Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA au organizat vineri, 24 ianuarie, Gala ,,Antreprenor pentru Bihor” – Ediția 2025.
Ca de obicei, în ultimii ani, cei mai mari contribuabili la bugetul Oradiei și Bihorului sunt celebrați pe 24 ianuarie la Gala „Antreprenor pentru Bihor”, de fiecare dată într-o altă locație. De data aceasta, evenimentul s-a desfășurat la sediul Nokian Tyres.
La începutul galei, cei care au dorit, au făcut un tur al fabricii. Cuvântul de deschidere l-a avut Mihai Jurca, city manager al Oradiei și director interimar la ADLO. Acesta a mulțumit antreprenorilor prezenți la eveniment.
„Gala Antreprenor pentru Bihor este un eveniment dedicat mediului de afaceri, pe care Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor îl premiază, într-un mod simbolic, pentru aportul la bugetul local, respectiv la dezvoltarea economică a județului”, a declarat Mihai Jurca.
Acesta care a făcut o scurtă prezentare a proiectelor finalizate anul trecut și a situației actuale a parcurilor industriale din județul Bihor. Valoarea totală a investițiilor atrase în parcurile industriale până în prezent, de către cele 128 de companii rezidente, care au în total un număr de 11.000 de angajați, este de 625.000.000 euro.
„Ne bucurăm să vă anunțăm că o bună parte din proiectele ADLO finalizate anul trecut: Parcul Stiintific și Tehnologic, Incubatorul de afaceri Oradea, Terminalul Cargo și Terminalul Intermodal inaugurat anul trecut sunt funcționale în prezent. De asemenea, am reușit să realizăm înființarea a 6 Parcuri cu Specializare inteligentă, 4 în județ: Beiuș, Stei, Aleșd și Marghita, și 2 în Oradea pentru care urmează semnarea contractelor de finanțare pe anul în curs”, a precizat city managerul Oradiei.
Primarul Oradiei, Florin Birta, a subliniat că este foarte important pentru comunitatea orădeană să aibă un mediu de afaceri sănătos și dezvoltatori importanți, care să dezvolte orașul.
Acesta a vorbit și despre investițiile publice realizate în ultimii 15 ani de către municipiul Oradea, în valoare de peste 1,5 miliarde euro, dar și despre investițiile realizate de către agenții economici, de peste 1 miliard de euro.
„Acestea au ajutat foarte mult dezvoltarea orașului nostru și a comunității locale și a județului. Anul trecut, ați contribuit la bugetul Municipiului Oradea cu sume care depășesc 70 de milioane de euro. Ca o comparație, drumul de legătură dintre Oradea și Autostrada Transilvania a costat circa 100 de milioane de euro. Deci într-un an aproape ați finanțat acest drum de legătură. Primele 10 companii din topul pe care-l avem astăzi au o contribuție de aproximativ 7 milioane de euro la bugetul local. Asta înseamnă Pasajul de pe Strada Tudor Vladimirescu, pe care anul trecut l-ați finanțat dumneavoastră și vă mulțumim”, a declarat Florin Birta.
Primarul a adresat mulțumiri special lui Pavel Bartoș, care a filmat două săptămâni la Oradea pentru „Ramon 2”.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan a spus că a fost întrebat de multe ori care este secretul dezvoltării județului Bihor și al Oradiei.
„Noi nu avem nici un secret, încercăm să ne facem treaba. Aș mai completa acest răspuns, spunând că lucrurile bune care se întâmplă în orașul și județul nostru în această perioadă sunt o consecință a faptului că această comunitate a înțeles mai bine și mai profund ideea de parteneriat și de colaborare. Parteneriat între autoritățile publice locale, între autoritățile publice locale și mediul de afaceri”, a specificat Mircea Mălan.
În cadrul evenimentului, Răzvan Pătcaș, directorul Parcului Științific și Tehnologic, inaugurat anul trecut, a făcut o scurtă prezentare a activității desfășurate.
În cadrul galei au fost premiaţi primii 10 contribuabili la bugetul local al municipiului Oradea pe anul 2024, respectiv primii 10 contribuabili la bugetul județului Bihor pe anul 2024, acordându-se și 7 premii de recunoștința pentru investițiile realizate, respectiv pentru responsabilitate socială.
Premii speciale
Pavel Bartoș a avut doar cuvinte de laudă la adresa Oradiei, precizând că atât el cât și echipa venită de la București, circa 120 de persoane, nu s-ar mai fi despărțit de Oradea. El a fost cel care, într-o atmosferă plină de umor, a decernat câteva dintre premiile speciale ale evenimentului.
În cadrul evenimentului au fost premiate investițiile și inițiativele de succes din județul Bihor. Printre câștigători s-au numărat: „Investiția Anului” (Sinteza, Lockheed Martin), „Investiție Inovatoare” (Biopharma), „Cea mai mare investiție din capital românesc” (Compania de Construcții rezidențiale AG), și „Responsabilitate socială” (Lotus Center, Plexus România și Madrugada). De asemenea, premiul de recunoștință a fost acordat companiei HiSky Europe.
Cei mai mari contribuabili la bugetul Bihorului
Premiile au fost înmânate de către președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, și vicepreședintele Horia Abrudan, către următoarele companii, topul fiind alcătuit în funcție de cifra de afaceri pe anul 2024:
- Top 10 contribuabili județul Bihor în anul 2024:
- CELESTICA S.R.L.
Contribuția la bugetul local: 10.837.486 lei
- INTEVA CLOSURES
Contribuția la bugetul local: 2.369.259 lei
- TRANSMEC RO S.R.L.
Contribuția la bugetul local: 2.324.247 lei
- VERNICOLOR
Contribuția la bugetul local: 1.989.698 lei
- LEGERO SHOES ROMANIA
Contribuția la bugetul local: 1.775.764 lei
- VPK PACKAGING S.R.L.
Contribuția la bugetul local: 1.612.075 lei
- CLASS FURN ROMANIA
Contribuția la bugetul local: 1.594.852 lei
- AGROIND CAUACEU S.A.
Contribuția la bugetul local: 1.344.635 lei
- ADA FABRICA DE MOBILA S.R.L.
Contribuția la bugetul local: 1.167.876 lei
- LLOYD SHOES ROMANIA
Contribuția la bugetul local: 820.591 lei
Cei mai mari contribuabili la bugetul Oradiei
Premiile au fost decernate de primarul Oradiei, Florin Birta, împreună cu viceprimarul Teofil Filimon, următoarelor 10 companii:
-
- PLEXUS SERVICES RO S.R.L.
Contribuția la bugetul local: 11.107.117 lei
- NOKIAN TYRES S.R.L.
Contribuția la bugetul local: 5.130.253 lei
- CONNECT GROUP ROMÂNIA S.R.L.
Contribuția la bugetul local: 4.335.359 lei
- GRUP PLASTOR
Contribuția la bugetul local: 3.679.388 lei
- GRUP LOTUS CENTER
Contribuția la bugetul local: 3.158.646 lei
- GRUP TRANSILVANIA GENERAL IMP-EXP
Contribuția la bugetul local: 3.054.986 lei
- FAIST MEKATRONIC S.R.L.
Contribuția la bugetul local: 3.032.818 lei
- DIGI ROMANIA S.A.
Contribuția la bugetul local: 2.781.352 lei
- PUREM ORADEA S.R.L.
Contribuția la bugetul local: 2.622.276 lei
- NIDEC ORADEA S.R.L.
Contribuția la bugetul local: 2.350.599 lei
În anul 2024, primii zece contribuabili au contribuit la bugetul local al municipiului Oradea cu suma totală de 41.252.794 lei.
CREDIT FOTO: ZOE PHOTO