Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Inspectorii în muncă au dat iama între firmele clujene de construcții

ITM

Munca nedeclarată, lipsa contractelor de muncă și a echipamentelor de protecție sunt neregulile cele mai frecvente depistate.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a desfăşurat, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, controale timp de patru zile în domeniile construcții de clădiri, lucrări de geniu civil, lucrări speciale de construcții.

Inspectorii au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatori.

Principalele obiective au fost identificarea și verificarea agenților economici, care activează în aceste domenii; eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare; creșterea gradului de conștientizare a angajaților și angajatorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.

„Domeniul construcțiilor constituie unul dintre sectoarele cu pondere importantă în economia națională. În baza analizei datelor statistice, privind indicele de frecvență care indică numărul de accidentați care revin la 1.000 de lucrători, s-a constatat că acest sector are o pondere majoră în numărul total de accidentați în muncă.

Situația se datorează caracteristicilor muncii în aceste domenii: nivelul scăzut al pregătirii personalului; caracterul sezonier al lucrătorilor; modificarea continuă a mediului de muncă; modificarea frecventă a locației; existența zonelor cu risc ridicat și specific (căderi de obiecte, improvizații electrice, surpări de maluri, zone potențial explozive, temperaturi extreme ale mediului ambiant, lipsa protecției colective care generează riscul de cădere de la înălțime cu consecințe deosebit de grave pentru lucrători”, potrivit conducerii instituției

Rezultatele campaniei

ITM Cluj a considerat că se impune intensificarea acțiunilor de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și asupra modului în care angajatorii realizează măsurile de securitate și sănătate dispuse de către inspectorii de muncă, în șantierele temporare și mobile.

Inspectorii au avut în vedere identificarea situațiilor de pericol grav și iminent sistarea activității / oprirea din funcțiune a echipamentului de muncă care generează astfel de situații și sancționarea contravențională a angajatorilor implicați. Ei au urmărit și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde a fost cazul.

„În domeniul relațiilor de muncă, domeniile de activitate menționate sunt susceptibile de încălcarea reglementărilor legale privind angajarea personalului; transmiterea, în termen legal, a contractelor individuale de muncă, în registrul general de evidență al salariaților; durata timpului de muncă și muncă suplimentară; întocmirea evidenței orelor de muncă prestate de către salariați; repausuri periodice(repausul săptămânal, sărbători legale); munca de noapte; stabilirea și acordarea drepturilor salariale”.

ITM Cluj a efectuat controale la 26 de angajatori din judeţ și s-au aplicat sancțiuni contravenționale de 236.000 lei, în domeniul relațiilor de muncă si al securității să sănătății în muncă.

Relații de muncă

Trei societăți comerciale au fost amendate cu 200.000 de lei pentru muncă nedeclarată. La o societate comercială s-au găsit în activitate șase persoane, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă.

Două societăți au primit la muncă patru persoane fără transmiterea elementelor contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. La două societăți comerciale au fost aplicate două amenzi, de 13.000 de lei, pentru netransmiterea în termenul legal a elementelor contractului individual de muncă.

Securitatea și sănătatea în muncă

Au fost aplicate șase amenzi la șase societăți comerciale, de 23.000 de lei, pentru lipsa echipamentelor individuale de protecție, lipsa echipamentelor de muncă pentru protecția lucrătorilor, lipsa planului de securitate și sănătate în muncă al șantierului, adaptat la evoluția lucrărilor.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
sarmale

Cartea “Sarmale și serotonină”, lansată la Zalău, Timișoara și București

Articolul următor

VIDEO: OMV Petrom și Romgaz au anunțat că a început forajul primei sonde în proiectul Neptun Deep

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Citeste mai mult

TuȘiTulcea – Festival de savori dobrogene

Tulcea celebrează din nou gustul unic al scrumbiei dunărene și tradițiile pescărești, în cadrul Festivalului „Scrumbii de Rusalii”,…
Citeste mai mult

Aradul mizează pe „Turismul de o zi”

Arădenii sunt invitați să-și descopere județul prin „Turismul de o zi”. Moneasa, Căsoaia, cu tabăra școlară, Ghiorocul, denumit…
Educație
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share