Producătorul de materiale de construcţii AdePlast intenţionează să construiască la Oradea o fabrică de vată minerală bazaltică, până în momentul de faţă compania având asigurată finanţarea, iar demersurile pentru obţinerea terenului fiind aproape de finalizare, potrivit antreprenorului Marcel Bărbuţ,citat de zf.ro.
Potrivit lui Marcel Bărbuţ, în cele din urmă, proiectul noii fabrii de la Oradea va fi finanțat din fonduri proprii și prin credit bancar.
Antreprenorul precizează că deşi este un proces complicat, compania se află pe o direcţie bună în ceea ce priveşte construcţia fabricii.
La începutul anului AdePlast anunța că în 2017 vrea să își extindă operaţiunile de export pe piaţa europeană, după ce anul trecut a raportat exporturi de peste 4 milioane de euro. În 2016 au fost accesate Ungaria, Bulgaria, Moldova şi Austria, iar pentru anul acesta compania are în plan o consolidare pe aceste pieţe, având în vedere potenţialul enorm pe care îl reprezintă.
În 2016, compania AdePlast a realizat o cifră de afaceri de 346 milioane de lei, în creştere cu 13% faţă de 2015.
AdePlast este cel mai important producător român de materiale pentru construcţii, cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.
Citește și:
Dentons awarded for Deal of the Year in CEE, Romania and Slovakia
Global law firm Dentons received three awards at the CEE Legal Matters Deal of the Year Awards, held…
7 mai 2024
Raul Ciurtin, fondatorul Albalact, inaugurează Elania Resort
Elania Resort este noul obiectiv turistic de anvergură care urmează a fi inaugurat în zona Făget, în apropiere…
1 mai 2024
Răzvan Pîrjol vrea să facă din Băile Felix o stațiune pentru toate lunile anului
Felixul ar putea deveni Mamaia de Oradea; Stațiune balneară pentru toate cele 12 luni ale anului; Afilierea la…
1 mai 2024
COVER STORY. DP World în România. 20 de ani de leadership în facilitarea comerțului internațional
Puterea rețelei. DP World în România. 20 de ani de leadership în facilitarea comerțului internațional DP World în…
29 aprilie 2024
IMOTECA își mărește portofoliul din România și își extinde activitatea în Spania
Imoteca, The residential experts, își anunță extinderea semnificativă a portofoliului său din România și lansarea operațiunilor de consultanță…
28 aprilie 2024
Rebranduire pentru Hotelul Coroana de Aur din Bistrița: Grand Hotel Coroana
Fostul Hotel Coroana de Aur din municipiul Bistrița își schimbă nu doar aspectul, ci și numele, devenind Grand…
26 aprilie 2024
Co-fondatorul Shazam, Dhiraj Mukherjee, speaker principal la Bucharest Tech Week
Pionier al industriei tech, Mukherjee va prezenta noi perspective despre reinventarea afacerilor în cadrul Bucharest Tech Week 2024, care…
25 aprilie 2024
Săptămâna Haferland 2024: cel mai îndrăgit festival al sașilor transilvăneni începe pe 8 august
Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania…
25 aprilie 2024