În primele trei luni ale anului 2017, Aeroportul Internațional Timișoara a înregistrat o creştere a numărului de pasageri cu 70%, comparativ cu aceeași perioadă a anul precedent.
Dacă în perioada ianuarie-martie 2016, 209.890 de pasageri au fost înregistraţi la aeroportul Timişoara, în aceeaşi perioadă a anului 2017, numărul acestora a ajuns la 355.832 de călători.
Luna martie a fost a 15-a lună succesivă de creştere a numărului de pasageri, la Aeroportul Internaţional Timişoara.
O creştere însemnată apare şi la numărul zborurilor. Dacă la Timişoara, în primele 3 luni ale lui 2016 – 2824 de aeronave au aterizat şi au decolat, în 2017, numărul acestora a crescut cu 48%, respectiv 4178 zboruri.
“Aeroportul a avut 15 luni consecutive de creştere la numărul de pasageri. Din toamna anului trecut, odată cu intrarea a două noi companii aeriene, ritmul s-a accentuat considerabil, cu peste 65%. Suntem convinşi că această tendinţă se va păstra şi în lunile următoare, deoarece din vară va fi inclusă în orarul zborurilor încă o destinaţie – Constanţa, dar vor fi reluate şi cursele charter spre Turcia şi Grecia,”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.
De la sfârşitul lunii martie, odată cu trecerea la orarul de vară, au crescut şi frecvenţele pentru zborurile spre Memmingen (de la 2 la 3 zboruri/săptămână) şi Roma (de la 2 la 3 zboruri/săptămână), iar săptămâna viitoare vor fi suplimentate şi cursele de Dortmund şi Valencia.
Cea mai căutată destinaţie rămâne Bucureşti, urmată de Londra şi Munchen. Şi traficul aerian de marfă este în creştere, de la 937 de tone transportate în primul trimestru al anului 2016, la 955 tone, în acest an.
Citește și:
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024
75 milioane € pentru obiectivele turistice din Ardealul de Nord
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat în Cluj, cele patru apeluri…
3 mai 2024
Întreprinzătorii din Maramureș și-au stabilit strategia anuală
Membrii asociației s-au reunit la restaurantul La Tour, din Baia Mare, deținut de unul dintre componenții organizației, Sorin…
3 mai 2024
Oradea se află și în acest an pe harta Conferințelor Energynomics
Municipiul Oradea nu lipsește în ultima vreme de pe harta conferințelor mai importante. De data aceasta, Energynomics va…
3 mai 2024
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024
Luna mai e Luna Maramureșului
Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
3 mai 2024
Decorint a renovat sediul DNA Cluj. Cum arată clădirea
Societatea de construcții a raportat terminarea lucrărilor la clădirea de pe str. Dorobanților, unde funcționează serviciul teritorial al…
2 mai 2024
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu vine cu ediția a 31-a
Cea mai importantă manifestare a artelor spectacolului din Europa de Est, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu…
2 mai 2024