Orașul Ineu din județul Arad va avea un parc de aventură în valoare de peste 1,25 milioane de euro. O parte din finanțarea acestuia va fi asigurată din fonduri europene.
Proiectul – „Ineu-Tarhos, Active Trail: Explore and Adventure Cross-Border” a fost selectat dintre 77 de proiecte depuse. Au fost alese doar 8 proiecte, cel al orașului Ineu numărându-se printre acestea.
„Suntem deosebit de bucuroși să menționăm că am obținut cea mai mare finanțare, reușind să atragem aproape 20% din bugetul total – proiectul este în valoare de 1.250.052,12 euro”, a precizat Pineuar Călin Ilie Abrudan, primarul Ineului.
Proiectul a fost depus pe programul Interreg VI-A Romania-Ungaria (Programul ROHU), un program de cooperare teritorială între două state membre, România și Ungaria, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
Ce va cuprinde Parcul
„Dino Park” și întregul parc recreativ va fi ridicat pe amplasamentul zonei Pahui. Parcul de distracție este de fapt un complex turistic, tematic, educațional și în scop recreativ
Acesta va include:
A: parcaj auto
B: spații verzi amenajate
C: acces la zona de recreatie pentru toate categoriile de varsta.
D: circuit dirt-bike 4xcross pentru biciclete tip mountain-bike
E: zonă de agrement
F: dino-park
G: tiroliană
H: parc de distracții
I: parc animale
J: zoo
K: paintball/airsoft/speedball
L: tir cu arcul
M: zonă aventură