Furnizorul clujean de sisteme de parcări inteligente Kadra a amenajat astfel de obiective în orașe precum Sibiu, Zalău sau Dej.
În ultimele șase luni, Kadra a modernizat 2.000 de locuri de parcare în zone publice, rezidențiale, industriale sau sanitare. Compania folosește în general sistemul Parkomatic și aplicația GoPark.
„Sunt studii realizate la noi și în străinătate, care arată că automatizarea parcărilor reduce traficul cu până la 30%. Aceasta înseamnă confort pentru șoferi, mai puțină poluare în orașe, gestionare simplă pentru administratori și o sursă suplimentară de venit pentru bugetul local”, susține Octavian Fanea, CEO al Kadra.
La Sibiu compania a introdus conceptul de smart mobility într-o parcare de 420 de locuri în cartierul Hipodrom, dar și în zona Cazarma. Proiectele includ acces controlat, case automate de plată, bariere automate, sistem de recunoaștere a numerelor de înmatriculare.
Ele permit înregistrarea locurilor disponibile, plata cu telefonul mobil, afișarea în timp real a locurilor disponibile. Soluții tehnologice de acest gen au fost introduse și în alte orașe. În București un astfel de sistem a fost instalat la ansamblul Global Residence din Mihai Bravu, iar la Otopeni, la fabrica Philip Morris International.