Mai multe societăți din județ au fost premiate la gala organizată la Ateneul Român de către Confederația Patronală IMM România.
Organizația Patronilor Sălaj (OPS) a participat la evenimentul IMM România alături de lideri ai mediului economic, guvernamental și european în cadrul galei dedicate celor mai performante companii din țara noastră.
Prin dedicare, profesionalism și solidaritate, echipa de organizare menține vie misiunea comună a CNIMMR – de a susține mediul de afaceri românesc și de a duce mai departe mișcarea patronală, consideră președintele OPS, Alin Buză.
“Într-un context marcat de provocări economice și sociale, IMM-urile demonstrează îmcă o dată că determinarea, inovația și spiritul de echipă fac diferența. Respect și admirație pentru toți antreprenorii care, prin pasiune și perseverență, duc mai departe spiritul inițiativei private în România”, spune oficialul sălăjean.

Invazie de sportivi
La gală au fost premiate companii sălăjene precum Orizont Electric, Electro Grup – instalații electrice, Avril – construcții, ocupante ale locului 1 național la diverse categorii, dar și Adela by Denta Clinic – activități de asistență stomatologică.
Echipa de organizare a fost condusă de președintele IMM România – Florin Jianu, secretarul general Sterică Fudulea, prim-vicepreședinții Augustin Feneșan și Ioan Mintaș. Gala a cuprins festivitatea de premiere, cina festivă și un concert cu grupul Voltaj.

Printre vorbitori s-au numărat comisarul european Roxana Mînzatu, vicepreședintele Parlamentului European – Victor Negrescu, ministrul muncii – Florin Manole, din lumea sportului fiind prezenți Răzvan Burleanu, Mihai Covaliu, Ana Maria Brânză, Georgeta Andrunache, Horia Colibășanu, Virgil Stănescu.
Pentru Topul Național au intrat în analiză 898.915 de societăți, fiind realizate 9.000 de clasamente naţionale generale, pe domenii, regionale generale – în funcție de profitul brut, afaceri, productivitate, performanța globală în business.
De-a lungul anilor, Topul Național al Firmelor Private din România a reunit 37.000 de participanți și a premiat 24.000 de firme în plen. Confederația Patronală IMM România, înfiinţată în 1992, este reprezentativă la nivel național pentru aceste societăți.

Lideri pe județe, în Nord-Vest
Sălaj
Silcotub – întreprinderi mari
Hanna Instruments – întreprinderi mici
Construct Beta – întreprinderi micro
Avril – întreprinderi mijlocii, întreprinderi nou înființate
Bistrița-Năsăud
TeraPlast – întreprinderi mari
Phoenix MS – întreprinderi mici
Claro Build – întreprinderi micro
Dimex 2000 – întreprinderi mijlocii
Carmangeria Jupânul – întreprinderi mijlocii, întreprinderi nou înființate
Cluj
MOL Romania – întreprinderi mari
Impresa Pizzarotti – întreprinderi mici
Nova Power & Gas – întreprinderi mijlocii
Nadida – întreprinderi micro
Transilvania Green Spedition – întreprinderi nou înființate
Maramureș
Aramis Invest – întreprinderi mari
Steelcorp Distribution – întreprinderi mici
Oberhauser Invest – întreprinderi micro
Ben Resources – întreprinderi mijlocii
Sidesale Immo – întreprinderi nou înființate

















