Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Inteligența artificială, în două proiecte ale Consiliului Județean Arad

Consiliul Județean Arad este primul din România care depune două proiecte cu finanțare europeană pentru folosirea inteligenței artificiale. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, în cadrul ședinței extraordinare de aprobare a participării în proiect.

„Am convocat ședința extraordinară de astăzi pentru că avem un termen limită pentru depunerea a două proiecte europene. Unul dintre proiecte se numește «Atena» și vizează crearea unor mecanisme de reducere a abuzului împotriva femeilor în mediul on-line, prin mijloacele inteligenței artificiale. Este primul proiect la nivelul Aradului și unul dintre primele la nivel național, generat de o administrație publică, și care are în vedere folosirea inteligenței artificiale, un domeniu al viitorului”, a declarat Iustin Cionca.



VoteCraft

Al doilea proiect pentru care consilierii județeni arădeni au votat astăzi se numele VoteCraft. El presupune crearea unui joc video pentru tineri, în vederea dezvoltării valorilor democratice, a implicării în comunitate. Proiectul pornește de la considerentul că prezența la vot, la alegerile europarlamentare, a fost de 42% în rândul populației de 18-24 de ani, față de o medie de 54% în ce privește celelalte grupe de vârstă. Și acest proiect are la bază folosirea inteligenței artificiale pentru elaborarea mecanismelor jocului.

„VoteCraft își propune să ofere un joc contemporan și captivant pentru tineret. Jucătorii vor forma echipe locale care pornesc într-o aventură, o călătorie civică la nivel european. Echipele vor avea misiuni online, vor concura în camere de evadare locale și vor avea sarcini care le dezvoltă abilitățile democratice. Pe măsură ce progresează, câștigă puncte, deblochează cunoștințe și co-creează recomandări de politici adaptate comunității lor. Fiecare echipă își va prezenta propunerile administrațiilor locale, transformând învățarea civică în acțiune civică”, a mai precizat Iustin Cionca.

În ambele proiecte, Consiliul Județean Arad urmează să facă parte dintr-un consorțiu internațional, cu alți 10-11 parteneri din Europa Centrală și de Vest.

Intrăm în aceste proiecte în parteneriat cu Universitatea «Aurel Vlaicu», unde am găsit o echipă de experți dispusă să colaboreze cu noi pe partea de implementare”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad.

Suma totală pe care județul Arad o obține prin cele două proiecte este de 100.000 de euro, iar cofinanțarea pe care o pune Consiliul Județean Arad este, în total, de 10.000 de euro.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

IMM-urile au crescut numărul de joburi față de primele patru luni din 2024

Articolul următor
Consiliul Județean Cluj a lansat licitația pentru proiectarea obiectivului „Velo Apuseni", lucrările fiind finanțate din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Patru oferte pentru realizarea pistelor de biciclete între Băile Felix și Ic Ponor (Padiș)

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share