În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru 900 de copii din țară, la Centrele Generații și prin Fondul Special pentru Copii.
Proveniți din medii defavorizate sau contexte sociale precare, copiii au evitat abandonul școlar și au finalizat cu succes anul școlar, atât la nivel educațional, cât și socioemoțional, pentru majoritatea însemnând o șansă în plus la viitor. Proiectele s-au desfășurat în comunități din 16 județe: București, Alba, Arad, Bistrița Năsăud, Brașov, Cluj, Ialomița, Ilfov, Mureș, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea și Vrancea.
Impact național și angajament pentru viitor
Prin aceste inițiative, Fundația Regală contribuie activ la reducerea abandonului școlar, la îmbunătățirea rezultatelor educaționale și la dezvoltarea armonioasă a copiilor din medii vulnerabile. Educația intergenerațională, o abordare unică în programele Fundației, continuă să crească și să se adapteze nevoilor comunităților locale, sprijinind nu doar performanța școlară, ci și dezvoltarea personală, dezvoltarea unor abilități practice, incluziunea socială a copiilor și solidaritatea între generații.
Centrele Generații – educație intergenerațională în 17 comunități
Prin rețeaua celor 16 Centre Generații din județele Alba, Cluj, Bistrița-Năsăud, Brașov, București, Mureș, Prahova și Timiș, au fost sprijiniți 550 de copii. Dintre aceștia:
- 539 de copii au absolvit anul școlar și își continuă studiile
- 179 de copii au înregistrat progrese școlare semnificative, iar alți 177 au evoluat constant
- peste 250 de copii au evoluat din punct de vedere socioemoțional
- 515 copii au participat la un after-school social
- 524 de copii au fost sprijiniți la teme de către voluntari seniori
- 525 de copii au participat la ateliere vocaționale pe teme de ecologie și sustenabilitate, educație remedială, lectură și scriere creativă, prim-ajutor, educatie antreprenorială, dezvoltare personală și emoțională, gastronomie, pictură, tâmplărie, jocuri tradiționale și moderne etc.
- 362 de copii au fost implicați în activități non-formale și outdoor
- 416 copii au beneficiat de consiliere sau ateliere de dezvoltare emoțională
- 425 de copii au participat la excursii și tabere educaționale
- 22 de copii au susținut evaluarea națională și își continuă educația la liceu sau colegii tehnice
- 46 de copii au obținut diplome la olimpiade, concursuri sau competiții sportive
- 13 copii s-au implicat în activități de voluntariat (Cutezătorii Munților, implicare chiar în cadrul organizației lor pentru organizarea de evenimente educaționale și activități de solidaritate sau în centre de integrare a persoanelor cu dizabilități)
- Clubul Generații București – sprijin urban, educație și incluziune
La nivelul centrului din București, activ în sectorul 6:
- 56 de copii au fost sprijiniți, toți finalizând cu succes anul școlar
- 21 de copii au avut rezultate școlare îmbunătățite
- 56 de copii au fost susținuți la teme școlare și pregătire individuală, dar și implicați în activități educaționale, vocaționale și de consiliere emoțională
- 2 copii au participat la acțiuni de voluntariat în cadrul DGASPC sector 6
- 9 copii au obținut diplome speciale pentru rezultatele extraordinare (olimpiade de engleză, franceză, religie, meșteșuguri populare, cultură și spiritualitate, sau premii 1, 2 sau 3 la terminarea anului școlar)
- 56 de copii au participat la tabere urbane, excursii, ateliere creative și activități intergeneraționale
- b2 elevi au promovat examenul de Bacalaureat și își doresc sa continue studiile la facultate (Facultatea de Psihologie, respectiv Facultatea de Istorie)
- 7 copii au susținut evaluarea națională și urmează să continue educația la liceu
Exemplu inspirațional: la Reghin, chimia devine spectacol
La Centrul Generații de la Reghin (jud. Mureș) chimia nu e doar o materie de studiu, este o adevărată aventură a cunoașterii. Copiii sunt fascinați de tainele științei, iar meritul îi aparține doamnei Leontina, fostă profesoară de chimie și voluntar senior al centrului, care transformă fiecare lecție într-un spectacol al descoperirilor. Cu pasiune și creativitate, doamna Leontina îmbină teoria cu practica, oferindu-le copiilor ocazia să experimenteze chimia într-un mod distractiv și captivant, fiecare experiment fiind o ocazie de învățare și uimire!
”Cu asemenea ghid, copiii nu doar învață chimia, ci o iubesc cu adevărat!”, spun coordonatorii Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Filiala Reghin.
Fondul Special pentru Copii – burse educaționale și ajutor material esențial
Prin componenta educațională a Fondului Special pentru Copii, 91 de copii, cu vârste între 6 și 19 ani, din 13 județe (Alba, Arad, Brașov, Cluj, Ialomița, Ilfov, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea și Vrancea) au primit burse pentru continuarea studiilor, iar 64 dintre aceștia au înregistrat progrese școlare vizibile.
50 dintre copii au participat la un after-school social, 8 dintre ei au susținut examenul de evaluare națională și își vor continua studiile la licee sau colegii tehnice, iar alți 8 au înțeles ce valoroasă este implicarea ca voluntari. 5 tineri, aflați în ultimul an la liceu, au promovat Bacalaureatul și au decis să studieze mai departe la facultate (SNSPA – Marketing, Politehnică – Electrotehnică, Medicină / Biologie, Socio-comunicare sau Asistență Socială / Pedagogie).
35 de copii au participat la ateliere vocaționale (club de lectură organizat de Editura Curtea Veche, Robofest), 20 dintre copii s-au bucurat de ateliere non-formale sau outdoor, iar 25 au avut șansa să participe în excursii sau tabere educaționale și motivaționale pentru a-și lărgi universul cunoașterii.
În paralel, prin componenta de sprijin material, 202 copii, cu vârste între câteva luni și 18 ani, au beneficiat de donații în produse esențiale pentru traiul zilnic și dezvoltarea lor. Sprijinul a constat în mobilier, alimente, îmbrăcăminte, aparatură electrocasnică, jucării, rechizite, medicamente, cărți din literatura universală. Copiii provin din județele: București, Ilfov, Mureș, Arad, Timiș, Suceava, Prahova și Cluj.
Impact pe termen lung și implicare colectivă
Împreună cu oameni de bine, sponsori și parteneri instituționali, Fundația Regală investește în generațiile viitoare, dar și pentru a crea punți între generații.