Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Analiză comparativă a noilor realități geopolitice dintre Europa și Statele Unite

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea, Institutul Polonez din București și Centre for East European Studies, University of Warsaw, organizează conferințaNew Realities – U.S. Geopolitical Politics and Europe”, susținută de dr. John S. Micgiel.

Evenimentul va avea loc vineri, 11 aprilie 2025, la ora 12.00, în Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr.1/A) și va fi moderat de către prof. univ. dr. Gabriel Moisa, manager al Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal.



Dr. John S. Micgiel, academician cu o vastă experiență în studiile europene și est-europene, este profesor la Universitatea Columbia (SUA), director asociat al Institutului Harriman, director executiv al Institutului pentru Studiul Europei și al Institutului pentru Europa Centrală și de Est, fost președinte al Fundației Kosciuszko și profesor asociat la Centrul de Studii Est-Europene al Universității din Varșovia (Polonia).

Dr. Micgiel a fost implicat în multe activități academice și culturale, inclusiv în calitate de director al East Central European Center la Universitatea Columbia, fiind invitat să susțină prelegeri și prezentări la diverse conferințe internaționale, care abordează teme legate de politica și economia Europei Centrale și de Est.

În cadrul conferinței „New Realities – U.S. Geopolitical Politics and Europe va fi supusă dezbaterii o analiză comparativă a noilor realități geopolitice dintre Europa și Statele Unite, a relațiilor transatlantice în noul context global.

Intrarea este liberă în limita a 150 de locuri.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
OMD

Se înființează Organizația de Management al Destinației Alba

Articolul următor
Untold

Untold l-a convins pe Nicușor Dan. Festival pe Arena Națională

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
GESS
Citeste mai mult

AROBS cumpără GESS Engineering

Grupul clujean de tehnologie a anunțat achiziția companiei din Sibiu care dezvoltă și implementează soluții de testare, validare…
Investiții
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share