Acesta este primul proiect finalizat de CCE de la începerea activității în România și, de asemenea, primul proiect realizat de CCE cu sprijinul Ministerului Energiei, prin PNRR.
Investiția depășește 35 de milioane de euro și va furniza energie verde către 17. 000 gospodarii. În România, CCE are în dezvoltare 1,3 GW în proiecte fotovoltaice, din care 220 MW vor fi instalați în următorii doi ani.
La inaugurare a fost prezent și Iustin Cionca, președintele CJ Arad.
„Văd aceste investiții, în energie, ca unele care aduc alte investiții în viitor. Îmi doresc ca producția pe care o realizează acest parc fotovoltaic să stea la baza unor investiții care să creeze locuri de muncă pentru arădenii noștri sau, de ce nu, pentru cei care doresc să se stabilească aici”, a precizat Iustin Cionca.
Compania CCE continuă dezvoltarea la Horia, și are în lucru proiecte în parcuri fotovoltaice la Ineu și la Chișineu Criș.
„Am intrat pe piața românească acum doi ani, de atunci ne-am dezvoltat continuu, am crescut de cinci ori. În următorii doi ani dorim să menținem această creștere, de cinci ori, prin proiectele pe care dorim să le facem operaționale în România. Intenția noastră nu e doar să investim, ci să contribuim efectiv la strategia țării, la atingerea obiectivelor privind energia verde. Cei 250 de MW pe care îi realizăm în România în următorii doi ani fac parte dintr-un plan mai amplu pe care CCE îl are în România, în două faze. Prima este dezvoltarea parcurilor fotovoltaice până la realizarea a 1.500 de MW, iar a doua fază o constituie găsirea unor soluții de stocare, atât pentru eficientizarea parcurilor, cât și pentru serviciile de sistem pentru operatorii de rețea”, a declarat Matei Fătu, director general CCE România.
Cu sediul la Viena, CCE este specializată în dezvoltarea, finanțarea, realizarea și gestionarea de proiecte fotovoltaice. Pe lângă Austria, compania este activă în Italia, Franța, Olanda, Chile și, începând din acest an, în România, având în derulare proiecte solare cu o putere maximă (de vârf) totală de peste 2 GW, aflate în diferite stadii de dezvoltare.
Proiectul CET Arad
Echipa ministerului energiei, prezentă la inaugurare, a fost, cu acest prilej, și pe șantierul noului CET din Arad. Tot un proiect cu finanțare din PNRR, cu un ajutor de stat de aproape 300 de milioane lei. Capacitatea instalației a fost stabilită la un minim de 26.7 MWt și minim 31.2 MWe. Randamentul global al instalației de cogenerare va fi de 88.2% după implementarea proiectului.