La aproape 3 ani de la aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și înainte cu mai puțin de doi ani și jumătate până la data la care proiectele trebuie să fie implementate și la doi ani și două luni până la trimiterea ultimei cereri de plată, România încă mimează investițiile, reformele și, implicit, dezvoltarea pentru că în acest scop a fost creat acest mecanism de sprijin din partea Uniunii Europene, pentru a reduce decalajelor economice. Cu toate că, dacă privim spre Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, din partea lor, lucrurile arată bine, ministrul Adrian Câciu chiar subliniind că: „România a făcut progrese remarcabile în ultimul an în implementarea PNRR”, deși s-a declarat nemulțumit de gradul de absorbție, dinspre Banca Națională a României (BNR), această situație e privită mai rezervat.
În Raportul asupra stabilității financiare publicat la jumătatea lunii iunie, BNR arată că: “
În ceea ce privește implementarea PNRR, România a primit 9,4 mld. euro de la debutul acestuia, sumele fiind însă cheltuite doar în mică măsură. Conform datelor publicate de Comisia Europeană și de Ministerul Finanțelor privind execuția bugetară, la finele lunii martie 2024, fondurile cheltuite efectiv se ridică la 1,9 mld. euro, reprezentând circa 20 la sută din sumele primite și 6,7 la sută din totalul alocărilor”. Adică, din ce am atras, am reușit să cheltuim sub 7% înainte cu mai puțin de 3 ani de închiderea acestei linii de finanțări. Nu mai discutăm aici că plățile sunt în raport de atingerea în 2023-2024 a unor jaloane asumate pentru 2022, pentru că intrăm într-o discuție care nu poate fi epuizată în acest spațiu editorial. Astfel, revenind, cred că problema sensibilă nu e nicidecum că nu vom reuși să atragem măcar cele 13,9 miliarde de euro granturi (îmi păstrez și aici o doză de realism) și sunt destul de sceptică că vom profita și de cele 14,3 miliarde de împrumutat, ci că nu vom reuși să implementăm proiectele pentru care au fost alocate granturile.
BNR a explicat și care este efectul acestor întârzieri asupra economiei, subliniind că acestea “ar putea genera o presiune suplimentară indirectă asupra echilibrului fiscal-bugetar, prin materializarea cu întârziere și în proporții reduse, a impactului favorabil asupra creșterii economice”. Altfel spus, deși Comisia Europeană a anticipat că am putea avea o creștere de circa 3,7% până în 2026 utilizând finanțările din PNRR, noi nu prea vrem acest lucru sau nu putem. Una din două, dar niciuna nu sună bine.
Totodată, banca națională nu se oprește doar la a constata, ci le spune guvernanților cam ce ar trebui să facă și ce efect ar avea: “Stimularea investițiilor, în special în ramuri ale economiei cu valoare adăugată superioară, inclusiv prin utilizarea mai amplă a fondurilor europene și în special a celor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ar putea contribui la orientarea creșterii economice către un model sustenabil”.
Cu încă două ture de alegeri – prezidențiale și parlamentare –, la care se adaugă toate reașezările pe care le presupun acestea, 2024 pare un an pierdut.
Dar să ne bucurăm totuși pentru ceva. România a continuat să aibă creștere economică, 2,1% în termeni reali, în 2023 față de 0,4% cât e media europeană. Dacă ne ajută cumva această statistică să ne mai treacă amarul unui deficit bugetar care se apropie de -7%, spre bucuria românilor care continuă să împrumute statul, prin achiziția de titluri de stat, în timp ce Ministerul Finanțelor continuă să fie corigent la nivelul de colectare a veniturilor fiscale – 26,61 la sută din PIB, față de o medie a UE de 40 la sută. Doar gradul de necolectare a TVA în România este de 36,7 la sută, față de media UE de 5,3 la sută.
Ligia VORO
Opinie publicată în ediția tipărită cu nr. 130 a revistei Transilvania Business (3-31 iulie 2024)
