Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

S-a deschis sezonul de vizitare a Domeniului Regal Săvârșin, județul Arad

În dimineața de sâmbătă, 26 aprilie, la Casa Ceaiului din Satul Regal, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Radu au deschis sezonul de vizitare a Domeniului Regal Săvârșin din acest an. La eveniment a luat parte Principesa Sofia.

 



Majestatea Sa a mulțumit tuturor celor care au contribuit la organizarea festivalului Suflet de România, ediția a 3-a, precum și colaboratorilor și partenerilor care au contribuit la pregătirea Satului și a Parcului Regal. Au fost prezente personalități din instituțiile Statului și din societatea civilă, alături de reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe și ai Bisericii Catolice.

La sărbătoarea Suflet de România din acest an participă 80 de meșteșugari, artiști populari și organizații, alături de producători din toată țara, de la Iași și Suceava, Satu-Mare, Zalău și Oradea, până la comunități învecinate din Huneadoara, Timiș și Arad.

Sâmbătă, 26 aprilie, Majestatea Sa și Principele Radu, împreună cu Principesa Sofia și Principesa Maria, au vizitat standurile producătorilor și meșteșugarilor sosiți la târg, degustând bucate tradiționale și admirând frumoase obiecte decorative ale meșteșugarilor în lemn, lut, ceramică, sticlă și bijutierii. Au expus produse culinare cofetari tradiționali și brutari.

A adresat un cuvânt în memoria Papei Francisc și a invitat întreaga audiență la o scurtă rugăciune Fratele Ștefan, călugăr franciscan al Ordinului Minoriților, de la Parohia Catedralei Romano-Catolice din Arad.

În continuare, Principele Radu s-a adresat participanților din partea Majestății Sale. Au mai luat cuvântul Gabriela Sârbu, de la Profi România, și Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârșin.

Credit foto:  ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Aquapark în valoare de circa 37 milioane de euro la Tășnad

Articolul următor

Digitalizarea fiscală din România păstrează cea mai mare rată de necolectare a TVA din UE

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Țintă 2030: Brașov „oraș unicorn”

Asociația ProAfaceri România a primit premiul „Excelență în susținerea dezvoltării antreprenorilor” la Gala Excelenței în Afaceri, conferit de…
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale

„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share