Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Vizita Familiei Regale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea

Miercuri, 23 aprilie 2025, a avut loc vizita Familiei Regale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Delegația a fost compusă din Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, Alteța Sa Regală Principele Radu și Traian Sârcă, Cancelarul Casei Majestății Sale.

Vizita a debutat cu primirea invitaților, fiind urmată de un tur al spitalului. Delegația a fost condusă de către reprezentanții spitalului și au fost punctate următoarele locații: Secția Clinică Chirurgie Plastică, Heliportul, Blocul operator, Laboratorul de angiografie, cateterism cardiac și cardiologie intervențională, USTACC, Laboratorul de endoscopie digestivă diagnostică și terapeutică, Secția Clinică Urologie, Blocul operator de urologie, Compartimentul de Radiologie Intervențională, Laboratorul de analize medicale, UPU.



La final, invitații au fost primiți în Amfiteatru, iar Alteța Sa, Principele Radu a felicitat colectivul medical și conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor pentru dedicarea față de sănătatea comunității bihorene. De asemenea, Principele și-a exprimat admirația față de standardele ridicate de îngrijire medicală și complexitatea serviciilor medicale ale spitalului, subliniind faptul că unitatea sanitară, deși publică, poate să rivalizeze cu cele mai moderne și dotate clinici private din țară și nu numai. Un alt subiect abordat a fost educația medicală românească, care, în viziunea Principelui, își dovedește calitatea și rigurozitatea prin intermediul miilor de medici români care își desfășoară activitatea la cel mai înalt nivel în țările din vestul Europei, precum Belgia.

Membrii Familiei Regale au adus cuvinte de laudă Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor și Municipiului Oradea și și-au exprimat intenția de a reveni în viitorul apropiat pentru a susține inițiativele și proiectele dedicate dezvoltării comunității orădene.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

FORTEM a investit 40 de milioane de euro într-o nouă fabrică de BCA complet digitalizată, în apropiere de Tg. Mureș

Articolul următor
Envipco

Envipco a deschis la Cluj un Centru de Excelență în Inginerie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share