a acesteia cu Comisia Europeană.
Avem un început de relație cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice, să vedem cum putem să plătim niște soluții pentru faza de execuție pentru că un concurs frumos poate foarte ușor să eșueze din cauza banilor. Cu toții am avut dificultăți în implementare, nu cred că au fost cazuri în care aceasta a mers strună. Lucrurile sunt foarte grave; capacitatea profesională în zona implementării este o problemă, apoi migrația lucrătorilor spre Occident”.
Plusează la bugetele de concurs
Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și-a adus aminte de experiența de director de dezvoltare al primăriei. “Avem nevoie de o gândire strategică, pe termen lung și de o dezvoltare sustenabilă la Cluj-Napoca. În caravana pe care am organizat-o în mai multe regiuni, am prezentat altor autorități locale sau naționale concursurile de arhitectură organizate aici ca exemple de succes. Am avut o colaborare excelentă cu câștigătorii aceste concursuri, dar și multe de învățat de la echipele de proiectare”.
“Autoritățile au multe greutăți în derularea unui contract. Există directiva europeană a achizițiilor publice, nu avem un împărat ca pe vremea Imperiului Austro-Ungar care să ne indice care este constructorul, ci trebuie să îl luăm după achiziții publice pe care toată lumea trebuie să le respecte. Nu întotdeauna ai parte de constructori dedicați, cum sunt arhitecții și proiectanții, câteodată dai de constructori superficiali, desigur nu la concursurile de soluții, că acolo ai un prestigiu pe care toate echipele doresc să îl dobândească”.
“Această expertiză unică pe care o acumulăm la concursuri face ca lucrurile să meargă mai bine în viitor. La Someș am avut 300.000 € bugetul de proiectare la proiecte în execuție de 30 milioane €. Proporția a fost mai bună la str. Kogălniceanu, dar pe măsură ce am învățat împreună cu OAR, am crescut bugetele. Organizăm mai multe dezbateri publice nu numai în faze de studiu de fezabilitate, proiect tehnic, autorizație de construire, ci la implementare deoarece e esențial ca toți cetățenii să înțeleagă ce aducem noi prin aceste concursuri”.
Vor oameni competenți la autoritățile publice
Daniela Maier, președintele OART, este optimistă în privința eficienței concursurilor. “Noi, arhitecții, suntem cei care ne-am asumat “geaca udă” ca să încercăm niște lucruri care au fost uitate sau nu prea au fost abordate în ultimii ani în aceste orașe sau în meseria noastră, încercăm să facem cât de bine se poate într-un context legislativ, administrativ care este într-o continuă schimbare.
Trebuie să avem cât mai mulți oameni competenți în administrație pe care să îi susținem, ca să aibă puterea de a spune nu și de a promova ideile bune. Este nevoie de arhitecți într-o comunicare foarte bună atât cu executantul și cu inginerii din echipa de proiectare pentru a putea să susțină ideile lor.
Putem să vedem în proiectele realizate și să aducem în față lucrurile bune, și anume calitatea spațiilor care s-au concretizat printr-un mod care nu a mai fost abordat în ultimul timp. Dacă vom continua să transformăm în capital politic orice mică greșeală, vom omorî sau vom păta un demers care aduce foarte multe oportunități pentru un spațiu și un mediu construit pe care ni-l dorim cu toții pentru noi și copiii noștri”.
Administrația clujeană, absentă din peisaj
Colegiul Academic al Universității Babeș-Bolyai a găzduit inaugurarea unei serii de evenimente cu tema ”Concursul de arhitectură și urbanism la Cluj-Napoca”, organizată de OAR, OART, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Au fost prezenți câștigătorii acestor concursuri și reprezentanți ai instituțiilor implicate în organizarea concursurilor de arhitectură și urbanism de la nivel local și național.
Pe str. Kogălniceanu au fost expuse lucrările premiate și finalizate la competițiile desfășurate în municipiu, în perioada 2016-2023. Cu această ocazie, a fost prefațat și următorul eveniment din această serie, dezbaterea publică având tema “Concursul de arhitectură ca standard pentru investițiile publice”, din 2 noiembrie, din cadrul Festival for Architecture Schools for Tomorrow.
Printre arhitecții prezenți s-au mai numărat Cosmin Morărescu, Codruța Pop, Marius Cătalin Moga, Camelia Sisak, Dan Domșa, Eleonora Dulău. Au lipsit însă reprezentanții administrației locale și județene: arhitectul șef al Clujului, Claudiu Salanță, Ștefan Teișanu – director executiv al Centrului Cultural Clujean.
Locul unu în România
Clujul este campion național, cu 15 concursuri internaționale de soluții organizate, o treime din totalul din România. Aici au fost derulate de OAR și OART 11 competiții în colaborare cu municipalitatea clujeană și 4 cu consiliul județean. Patru dintre ele sunt expuse, până în 25 octombrie, pe str. M. Kogălniceanu: malurile Someșului (proiectant Studio Practica), Turnul Pompierilor (Vlad Sebastian Rusu), amenajarea urbanistică a zonei Kogălniceanu (Mossfern), revitalizarea Parcului Feroviarilor (Asiza).
Alte concursuri organizate la Cluj-Napoca:
- Parcul Etnografic R. Vuia (2017)
- Amenajarea ansamblului urban Cetățuia (2019)
- Noul CJ Cluj (2019)
- Master Plan Sopor (2019)
- Centrul Integrat de Transplant (2020)
- Spitalul de Copii (2021)
- Amenajare Parc Est (2021)
- Liceul N. Bălcescu (2021)
- Liceul L. Blaga (2022)
- Parcul Bună Ziua (2022)
- Science Campus (2022)
