Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Schimbare în conducerea Profi România 

Profi a anunțat că Mihai Spulber, în prezent SVP Operațiuni și Supply Chain la Mega Image, va prelua funcția de CEO al Profi România începând cu 1 iulie 2025. Acest anunț vine ca urmare a deciziei lui Gaetan Pacton, actualul CEO  al Profi, de a părăsi compania începând cu 1 iulie 2025, “cu un profund sentiment de mândrie și recunoștință pentru tot ceea ce am realizat împreună”.

Cu ocazia acestui anunț, Claude Sarrailh, CEO Ahold Delhaize Europa și Indonezia, a declarat: „Vreau să profit de ocazie pentru a-i transmite mulțumirile noastre sincere lui Gaetan pentru dedicarea sa remarcabilă la conducerea Profi, în special în timpul procesului de achiziție. Gaetan a jucat un rol cheie în extinderea prezenței Profi în România și în misiunea sa de a oferi clienților produse de înaltă calitate și accesibile.”

În continuare, Claude Sarrailh referindu-se la  noul conducător al Profi, a precizat: „Cu Mihai aducem la bord un lider cu experiență și cunoștințe vaste despre piața românească de retail. Experiența sa, atât în domeniul financiar, precum și în cel operational și de supply chain, îl recomandă pentru acest nou rol. Mihai se va alătura membrilor conducerii Profi, iar împreună, vor asigura continuitatea afacerii și stabilitatea organizației”.

La rândul său, Mihai Spulber, a declarat: “Sunt onorat de oportunitatea de a prelua conducerea Profi și de a contribui la integrarea companiei în familia Ahold Delhaize. Profi are un potențial extraordinar, iar împreună cu echipa actuală ne vom concentra pe consolidarea succesului companiei. Îi mulțumesc lui Gaetan pentru contribuția sa remarcabilă și pentru sprijinul oferit în această tranziție. Aștept cu nerăbdare să cunosc echipa Profi și să continuăm împreună povestea de succes atât de apreciată de clienți, de colaboratori și de angajați/parteneri.”

Gaetan Pacton a adăugat: „După 13 ani petrecuți la Profi, am luat decizia de a mă retrage, plecând cu un profund sentiment de recunoștință și mândrie pentru tot ceea ce am realizat împreună. Povestea Profi a însemnat ambiție, reziliență și transformare, iar succesul companiei este rezultatul direct al muncii asidue și dedicării fiecăruia dintre colegii mei. Sunt încrezător că sub conducerea lui Mihai Spulber, Profi va continua să crească și să descopere noi oportunități în cadrul grupului Ahold Delhaize, deschizând calea pentru un viitor și mai promițător. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-ați oferit de-a lungul anilor.”

În  următoarele  șase luni, Gaetan va asigura continuitatea afacerii și va rămâne responsabil pentru conducerea Profi. De asemenea, va colabora îndeaproape cu Mihai și echipa pentru a asigura o tranziție lină pentru Profi ca parte a grupului Ahold Delhaize.

Vă reamintim că Ahold Delhaize a finalizat achiziția Profi, primind cu bucurie în familia sa acest al saptesprezecelea brand din portofoliul său international (Europa, Statele Unite ale Americii și Indonezia).

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Tendințe în marketingul medical din 2025: digitalizare, personalizare și conexiuni autentice

Articolul următor
Banca din Cluj a introdus un asistent virtual pentru informații cu privire la funcționalitățile aplicației, produsele și serviciile din cadrul aplicației BT Pay.

Banca Transilvania a integrat inteligența artificială în principala sa aplicație

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Transilvania Trek Cluj (TTC) își extinde amprenta în România cu mai multe proiecte noi.
Citeste mai mult

Hiltonul din Apuseni prinde contur

Operatorul de hoteluri Transilvania Trek va demara prima fază a unității turistice din stațiunea Beliș-Fântânele. “Transilvania Trek Cluj…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share