Grupul bancar din Cluj a extins ecosistemul BT Pay prin includerea serviciilor furnizate de companiile BT Pensii, BT Asset Management și BT Direct.
Persoanele care vor să economisească prin intermediul fondurilor de pensii facultative (Pilonul 3) – Pensia Mea și Pensia Mea Plus, administrate de BT Pensii – o pot face inclusiv prin BT Pay. Contribuția lunară este setată direct din aplicație ca plată recurentă.
Banii sunt transferați automat din contul curent deschis la Banca Transilvania, lunar, în ziua aleasă de client. Valoarea minimă a contribuției este de 60 de lei/lună la Pensia Mea și de 50 lei/lună la Pensia Mea Plus, contribuția lunară putând fi modificată oricând din aplicație.
Aceasta oferă acces la informații despre contribuții: suma totală acumulată, istoricul contribuțiilor, randamentul investiției, numărul unităților de fond deținute.
Suma acumulată în fondul Pensia Mea sau Pensia Mea Plus completează pensiile de stat și privată obligatorie ca modalitate de suplimentare a venitului. BT Pensii este unul dintre cei mai mari administratori de pensii facultative din România, cu 175.000 de participanți.



