Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Demersuri pentru resuscitarea Taparo. “Insolvența nu e o soluție”

Taparo
Proprietarii fabricii de mobilă au fost convocați de administrația județeană | Foto: CJ Maramureș

Șeful Maramureșului, Gabriel Zetea, va cere Ministerului de Finanțe prelungirea rambursării datoriei contractate în pandemie, iar Ministerului Economiei, sprijin financiar.

“În discuția pe care am avut-o cu reprezentanții firmei Taparo am simțit durerea și incertitudinea angajaților care și-au pierdut siguranța zilei de mâine. În locul unde odinioară 700 de oameni își câștigau traiul cu demnitate, azi mai sunt doar 300. Este o realitate tristă, care ne obligă să acționăm urgent.



Taparo este mai mult decât o companie, pentru că reprezintă un simbol al muncii și inovației în Țara Lăpușului, un nume respectat internațional, construit cu efort și determinare. Insolvența nu poate și nu trebuie să fie o soluție pentru această firmă. Trebuie să găsim alternative viabile pentru ca Taparo să continue să producă și să ofere locuri de muncă”, spunee președintele Consiliului Județean (CJ) .

Intervenții la nivel înalt

“Nu voi rămâne spectator la această situație. Taparo a fost și trebuie să rămână un motor economic al Maramureșului. Voi merge personal la Ministerul de Finanțe, unde voi cere relaxarea condițiilor de creditare și prelungirea perioadei de rambursare a datoriei contractate în pandemie.

Voi discuta la Ministerul Economiei pentru identificarea unor scheme de sprijin care să ofere stabilitate acestei companii și angajaților săi. În plus, voi avea o discuție personală cu premierul Marcel Ciolacu. Acesta cunoaște foarte bine activitatea Taparo, Cu doar câțiva ani în urmă a fost aici, într-o vizită de lucru.

A apreciat eforturile extraordinare depuse în timpul pandemiei pentru producerea echipamentelor medicale necesare. Sunt convins că va înțelege importanța găsirii unei soluții pentru această companie, care a demonstrat de atâtea ori că poate contribui la economia locală și națională.

Vom încerca să identificăm fonduri și pentru cei disponibilizați. Soluția reală nu este doar sprijinul temporar, ci crearea de noi locuri de muncă. În acest sens, accelerăm demersurile pentru noul parc industrial de la Târgu Lăpuș, care trebuie să devină o realitate cât mai curând”, a menționat Zetea.

Au trecut pe echipamente medicale în pandemie

În 2021, Taparo, companie fondată de Ioan Filip, a anunțat că va angaja 216 oameni pentru fabrica de lângă Târgu Lăpuş, majoritatea muncitori necalificați, în asamblarea, montarea pieselor, industria confecţiilor, tapiţeri, confecţioneri articole din piele şi înlocuitori, tâmplari.

Taparo produce în fabrica sa din Borcut, care se întinde pe 80.000 mp,  canapele, mobilier pentru dormitoare, sufragerii şi grădini. Fabrica a fost construită în 2005 pe bazele unei filaturi de bumbac, care a funcţionat din 1973 până în 2004 şi iniţial producea doar canapele şi fotolii.

Producătorul a adăugat liniei de fabricare şi articole tapițate pentru grădină şi o linie dedicată cadrelor din lemn. Grupul include și Eurocomfil Invest (Târgu Lăpuş), 4Brands (Baia Mare). Taparo şi Eurocomfil sunt profilate pe canapele, scaune, paturi şi fotolii, 4Brands, pe saltele, perne, echipamente medicale.

Taparo, al treilea producător de mobilă din Maramureș, a intrat în insolvență în noiembrie 2024, decizie luată de instanță în urma respingerii procedurii de concordat preventiv, administratori judiciari fiind desemnați Pareto Grup și Euro Insol. Societatea a anunțat concedierea a 379 de oameni, 40% din efectiv. Techtex, altă companie din grup, a intrat în concordat preventiv, care îi oferă protecție la executările silite și posibilitatea unui plan de restructurare.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
PAJC

Se reia modernizarea Palatului Administrativ Cluj. Pleacă Tomoroga, vine Euras

Articolul următor

Povești inspiraționale la Networking and Innovation Night by Transilvania IT Cluster

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
GESS
Citeste mai mult

AROBS cumpără GESS Engineering

Grupul clujean de tehnologie a anunțat achiziția companiei din Sibiu care dezvoltă și implementează soluții de testare, validare…
Investiții
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share