La momentul realizării interviului s-a stabilit o temperatură record în România pentru mijlocul iernii, respectiv 17º. După aerul cald din atmosferă se putea spune că ne pregăteam de primăvară. Semn că schimbările climatice, treptat, impun transformări asupra comportamentului și obiceiurilor noastre. Însă, tot treptat, România a făcut un pas major spre reducerea amprentei umane măsurată în deșeuri.
Dincolo de obiectul principal, cel al colectării ambalajelor, o consecință a implementării Sistemului Garanție-Returnare (SGR) este faptul că în râuri, lacuri și pe cursul liniilor albastre, rar mai întâlnim baraje formate din plastic, din PET-uri.
Pe traseul Văii Oltului, în dreptul castrului roman Arutela, apele se izbesc de barajul Turnu. Cu ceva vreme înainte, barajele de pe Olt erau un peisaj deplorabil alcătuit din milioane de PET-uri. Acum, nu.
Dincolo de obiectul principal, cel al colectării ambalajelor, consecința implementării SGR e faptul că pe cursul liniilor albastre, rar mai întâlnim baraje formate din plastic, din PET-uri. Putem vorbi acum despre o nouă atitudine a românilor, deși mai veche? Care credeți că a fost elementul decisiv în procesul de adoptare a acestui comportament de reciclare? Să fie oare doar faptul că ambalajele au căpătat o valoare în bani?
Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: Probabil și asta influențează. Nimeni nu vrea să piardă 50 de bani pentru fiecare PET pe care nu-l înapoiază la un punct de colectare. Însă eu cred că dincolo de suma în sine, românii sunt astăzi din ce în ce mai responsabili în legătură cu returnarea reciclabilului la puncte de colectare. Spre deosebire de ceea ce se întâmpla acum un an, cinci ani sau mai mult, când și cei care se chinuiau să colecteze separat deșeurile constatau cum vine mașina de gunoi și le ia în amestec, acum când introduci un PET într-un RVM poți fi 100% sigur că acel PET va ajunge într-o fabrică de reciclare, poți fi sigur că nu va mai ajunge în natură sau la groapa de gunoi. Românii, astăzi, sunt mai siguri că ori de câte ori participă în mod activ și statul român își face propria datorie și nu își bate nimeni joc de munca lor.
Ați construit un sistem de la zero, evident, cu echipa pe care o conduceți, însă într-un timp relativ scurt raportat la perioada medie în care este adoptat un proiect în România, care și livrează rezultate. Privind retrospectiv, care a fost, să spunem, cheia succesului?
MF: Eu cred că determinantă a fost voința de a nu mai amâna lansarea SGR. Cred că acela a fost cel mai greu moment, pentru că ulterior, tot ceea ce s-a întâmplat, dincolo de îngrijorările multora, a fost o muncă de echipă, pe de o parte ministerul, pe de altă parte producătorii, comercianții, reciclatorii, transportatorii, colegii mei din RetuRO. Vorbim despre foarte multe ore de muncă, însă important a fost că am avut încredere în forțele proprii.
Am avut curaj să spunem că dacă se poate în vestul Europei, se poate și în România. Am riscat pentru că puteau să aibă dreptate și cei care spuneau că n-o să funcționeze, dar am riscat și am dovedit că și la noi se poate.
S-au colectat 3,4 miliarde de ambalaje, potrivit datelor publice. Dar mai important cred că este gradul de colectare raportat la volumul de ambalaje puse în piață. Aveți o estimare în acest sens?
MF: Ceea ce știu este că nu ne-am atins indicatorul pe care îl așteptam în primul an de funcționare, respectiv 65%. În 2024, rata de colectare a fost de 55%, cu aproximativ 6,125 miliarde de ambalaje puse pe piață. Asta și pentru că sistemul a pornit destul de târziu. Recuperarea primelor ambalaje efectiv n-a început cu luna ianuarie, ci undeva spre mijlocul anului.
Statistic vorbind, de la momentul la care este produsă o băutură și până la momentul la care acel ambalaj folosit este adus într-un punct de colectare, durează săptămâni sau luni de zile. Stă o perioadă de timp în depozitul producătorului, apoi pe drum, stă la depozitul distribuitorului, în depozitul magazinului, stă pe raft, apoi în cămara oamenilor și mai stă în portbagaj sau într-o sacoșă până când ambalajul respectiv e adus la un punct de colectare. Asta înseamnă săptămâni sau luni. Prin urmare, sistemul a început cu adevărat la mijlocul lui 2024. Ceea ce a afectat așteptările noastre legate de ținta de recuperare de 65%. Însă pot spune că am avut rate de colectare de peste 80% atinse în luni consecutive, mai exact în lunile de toamnă.
Benchmark-ul e undeva la 90%?
MF: În anul trei de funcționare, ne așteptăm ca sistemul să recupereze peste 90% din ambalaj. Aceea este așteptarea noastră cea mai optimistă.
Pentru a închide traseul ambalajelor în cadrul economiei circulare, acestea trebuie reciclate printr-o valorificare superioară și, evident, puse din nou în flux. Cum pot fi valorificate ambalajele din plastic, aluminiu sau sticlă. Există interes din partea antreprenorilor pentru a valorifica această resursă?
MF: Există. Avem o avalanșă de material reciclabil pe care nimeni nu o aștepta, deși toată lumea paria pe o nouă amânare a SGR-ului. În cazul PET-ului am constatat cu bucurie că balanța comercială a României a fost îmbunătățită semnificativă. Asta pentru că marii producători de granulă de PET din România nu mai sunt nevoiți să importe ambalaj din alte state, de pe alte continente uneori, și folosesc PET-ul românesc.
Deci nu mai este importat PET din Australia?
MF: Nu. Nu mai vine PET din Australia. În cazul ambalajelor din aluminiu, lucrurile sunt destul de clare. Chiar am avut o discuție la minister cu cel mai mare producător de doze de aluminiu din România și tot aluminiul din SGR ajunge înapoi în dozele puse pe piață în România. Iar în cazul sticlei lucrurile sunt un pic mai complicate, pentru că România este deficitară în ceea ce privește producția de ambalaj din sticlă. O parte a sticlei ajunge în Polonia, o altă parte ajunge în Republica Moldova. Mai mult de 95% dintre ambalajele recuperate din piață, fie că vorbim de PET-uri, sticlă sau doze de aluminiu, au intrat deja în stațiile de reciclare.
Cred că există o nevoie a extinderii acestor capacități, însă deciziile acestea de la momentul la care se iau și până când se transformă în practică au nevoie de ani de zile și probabil că va mai dura o vreme până când România va putea să spună că, la fel ca în cazul PET-ului, își gestionează propriile cantități de sticlă. Suntem îngrijorați. Participăm cu ce putem. Ne dorim să reciclăm sticla cât mai repede în România.
Știu că există și un program de finanțare al Ministerului Mediului – „Fabrica de reciclare” – care vizează construirea instalațiilor de reciclare. Avem astfel de exemple?
MF: Așa este. Avem această oportunitate de finanțare din PNRR. Urmează să finanțăm 26 de fabrici de reciclare, însă e greu de spus la acest moment care va fi specificul fiecărei instalații, pentru că din acei bani finanțăm și alte tehnologii, nu doar reciclarea sticlei. Și până când nu vedem lista proiectelor câștigătoare e greu de zis dacă vom avea o mărire a capacității la sticlă, unde oricum nevoile de investiții sunt foarte mari.
Care este bugetul programului de finanțare?
MF: Bugetul e de 220 milioane €.
Acum 14 luni nu exista piața SGR, cea alcătuită din furnizorii de echipamente RVM, containere pentru RVM-uri, furnizorii servicii de transport, logistică. SGR a creat o piață nouă, care la rândul ei a generat locuri de muncă verzi. Aveți o estimare a locurilor de muncă verzi create în mod direct prin implementarea SGR?
MF: Ori de câte ori înființezi un loc de muncă feedback-ul nu poate fi decât unul favorabil. Dacă ne uităm în propria ogradă la centrele de sortare, vom constata că niciunul dintre acestea nu are mai puțin de 120 de locuri de muncă. Dacă ne uităm la cifrele companiilor care vând RVM-uri, vom constata că, de asemenea, au angajat fiecare sute de persoane. Dacă ne uităm la numărul camioanelor, vom constata că avem cel puțin 1.000 de camioane pe străzile României astăzi și n-aș opri lista aici. Doar cu titlu de exemplu, producătorul român de RVM-uri are colaboratori care au anunțat o creștere de ordinul sutelor a numărului de angajați, datorită comenzilor pentru RVM-uri în România. Asta înseamnă că toată această industrie orizontală e chiar mai mare decât o bănuim noi astăzi. Beneficiile economice ale SGR-ului că pot fi cuantificate și din acest punct de vedere.
Peste 800 locuri de muncă verzi sunt create în centrele de numărare și sortare din Prahova, Dolj, Bacău, Braşov, Cluj, Ilfov şi Timiş
Există o situație cu numărul RVM-urilor la nivel național și, eventual, o analiză cu privire la necesarul care ar putea acoperi această nevoie?
MF: În fiecare săptămână știm câte puncte noi de colectare automată sunt instalate. Rețeaua națională de puncte de colectare automată numără mii de puncte active și funcționale, iar de la o lună la alta au fost și sunt în continuare instalate câteva sute de noi aparate de colectare: 270 – septembrie 2024, 337 – octombrie `24, 442 – noiembrie `24, 221 – decembrie `24.
Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în alte țări, cred că putem spune că e nevoie de o creștere a numărului de puncte de colectare. Fie că discutăm de colectare automată, fie că discutăm de puncte de colectare manuală, trebuie să redimensionăm inclusiv capacitatea de preluare a acestor puncte de colectare și am constatat că multe supermarket-uri deja au început acest proces, retehnologizează punctele de colectare și le transformă în unele de volum mare, lucru care va asigura și o interacțiune cu cetățenii mai bună, pentru că nu vom mai aștepta la cozi. Vom avea în viitor puncte de returnare dedicate clienților cu volume mari, cum ar fi cei din HoReCa.
Rata de returnare în anul 2024, pe categorii de ambalaje: Plastic – 55%, Metal – 55%, Sticlă – 53%
Când spuneți în viitor, la ce orizont de timp vă referiți?
MF: Mă refer la anul acesta, 2025.
În camera motoarelor RetuRO s-a lovit de diverse obstacole operaționale pe care le-a depășit, dar care au fost provocările din perspectivă strategică ori legislativă pe care le-ați întâmpinat?
MF: Tot timpul sunt provocări și suntem obligați să adaptăm cadrul legal ori de câte ori e cazul. Ultima oară legislația s-a modificat în luna decembrie a anului trecut, când a trebuit să dispunem un plan multianual de investiții al companiei RetuRO, pentru următorii 5 ani, prin care aceasta să investească 300 de milioane de lei în infrastructura de colectare. N-aș spune că nu ne-am putut face treaba din pricina legislației. Iar dacă sunt lucruri ce trebuie îmbunătățite, asta e o chestiune care se poate face, pentru că am colaborat foarte bine cu colegii din guvern.
Cum a fost receptat conceptul SGR de către retaileri, producători, comercianți, pentru că, cel puțin la început, a existat o oarecare reticență.
MF: Bineînțeles că SGR nu-i o idee nouă. Se discută de ani de zile în spațiul public și adevărul este că a fost întâmpinat cu o rezistență destul de mare din partea producătorilor, mai ales din partea comercianților, care sunt mai puțin interesați de modul în care recuperăm ambalajele pe care tot ei le pun pe piață. Însă, eu cred că în al XXII-lea ceas, toată lumea a realizat că suntem obligați să luăm aceste măsuri și că nu mai puteam amâna lansarea SGR-ului.
Colectarea ambalajelor și, mai precis, valoarea garanției, a devenit, practic, un instrument de marketing pentru retaileri, în sensul că o serie de hypermarketuri oferă pe unitatea returnată o valoare mai mare de 50 de bani. Vorbește această practică despre momentul pozitiv pe care-l traversează SGR și despre feedback-ul pozitiv din piață?!
MF: Mi-e greu să fac o astfel de paralelă, însă mă așteptam ca SGR-ul să fie folosit și ca instrument de atragere de noi clienți. Unele magazine aleg să asigure o interacțiune foarte plăcută cu cetățeanul. Vorbim de timpul de așteptare. Alte magazine aleg să adauge și alte promoții la campaniile de recuperare a ambalajelor. Alte magazine decid să mărească cuantumul sumelor returnate în baza garanției. Alte magazine au o politică legată de un anumit punctaj pe care să îl poți folosi la cumpărături. Una peste alta, mă bucur să văd că există inventivitate în tot acest proces, atâta vreme cât nu dăunăm micilor comercianți.
Apropo de inventivitate sau poate mai degrabă de locații inedite, v-ați gândit cumva să diversificați locațiile unde sunt amplasate RVM-urile? Poate în benzinăriile de pe autostrăzi sau pe trasee cunoscute ca fiind rute turistice.
MF: Benzinăriile sunt puncte de colectare. Asta înseamnă că, fie manual, fie automat, orice benzinărie care vinde băuturi răcoritoare sau alte tipuri de ambalaje SGR are și obligația de a le prelua. Decizia de a instala un punct de colectare automat revine exclusiv comerciantului. Sunt benzinării care au RVM-uri, sunt benzinării care colectează manual. Mai departe însă, acolo unde există un flux mare de persoane, poate de turiști și am încercat acest lucru inclusiv pe litoral, am reușit să asigurăm cadrul legal pentru parteneriate între diferite entități și am reușit să ducem RVM-uri acolo unde era o nevoie mai mare de ele într-un anumit interval de timp.
Care este obiectivul principal pe care-l urmăriți în interiorul Sistemului Garanție-Returnare pentru 2025?
Înrolarea comercianților în sistem este un indicator esențial al evoluției numărului de RVM-uri. Prin urmare, unul dintre obiectivele principale ale RetuRO este să crească numărul de comercianți înrolați și să asigure o colectare activă a ambalajelor din partea comercianților. Comercianții care pun pe piață produse ambalate în sistemul SGR sunt cei care decid asupra necesității achiziționării de noi aparate RVM.
Pe ce poziție ați plasa proiectul SGR în topul realizărilor dumneavoastră ca ministru?
MF: Fără îndoială, sistemul de garanție-returnare este lucrul de care sunt cel mai mândru ca ministru al Mediului. Nu știu dacă pentru ceilalți e mai important, spre exemplu, codul silvic, decât SGR-ul. E un proiect pe care l-am pornit de la zero și îl apreciez ca fiind cel mai important lucru ce s-a întâmplat în România, în ultimii 30 de ani, în materia gestionării deșeurilor de ambalaj. Deci pentru mine este și cred că va rămâne, până la sfârșitul mandatului, cel mai important proiect și mai ales un proiect de suflet.
Articol publicat în ediția tipărită a revistei Transilvania Business nr. 136 (10 martie – 8 aprilie 2025)
