Antreprenorul general din București a anunțat că prima etapă a lucrărilor pregătitoare se află la un stadiu de 80%.
“Suntem încântați să vă prezentăm noi imagini de pe unul dintre șantierele noastre din județul Cluj, acolo unde stadiul lucrărilor la prima etapă a proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgență (SRU) a ajuns la peste 80%.
În această perioadă, lucrările continuă în ritm susținut cu săpătura generală și grinda de coronament a pereților mulați și a peretelui de sprijin. Cu fiecare progres, suntem mai aproape de a încheia prima etapă a acestui proiect important pentru Regiunea de Nord-Vest a țării noastre”, potrivit managementului Ubitech.
În vară, Ubitech Construcții a arătat imagini de pe șantierul unde lucrările la prima etapă a proiectului privind construirea SRU Cluj se derulau în ritm susținut. Constructorul bucureștean a finalizat între timp lucrările de drenare și excavație.
Un grup de studenți ai Facultății de Construcții Cluj a vizitat, în toamnă, amplasamentul viitoarei unități medicale din Florești, unde le-au fost prezentate etapele de excavare și epuismente. Pe șantier se desfășurau lucrări de fundații speciale: incinta etanșă din pereți mulați, ziduri de sprijin din piloți forați și armarea grinzii de coronament.
Șantier demarat în primăvară
În 21 februarie, Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) și Ministerul Sănătății (MS) semnau contractul de finanțare pentru SRU Cluj (faza 2), de 3,3 miliarde lei. O săptămână mai târxiu, ANDIS parafa contractul de lucrări de construcții (pachetul 1) la proiectul SRU Cluj, câștigat de Ubitech pentru 52 de milioane lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA).
Acesta se întinde pe 16 luni (8 luni execuția, alte 8 mentenanța și supravegherea). În 2 aprilie, ANDIS a semnat contractul de prestări de servicii de supraveghere a lucrărilor de construcții, de 25 milioane lei, fără TVA. Contractant este asocierea Venturo Investment, Koltek Musavirlik, Darcom Energy Solutions, Terratest Geotehnic.
În 22 aprilie, supervizorul a emis ordinul administrativ de începere a lucrărilor de construcții pentru primul pachet al proiectului. În mai, MS și ANDIS au organizat pe amplasamentul viitorului SRU, în comuna Florești, o ceremonie la care au participat reprezentanți ai unor instituții și autorități europene, naționale, regionale și locale.
De la Apahida, la Florești
SRU Cluj urmează să aibă o capacitate de 850 de paturi. Acesta va fi centrul principal pentru îngrijirea pacienților critici și a cazurilor complexe din RNV. Va include un centru dedicat cardiologiei, un bloc operator integrat și va furniza servicii de spitalizare de zi și chirurgie de zi. Costurile SRU Cluj erau estimate la 660 milioane €, față de 578 milioane inițial.
Finanțarea este asigurată, în principal, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu 400 milioane € (contribuție națională și fonduri UE), plus un credit de 250 milioane € de la Banca Europeană de Investiții.
Inițial, SRU Cluj urma să fie operațional în 2026, conform memorandumului aprobat de Guvernul României. Proiectul este vehiculat însă din 2004; patru ani mai târziu, forul județean îl voia în comuna Apahida, pe un teren de 15 ha, locație ulterior abandonată.