Majoritatea angajatorilor se confruntă cu lipsa forței de muncă, mai ales cu lipsa meseriașilor. O soluție este ucenicia la locul de muncă. Prin programele noi de ocupare și formare profesională angajatorii primesc subvenții pentru formarea ucenicilor la locul de muncă.
„În România este nevoie de meseriași buni în multe domenii de activitate. Și niciodată nu e prea târziu să înveți o meserie care are căutare pe piața muncii. Mai ales dacă acea meserie îți asigură un loc de muncă stabil și cu șansa unor venituri bune și a împlinirii profesionale.
În acest sens, angajatorii care încadrează persoane înregistrate în evidențele AJOFM pentru a le specializa la locul de muncă vor fi sprijiniți în cadrul programelor de ucenicie”, spune Bekesi Csaba, directorul executive al AJOFM Bihor.
Programele sunt implementate de AJOFM BIHOR și vor beneficia de o finanțare din fonduri europene și de la bugetul de stat, și vor fi implementate până la data de 31 decembrie 2029.
„Ocuparea, formarea profesională și creșterea gradului de competențe pentru angajați sunt printre cele mai importante obiective ale noastre. Sunt multe meserii cu mare căutare pe piața muncii, iar cei care se pregătesc pentru astfel de meserii au șansa de a câștiga salarii bune și de a se împlini profesional aici, acasă”, subliniază directorul executive al AJOFM Bihor.
Avantajele programului de ucenicie
Pentru ucenic:
- obținerea unui certificat de calificare profesională într-un domeniu cerut pe piața muncii;
- contract de muncă pe perioada desfășurării programului de formare profesională ;
- plata salariului și asigurarea tuturor drepturilor de care beneficiază și ceilalți angajați pe perioada desfășurării programului de ucenicie;
- experiență practică acumulată concomitent cu perioada de formare profesională.
Pentru angajator:
- o subvenție lunară în valoare de 2250 lei/lună pe perioada pregătirii pentru fiecare ucenic angajat;
- forță de muncă proprie calificată printr-un program de formare adaptat specificului tehnologic și organizațional al angajatorului.
Poate deveni ucenic persoana care:
- face demersuri pentru a-şi găsi un loc de muncă, prin mijloace proprii sau prin înregistrare la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă;
- a împlinit vârsta de 16 ani;
- nu are calificare pentru ocupaţia în care se organizează ucenicia la locul de muncă;
- îndeplineşte condiţiile de acces la formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, pentru nivelul de calificare ales, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor.
Programele de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă pot fi organizate pe o perioadă de :
- 6 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1;
- 12 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;
- 24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3 ;
- 36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.
Pași de urmat în vederea organizării unui program de ucenicie:
- Declararea locurilor de muncă vacante care pot fi ocupate prin încheierea de contracte de ucenicie la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă ;
- Încheierea de către angajator a unui contract cu un furnizor acreditat de formare profesională sau acreditarea angajatorului ca furnizor de formare;
- Înregistrarea persoanei care dorește să urmeze un program de ucenicie în evidențele agenției pentru ocuparea forței de muncă și depunerea cererii pentru a beneficia de un program de ucenicie al cărei model este prezentat în anexa nr. 4 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, aprobate prin HG nr. 855/2013 ;
- Repartizarea persoanei pe unul din locurile de muncă vacante comunicate de către angajatori ;
- Încheierea contractului de ucenicie și înregistrarea acestuia la ITM ;
- Angajatorul poate stabili la încheierea contractului o perioadă de probă de cel mult 30 de zile și are obligaţia de a desemna un coordonator de ucenicie care îndrumă ucenicul în vederea dobândirii competenţelor profesionale necesare calificării pentru care se organizează ucenicia la locul de muncă.
- Solicitarea subvenției lunare în valoare de 2250 de lei în termen de 60 de zile de la finalizarea perioadei de probă.
„În vederea acordării subvenției, angajatorul va încheia cu agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă o convenție în termen de 60 de zile lucrătoare de la data expirării perioadei de probă”, precizează Bekesi Csaba.
În vederea încheierii convenției, angajatorii depun la agenția pentru ocuparea forței de muncă:
- a) actul de identitate al ucenicului, în copie.
- b) contractul de ucenicie, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, în copie.
În vederea decontării sumelor lunare, se vor depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare lunii pentru care se solicită suma respectivă:
- a) un tabel nominal al cărui model este prevăzut în anexa nr. 6 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005;
- b) fișa de evidență zilnică a salariaților și statul de plată pentru luna respectivă, în copie certificată de angajator;
- c) raportul de monitorizare a planului de activitate al ucenicului, întocmit de coordonatorul de ucenicie.