Parcul Științific și Tehnologic Bihor – Oradea STEAM Park, este un proiect strategic dezvoltat în Oradea, județul Bihor, cu scopul de a sprijini cercetarea, inovarea și dezvoltarea economică prin colaborarea dintre mediul universitar, companii și instituții publice.
Proiectul a fost inițiat de Consiliul Județean Bihor în parteneriat cu Universitatea din Oradea și alte entități, fiind finanțat din fonduri europene.
Valoarea finală a proiectului, după implementare, a fost de 43,7 milioane de lei (aproximativ 8,8 milioane de euro, TVA inclus). Finanțarea a fost asigurată în proporție de 64% din bugetul Consiliului Județean Bihor și 36% din fonduri nerambursabile.
Acreditat de Ministerul Educației și Cercetării
Este primul parc științific și tehnologic construit din fonduri europene în România, care are în spate și o autoritate publică, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării, în 12.03.2025.
„Practic, suntem un parc care avem și infrastructura fizică și statutul acreditat de parc științific și tehnologic. Acreditarea ne dă o certificare de la Ministerul Educației, prin care facem parte din infrastructura de cercetare, dezvoltare și inovare a României. Acest lucru ne ajută foarte mult să putem facilita, până la urmă, transferul tehnologic și inovația între sectorul academic și diverse companii”, a declarat Răzvan Pătcaș, administratorul Parcului Științific și Tehnologic Bihor.
Acreditarea primită îi permite Parcului Științific și Tehnologic Bihor să încheie mai multe colaborări cu institute de cercetare, cu universități, și să poată oferi tot felul de facilități companiilor care vin și sunt rezidente în parc.
Sălăjean la origini, Răzvan Pătcaș și-a petrecut o parte din carieră, tot în Cercetare – Inovare, la Bosch Cluj Napoca, alegând Oradea, în cele din urmă.
Oradea STEAM Park este situat pe strada Ceyrat nr. 4, în apropierea Universității din Oradea. Clădirea are o suprafață desfășurată de 5.417 mp, regim de înălțime P+2E, și include laboratoare de cercetare, spații de prototipare, birouri și săli de conferințe.
Modelul Bremen și Sillicon Valley
Răzvan Pătcaș are ca model Parcul Științific și Tehnologic din Bremen, unde a avut ocazia să și studieze în perioada studenției, dar și Sillicon Valley, datorită poziționării. Oradea STEAM Park este situat la mai puțin de 500 de metri de Universitatea din Oradea, ceea ce le permite studenților și specialiștilor din mediul universitar să vină și să colaboreze cu companiile rezidențe din parc, în laboratoare și pe proiecte specifice. Ăsta fiind avantajul pe care îl oferă un astfel de parc științific și tehnologic.
Un astfel de ecosistem este dedicat studenților, educației superioare și inovației. Pe lângă partea efectivă de universitate, facultăți și specializări, acest ecosistem aduce împreună și companii, institute de cercetare, start-up-uri, muzee de știință, centre de orientare și formare în cariere practice. Se oferă astfel studenților mai multă expunere la finalizarea studiilor lor. Le arată efectiv ce ar putea să facă, și toată lumea are un beneficiu de acolo: studenții sunt integrați mai ușor în economie, ecosistemele de inovare și cercetare, institutele, au acces mult mai ușor la studenți foarte buni și este o zonă complet dedicată inovației.
„Asemănarea poate fi făcută nu doar cu Bremen, ci cu mai multe campusuri universitare și ecosisteme de inovație din vest. Vorbim aici de un model foarte vechi de fapt, care a pornit din anii 50 din zona Silicon Valley. Silicon Valley are la bază un parc științific format în jurul Universității Stanford, care mai departe a folosit cercetători, studenți de la universitate, în tot felul de proiecte de cercetare și în tot fel de firme mici, precum Apple, Intel, care au fost firme ce s-au creat și au devenit giganți în Silicon Valley, dar în jurul unei universități și a unui parc științific”, a exemplificat Răzvan Pătcaș.
Facilități oferite
- Laboratoare dotate cu echipamente avansate (CAD, CAM, CAE, CNC-uri, scannere 3D, imprimante 3D);
- Spații de birouri mobilate clasa A, săli pentru evenimente și acces la utilități precum internet și securitate;
- Servicii de networking, consultanță tehnologică și suport pentru prototipare și dezvoltare de produse.
„Avem cinci laboratoare dotate la parterul clădirii, cu diverse echipamente. Acoperim bine zona de prototipare, unde avem un CNC în 5 axe cu care putem face prelucrări mecanice de precizie foarte mare. Avem o imprimantă 3D cu pulbere și polimeri de plastic cu care puteam realiza piese 3D și prototipuri din plastic. Și pe urmă, mai avem un laborator în zona de validare, unde putem face încercări mecanice, teste la oboseală sau teste efectiv de rezistență mecanică la diverse materiale. Și laboratoare de metrologie. Putem măsura foarte precis și face reverse engineering”, a explicat directorul general al Parcului Științific și Tehnologic Bihor.
Domenii de activitate
Parcul se concentrează pe domenii de specializare inteligentă:
- Eco-nano-tehnologii;
- Materiale avansate;
- Tehnologii informaționale și comunicații;
- Sănătate;
- Energie și mediu.
„Sunt cinci domenii de specializare inteligentă, domeniile de specializare inteligentă ale României, care derivă de fapt din domeniile de specializarea inteligentă la nivel european. Noi le avem pe toate cele cinci din România. Vorbim de tehnologia informației, securitate și spațiu, eco-nano-materiale, biotehnologie, sănătate, mediul înconjurător. Pe unele, dacă nu le putem acoperi, nici cu infrastructură și mai ales cu experți, putem tot timpul să încheiem, de exemplu, un parteneriat cu un institut de cercetare. Cel mai mare potențial îl avem în zona de materiale avansate sau eco-nano-materiale, unde avem multe echipamente pentru prototipare, validări efectiv de materiale noi. Și în zona tehnologiei informației avem un server de inteligență artificială pe care, tot așa, îl putem folosi și putem încheia proiecte în această direcție. Suntem destul de aproape de a încheia și primele parteneriate și colaborări în aceste domenii”, a informat administratorul Parcului Științific și Tehnologic Bihor.
Beneficiari
Laboratoarele Oradea STEAM Park pot fi închiriate de către companii și universități, dar și de către start-up-uri care vin cu o finanțare pe un proiect și au nevoie de un spațiu, dar și de acces la echipamente, ca să facă anumite prototipuri sau să facă o cercetare.
Închirierea spațiilor complet echipate este la prețuri competitive (10 euro/mp/lună). Rezidenții au acces la infrastructură modernă pentru cercetare și dezvoltare.
De altfel, primul rezident din Oradea STEAM Park este EBM Papst, care a deschis aici un hub de cercetare R&D.
„Vreau să fim cât mai aproape de universități, de institutele de cercetare, dar și de companiile pe care le avem în Oradea și județ, tocmai ca să accelerăm inovația și să facem cât mai multe transferuri tehnologice și proiecte de cercetare. Așadar, dacă aveți nevoi specifice în zona de cercetare și de know-how, Parcul Științific și Tehnologic poate să fie un bun facilitator prin rețelele partenere pe care le avem sau urmează să le deschidem. Un alt lucru motivant pentru mine este mediul de educație STEAM (Science, Technology, Engineering, Art and Math)”, a conchis Răzvan Pătcaș.

Viitorul stă în colaborare
Directorul general al Oradea STEAM Park este de părere că dezvoltarea parcului științific și tehnologic pe care îl conduce stă în colaborări și rezultate evidente din urma acestor colaborări. Prin modul în care s-a înființat, Parcul Științific și Tehnologic Bihor are un contract de asociere prin participațiune cu Universitatea din Oradea. Dar asta nu împiedică colaborarea cu alte universități din țară și de peste hotare.
„Dacă, de exemplu, este un domeniu de specializare inteligentă pe care vrem să facem, sau este interes de a avea proiecte, și poate nu îl acoperă bine Universitatea din Oradea, cum ar fi domeniul spațial, unde nu avem o facultate de inginerie aerospațială aici, sigur că am putea crea oricând colaborări cu UPB-ul, de exemplu, Politehnica București, care are studiul ăsta, cu o firmă din domeniul defense, al apărării, și să aducem aici proiecte sau să facem o cercetare sau o prototipare în laborator, în domeniul spațial”, susține Răzvan Pătcaș.
În condițiile geopolitice globale actuale și a ceea ce se întâmplă acum în zona de apărare, acesta vede un potențial mare în proiectele pe care le-ar putea dezvolta Oradea STEAM Park în zona de defense și aerospațială, unde este foarte importantă precizia și standadele aplicate în producție.
CREDIT FOTO: ZOE PHOTO
DAN BIRTA
Articol apărut în TB 137