Compania Airbus Helicopters, prezentă la Brașov de mai bine de 15 ani, printr-un joint-venture încheiat cu IAR Ghimbav, face angajări la Brașov, potrivit site-ului concernului international, citat de bizbrasov.ro.
Compania franceză a mai inaugurat, anul trecut o fabrică de 55 de milioane de euro pentru producția modelului de elicopter Airbus H215, negociindu-se, în prezent, și pentru producerea la Ghimbav a variantei militare a acestui model – H215 M.
În prezent, portivit directorului general al Airbus Helicopters România, Serge Durand, cele două activități ale francezilor folosesc împreună aproape 200 de angajați, urmând ca în fabrica de eliucoptere H215 să se creeze în total 300 de locuri de muncă, precizează sursa citată.
Totuși, în compania creată împreună cu cei de la IAR Ghimbav, care se ocupă de mentenanța elicopterelor Airbus se aștaptă „o creștere a volumului de lucru”, ceea ce duce la un necesar de „consolidare a necesarului de talente, în special în domeniul proiectării, specializate în avionică și structura elicopterelor, navigabilitate și siguranță în domeniul aviației”, mai spune sursa citată.
Airbus este hotărâtă nu doar să producă elicoptere în România, ci şi să transforme România într-un centru de excelenţă pentru producţia elicopterelor H215, după cum a transmis Olivier Michalon, Senior Vice President pentru Europa al Airbus Helicopters, în cursul unei întâlniri avute în februarie la Palatul Victoria cu Premierul României Sorin Grindeanu, se arată într-un comunicat al companiei.
Înaltul oficial Airbus Helicopters a subliniat excelentele relaţii pe care grupul le are de 40 de ani cu România şi a spus că fabrica de la Ghimbav creează o nouă oportunitate, aceea de a porni un ciclu industrial veritabil prin producerea elicopterelor civile şi militare H215.
Afaceri de 1,25 miliarde de lei în România.
România este un partener de încredere pentru Airbus Helicopters. De la înfiinţarea în 2002 a Airbus Helicopters Romania – un joint venture între Airbus şi firma cu capital majoritar de stat IAR Ghimbav -, compania a avut o cifră totată de afaceri de 1,250 miliarde de lei şi un profit net de 72 de milioane de lei.
Prezenţa Airbus Helicopters în România a fost benefică ambelor părţi. Din 2002, cifra de afaceri totală rezultată din achiziţiile pe România a fost de 183 de milioane de lei. Din această sumă, 83 de milioane de lei au revenit IAR, acesta fiind unul dintre furnizorii principali.
Prezenţa Airbus Helicopters în România va avea un impact pozitiv asupra balanţei comerciale, prin adăugarea unui volum de exporturi de aproximativ 80% din cifra de afaceri a companiei.
Noua fabrică de la Ghimbav va găzdui producţia elicopterului H215, un aparat bi-motor, economic, robust şi cu capabilităţi pentru misiuni multiple.
Fabrica de 10.000 de metri pătraţi este finalizată iar echipamentele şi utilajele necesare producţiei şi asamblării elicopterului H215 sunt în curs de instalare. Fabrica va avea 350 de angajaţi când va atinge capacitatea de producţie maximă.
Sursa foto: airbushelicopters.ro
Citește și:
O asociere unde lider este Leko Construct va realiza Parcul Industrial Marghita
Asocierea de firme Leko Construct – Inteco Holding – Electro Excel Green Consulting – Rono Aqua – Caloria…
2 mai 2024
LEONI Luduș își detașează angajații
Biroul de comunicare al LEONI Wiring Systems Romania ne-a remis în această dimineață o informare de presă pe…
2 mai 2024
Deficit major în comerțul Clujului: 1,8 miliarde euro
Balanța comercială a județului pe anul trecut s-a înclinat foarte mult spre importuri: 4,6 miliarde €, față de…
30 aprilie 2024
CNIPMMR, îngrijorat față de scăderea investițiilor în inovare ale IMM-urilor
Conform ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică (INS) cu privire la situația întreprinderilor inovatoare din România,…
30 aprilie 2024
Sorin Maxim, director general ADR Vest: „Investim, nu cheltuim!”
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât i-au fost alocați inițial prin…
28 aprilie 2024
Dumexim a semnat contractul pentru Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș
Vineri, 26 aprilie 2024, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.…
28 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024