Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Integrarea Victoriabank în BT va însemna costuri operaționale mai mici

Victoriabank

Banca Transilvania (BT) Cluj și Victoriabank au anunțat beneficii semnificative pentru clienții persoane fizice și  companii, care înseamnă costuri operaționale mai mici și acces mai rapid la bani.

Acestea sunt gratuitate la transferurile dintre cele două bănci, în lei, euro, dolari, lire sterline și franci elvețieni, indiferent de valoarea acestora și de canalul prin care sunt realizate; primirea sumelor în aceeași zi în care s-au făcut plățile, dacă acestea sunt realizate până la ora 15:00, pentru lei, euro, dolari și lire sterline.

„Clienții celor două bănci au un motiv în plus pentru ca prima opțiune când trimit bani în România sau Republica Moldova să fie BT și Victoriabank. Prin abordarea comercială integrată, inițiativa crește legăturile dintre cele două bănci, care sunt parte din grupul BT. De asemenea, contribuie la integrarea financiară dintre România și Republica Moldova și la sinergiile Moldovei cu România și UE”, a spus Bogdan Pleșuvescu.

Acesta este director general adjunct al BT și a fost director general al Victoriabank în perioada 2018-2023. Cele două bănci au 4,7 milioane de clienți în România și Republica Moldova.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Contract semnat pentru introducerea gazului în Tinca, Tulca și Batăr

Articolul următor

RenewAcad a demarat în Valea Jiului înființarea unei fabrici de asamblare componente pentru industria regenerabilelor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

TuȘiTulcea – Festival de savori dobrogene

Tulcea celebrează din nou gustul unic al scrumbiei dunărene și tradițiile pescărești, în cadrul Festivalului „Scrumbii de Rusalii”,…
Citeste mai mult

Aradul mizează pe „Turismul de o zi”

Arădenii sunt invitați să-și descopere județul prin „Turismul de o zi”. Moneasa, Căsoaia, cu tabăra școlară, Ghiorocul, denumit…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share