Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Studenții mediciniști din Cluj fac practică de vară pe bani europeni

SCJU

Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMFIH) a lansat proiectul Digitalmed, care presupune stagii de practică medicală de vară plătite pentru studenții institiției.

Proiectul grupează stagii de practică, antreprenoriat sustenabil și digitalizare. Există 160 de locuri disponibile pentru studenții români de la programul de studii medicină (anii III-V), data limită de înscriere fiind 10 martie. Subvenția este de 960 lei de student, iar participanții beneficiază de tutori și supervizori de practică dedicați.

Proiectul mai oferă sesiuni de instruire în Centrul de Simulare (manopere de urgență, manopere de anestezie şi terapie intensivă); concursuri de rezolvare de cazuri clinice bazate pe principiile Problem Based Learning, Team Based Learning și Brainstorming, cu premii atractive în bani.

Acesta mai include workshop-uri de dezvoltare a competențelor emoționale și relaționale și cursuri de gestionare a conflictelor; cursuri de dezvoltare a competențelor de antreprenoriat și antreprenoriat „verde”; participare la campania de informare „Impactul poluării  asupra sănătății umane” și la conferința „Efectele poluării asupra sănătății umane”.

În programul cofinanțat de Uniunea Europeană se pot înscrie studenții care au domiciliul în regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est și Vest Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027 și se desfășoară pe o perioadă de doi ani, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca.

Un alt program în care este implicată UMFIH, Greenmed, presupune stagii de practică de vară plătite pentru studenții de la programele asistență medicală generală, balneofiziokinetoterapie și recuperare, radiologie și imagistică (anii I-III), în cadrul SCJU. Există 155 de locuri disponibile, iar înscrierile se fac până în 15 martie.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Endava, selectată drept partener în cadrul programului Open Cloud for Research and Education

Articolul următor

Fuksas Studio semnează arhitectura Hotelului Hyatt din Nusco City

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share