Pregătirile destinate competiției World Butchers’ Challenge (WBC) au impus 6 tone de carne tranșată și 120 de ore de antrenamente.
Din iulie 2024, timp de 2-3 zile / lună, echipa formată din 12 măcelari selectați prin concurs s-a întâlnit la Cluj-Napoca, în spațiile puse la dispoziție de compania Moldovan Carmangerie, pregătindu-se pentru WBC (30-31 martie). Prezența României la WBC 2025 reprezintă o premieră pentru Sud-Estul Europei, fiind singura țară din regiune care va concura la această ediție a competiției.
Cei 12 măcelari au făcut antrenamente cu 3.400 kg carne de vită, 1.520 kg carne de porc, 1.240 kg carne de miel, 180 de pui. Au mai fost necesare 40 kg condimente, 8 kg legume și fructe, 2 kg verdețuri, flori comestibile ornamentale.
Echipa a lucrat într-un program intensiv, care a simulat condițiile de concurs, și a acumulat 120 de ore de antrenament, timp în care măcelarii și-au perfecționat tehnicile de tranșare și prezentare. Ultimul antrenament al echipei va avea loc în ultima săptămână a lunii martie, înainte de plecarea la Paris.
Donații pentru persoane defavorizate
„Am început de la zero, deoarece suntem o echipă care, până la primul antrenament, nu ne cunoșteam și nu am mai lucrat împreună, dar cu fiecare antrenament a fost tot mai bine.
A necesitat mai mult timp să facem ca dinamica echipei să funcționeze, dar acum lucrurile vin de la sine. Participarea la acest campionat este un lucru foarte important. Vrem să arătăm că și România are măcelari valoroși, că putem face aceleași lucruri pe care le fac alți măcelari la nivel mondial și că putem lucra fără să facem risipă alimentară”, a declarat Gabriel Arghir, căpitanul echipei.
Pe parcusul antrenamentelor, echipa și-a adaptat modul de lucru pentru a îndeplini criteriile exigente ale competiției, care vizează nu doar colaborarea și coeziunea echipei, ci și abilitățile de gestionare a timpului, menținerea unui standard ridicat de igienă, precum și siguranța în utilizarea echipamentelor și mașinilor.
Măcelarii s-au concentrat pe precizia în tranșare și minimizarea pierderilor, respectând principiile unei procesări eficiente a cărnii. Un alt aspect esențial a fost crearea unor produse cu valoare adăugată, bine prezentate și comercializabile, care să evidențieze atât creativitatea echipei, cât și respectarea temei alese pentru concurs.
Toate preparatele rezultate în urma antrenamentelor au fost donate către diferite organizații guvernamentale din Cluj care asigură masa pentru persoane din medii defavorizate.
România, în premieră la WBC
Echipa aleasă să reprezinte anul acesta România la Paris este formată din seniorii Gabriel Arghir (Macelleria Torelli, Torino, Italia), Sandu Mirea (Auchan Drumul Taberei, București), Ionuț Alexandru Anghel (Carmangeria Ozana, București), Ciprian Irimia (Raitar, Suceava), Adrian Petre (Carne și Sare, București), Georgian-Marius Petre (Cathedral Distribution, Buzău), Janos Laszlo Biro (Petry, Târgu-Mureș), Cătălin Angheru (antreprenor, București), Florin Stîngă (Sergiana, Brașov), Alin Moldovan (Boo.bburger, Cluj).
Juniorii echipei Paul Cordea (Moldovan Carmangerie, Cluj), Petre Niță (Carmangeria Ozana, București) vor concura în preziua WBC pentru titlurile de World Champion Butcher Apprentice și World Champion Young Butcher.
Măcelarii au fost coordonați de Cosmin Moldovan, CEO al Moldovan Carmangerie, inițiator al proiectului și jurat în cadrul WBC 2025; project manageul Florin Moroșanu, director executiv al Fundației Ștefan Moldovan (FSM); Marius Verdeși, designerul culinar al echipei și fondatorul Zimbria; Gelu Vișan, creator de rețete și managerul Cantinei Primăriei Cuj-Napoca.
Inițiativa FSM de a trimite o echipă de măcelari români la WBC 2025, cea mai prestigioasă competiție mondială dedicată măcelăriei, a pornit din dorința de a schimba percepția asupra meseriei și de a atrage noi generații spre acest domeniu. Selecția echipei participante s-a desfășurat în perioada mai – iunie 2024, în patru etape eliminatorii, organizate la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și București.
50 de măcelari din toate colțurile României s-au înscris în competiție, fiind testați de un juriu format din specialiști de top. Fiecare etapă a pus accent pe tehnică, viteză, creativitate și capacitatea de a transforma carnea într-un produs spectaculos. WBC a debutat ca o întrecere între echipe de măcelari din Noua Zeelandă și Australia. Este un eveniment care adună anul acesta în concurs 14 țări.