Meciurile din turul doi al Transylvania Open WTA 250 au adus momente spectaculoase și tristețe pentru fanii locali ai tenisului.
Ana Bogdan a fost învinsă de italianca Elisabetta Cocciaretto, scor 6-3, 6-0, într-un meci care a marcat finalul parcursului româncelor pe tabloul de simplu. Cocciaretto, favorita numărul 7 a turneului, a dominat partida cu un joc agresiv și precis, avansând astfel în sferturile de finală.
“E prima oară în toata cariera mea când joc în fața publicului de acasă, cu sala plină, și iau așa o bătaie. Am încercat cât am putut să găsesc soluții, să stau în joc, să variez jocul. Ea tot timpul a venit cu un răspuns. La un moment dat nu am mai știut ce să fac. Am mai jucat cu ea la Roland Garros. Chiar asta îmi spunea după meci: la Roland Garros tu m-ai bătut așa. Astăzi a fost mai bună”, a declarat Ana Bogdan.
Liderul mondial la dublu, Katerina Siniakova, și-a demonstrat reziliența. După un început ezitant, cu un prim set pierdut în fața lui Caroline Dolehide, a revenit spectaculos, impunându-se cu 2-6, 6-1, 6-4. Alt meci intens a fost cel dintre favorita nr. 1 a turneului, Anastasia Potapova și Viktorija Golubic. Potapova a câștigat cu scorul de 6-4, 7-5, consolidându-și statutul de favorită principală a turneului.
Lucia Bronzetti a impresionat cu jocul său solid. A trecut fără emoții de favorita numărul 3, Peyton Stearns (USA), încheind partida cu un scor categoric de 6-2, 7-6(1). Ella Seidel, tânăra de doar 19 ani venită din calificări care a eliminat-o din competiție pe Jaqueline Cristian, în turul doi a învins-o pe Anna Blinkova, câștigătoarea trofeului Transylvania Open în 2022.
Româncele joacă între ele la dublu
La dublu, în sferturile de finală, Emily Appleton și Qianhui Tang au reușit să treacă de perechea Maja Chwalinska – Anastasia Detiuc într-un meci strâns, adjudecat în super tie-break, scor 6(3)-7, 6-3, 10-8.
Într-un alt meci intens, perechea formată din Katarzyna Piter și Aliaksandra Sasnovich a dominat partida împotriva echipei Madeleine Brooks – Isabelle Haverlag, câștigând cu un clar 6-3, 6-2. Ultimul sfert de finală a adus o confruntare echilibrată între Magali Kempen, Anna Siskova și echipa Yana Sizikova, Fanny Stollar: 6-2, 1-6, 10-6, demonstrând o rezistență psihică impresionantă.
Turneul Transylvania Open WTA 250 continuă în 7 februarie cu sferturile de finală la simplu. La dublu vor avea loc o semifinală și un meci din sferturi purtat între Irina Begu și Sorana Cîrstea vs. Jaqueline Cristian și Angelica Moratelli, care va începe în sesiunea de seară, nu înainte de 17:00.
Transylvania Open are loc în 1-9 februarie, pe suprafață hard, în Sala Polivalentă din Cluj. Pentru fazele finale ale (sferturi, semifinale, finală) nu mai sunt disponibile bilete. Transylvania Open e organizat de echipa care a inițiat evenimentele Sports Festival, Urban Playfield, Biletul de Sănătate. Turneul de la Cluj este cea mai importantă competiție de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250.
8 milioane de spectatori în Polivalentă
Meciurile din 7 februarie:
Terenul central (start 14:00)
- Kalinina vs Sasnovich
- Siniakova vs Tomova
- Potapova vs. Seidel (după 18:00)
- Cocciaretto vs Bronzetti
Teren 2 (start 14:00)
- Appleton / Tang vs M. Kempen / Siskova
- Cristian, Moratelli vs Begu, Cîrstea (după 17:00)