Coborârea de pe soclu a statuilor nu rămâne neremarcată ori lipsită de consecințe. Chiar și atunci când se întâmplă, nu din motive explicit politice sau ideologice, oricât de absurde, precum notoria mișcare globală „cancel culture”, ci din (i)rațiuni edilitar-administrative ori din pretinse reinterpretări postmoderne cu efecte, la limită, inestetice și ne-etice.
S-a întâmplat de curând la Cluj, tradiționala capitală culturală a Transilvaniei, „orașul de cinci stele”, odată cu dezintegrarea postamentului și cu distrugerea ambianței vegetale din jurul monumentului Școlii Ardelene. Intervenția s-a petrecut în cadrul noului proiect urbanistic de reamenajare a spațiului – inevitabil, simbolic și plin de mize culturale și istorice-, din jurul clădirii centrale a Universității Babeș-Bolyai. Axa spiritual academică tradițională a orașului.
Or, grupul statuar Școala Ardeleană era/este unul dintre cele mai armonioase, mai consensuale și mai iubite monumente ale Clujului, așa cum îl descrie empatic istoricul Sorin Mitu, în petiția publică lansată pentru restaurarea integrală a acestui ansamblu arhitectural.
În 2018, în urma unui concurs internațional de proiecte organizat de Ordinul Arhitecților din România, pentru amenajarea străzii Mihail Kogălniceanu din Cluj, soluția câștigătoare a fost cea propusă de echipa Mossfern Arhitectura, sub conducerea domnului arhitect Macalik Arnold Ernő. În concluziile sale, juriul aprecia la acest proiect „abordarea respectuoasă față de patrimoniul construit în termeni de vizibilitate și de accent pus pe componentele sale mai valoroase”, discreția și delicatețea intervențiilor, „valoarea adăugată monumentelor existente” și „atenția față de istoria arhitecturală și urbană a locurilor”.
Or, în privința monumentului Școlii Ardelene, tocmai aceste principii au fost în mod flagrant și inexplicabil încălcate. Deși proiectul desemnat câștigător nu prevede demantelarea postamentului Grupului statuar al Școlii Ardelene, iar în toate planșele se observă amprenta la sol a acestuia, la începutul lui 2023, ansamblul arhitectural a suferit aceste intervenții brutale. În urma eliminării soclului originar și a vegetației ambientale, celebrul monument al Școlii Ardelene, opera lui Romul Ladea, a fost alterat și diminuat. La propriu și la figurat. Și implicit, simbolismul și relevanța sa pentru viața cetății.
Ce reprezintă pentru comunitatea clujeană acest ansamblu arhitectural al Școlii Ardelene?
Corifeii Școlii Ardelene: „părinții fondatori ai națiunii”
Definitoriu pentru spiritualitatea românească din Transilvania, monumentul Școlii Ardelene din Cluj celebrează, în orizonturi diferite de timp, o dublă întemeiere.
Din punct de evedere istoric, grupul statuar îi reprezintă pe trei dintre „Corifeii Școlii Ardelene”, Petru Maior, Gheoghe Șincai și Samuil Micu, promotorii mișcării culturale și politice de emancipare a națiunii române din secolul al XVIII-lea. Călugări-cărturari-iluminiști, erudiți filologi, teologi, filosofi și istorici, corifeii au fost luptători cerebrali pentru drepturile și libertățile românilor transilvăneni, întemeietori de școli românești și de Școală. De opera lor se leagă tema latinității, inclusiv introducerea grafiei latine, pe care o folosim cu toții, tema continuității și a unității poporului român, proiectul lor național de inspirație iluminist creștină are respirație europeană și universală. Corifeii Școlii Ardelene sunt „Părinții fondatori ai națiunii”, cum îi numește cu reverență istoricul Cornel Sigmirean.
Din punct de vedere artistic, monumentul reprezintă un alt moment fondator. El se leagă de numele lui Romul Ladea, întemeietorul școlii moderne de Arte Frumoase din Transilvania, din perioada interbelică. Sculptor original și dascăl excepțional, cum îl descria istoricul de artă Mircea Țoca, discipol al lui Paciurea și al lui Brâncuși, pentru scurt timp, Romul Ladea a fost mentorul atâtor generații de sculptori ardeleni, români și maghiari. Grupul statuar Școala Ardeleană, printre ultimele sale creații de artă monumentală, rămâne o lucrare de referință pentru sculptura românească, de anvergură europeană.
Monumentul a fost amplasat în fața Universității Babeș-Bolyai în 1973, la trei ani de la moartea maestrului Ladea. Edificarea lui în plin regim comunist este semnul unei paradoxale victorii. Ea a fost posibilă spre finalul unei perioade de parțială deschidere, liberalizare și relaxare ideologică a regimului. Cu toate acestea, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, din a cărei familie spirituală provin iluștrii corifei, continua să trăiască în clandestinitate, fiind interzisă încă din 1948, de la instaurarea regimul totalitar și până la sfârșitul său, în decembrie 1989. Acești ortodocși cu ADN occidental, cum îi numește Cristian Bădiliță pe credincioșii greco-catolici și geniul lor românesc, și, în același timp, acești occidentali cu ADN ortodox erau o punte, pe verticală și pe orizontală, spre Libertate. Periculoasă pentru regimul comunist.
La ceremonia de dezvelire a monumentului Școlii Ardelene, din 30 iunie 1973, cu ocazia Zilei Învățătorului s-au adunat studenți și profesori, oficialități, iar rectorul Universității, istoricul Ștefan Pascu a ținut un discurs despre semnificațiile acestui monument.
Ca soluție arhitecturală, remarcabila operă a maestrului Ladea a fost așezată, de la bun început, pe o platformă ambientală special concepută – o altă lucrare de autor – care reușea să pună în valoare, admirabil, personajele expresive ale Școlii Ardelene. Generos ca suprafață, armonios, în trepte, amintind discret de un altar, dar și de o agora, postamentul larg de travertin mijlocea întâlnirea cu Corifeii. Era, am spune, o metaforă spațială a unui necesar rit de trecere.
De abia cu ocazia incidentului din 2023, când platforma și cadrul vegetativ al grupului statuar au fost distruse, presa locală a descoperit cine este autorul acelei lucrări originare. Cu 50 de ani în urmă, doamna arhitect Adriana Matei, fost Decan al Facultății de Arhitectură din Cluj, avea onoarea de a proiecta acea platformă ambientală, cum o numește domnia sa, ca lucrare de debut, sub coordonarea profesorului Vasile Mitrea.
Proiectul ambiental, originar și original, prevedea în locul gazonului de iarbă cu care eram familiari, un luciu de apă, odihnitor, iluminat cu reflectoare, în care să se oglindească statura impozantă și familiară a Corifeilor. Este această idee, sperăm, un punct de plecare (sau de întoarcere), demn de luat în considerare pentru o posibilă și dorită restaurare integrală a acestui ansamblu arhitectural, așa acum solicită petiția publică inițiată de societatea civilă din Cluj.
Încă de la inaugurare, imaginea grupului statuar Școala Ardeleană, în ansamblul său, a devenit emblematică. O imagine iconică a orașului. Un brand cultural. Ea apare recurent în albumele de artă contemporană, pe copertele cărților de istorie despre Transilvania, ca nume de editură. Mai mult, manuscrisele Școlii Ardelene, surse istorice prețioase, studiate de personalități ale Școlii clujene de istorie, precum David Prodan sau Pompiliu Teodor, sunt arhivate în Biblioteca Academiei Române, de pe strada Mihail Kogălniceanu, cea care face acum obiectul reamenajării în cauză.
Un loc al memoriei fericite
Așadar, înainte de intervenția urbanistică la limită inestetică și neetică, ansamblul arhitectural Școala Ardeleană a fost, timp de o jumătate de secol, un spațiu armonios, echilibrat, perfect integrat în viața cetății. Era unul din simbolurile definitorii care marcau vechea Platea Luporum, acolo unde, la sfârșitul secolului al XVI-lea, „încolțea ideea universitară”, despre care scria istoricul Ovidiu Ghitta, Decanul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai.
Pentru comunitatea clujeană, monumentul Școlii Ardelene este un loc înalt al memoriei. Aici se întâlnesc memoriile istorice, culturale, memorii generaționale și autobiografice. Nenumărate sunt firele care ne leagă de acest spațiu simbolic. Generații de absolvenți ai Facultății de Istorie-Filosofie avem în arhiva personală, cu titlu de glorie, celebra fotografie de grup de la monumentul Corifeilor Școlii Ardelene. Este memoria unui timp festiv, de sărbătoare. Loc de relaxare contemplativă pentru studenți și trecători sau loc de joacă pentru copii năzdrăvani, cuibăriți la pieptul Corifeilor, tuturor ansamblul arhitectural al Școlii Ardelene ne inspira un respect familiar, ne cultiva o relație de reverență prietenoasă.
Mai mult, existența armonioasă a acestui monument, de-a lungul a două regimuri istorice și de memorie este în sine, un triumf spiritual de proporții. Tacit și răsunător. „Acum să ne imaginăm: o statuie în mijlocul Clujului comunist din anii 68-69 cu greco-catolici, un preot şi doi călugări, toţi şcoliţi la Vatican, iată o rezistenţă prin cultură care şi-a atins scopul.” Este reflecția lui Ion Cosmovici, nepotul pictorului Ion Mitrea, fost profesor al Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj, cel care i-a servit ca model maestrului Ladea pentru figura unuia dintre Corifei, Samuil Micu, personajul așezat, care citește.
Neîndoielnic, pentru comunitățile din Cluj, de orice vîrstă și etnie, ansamblul arhitectural al Școlii Ardelene era un loc iubit al memoriei. Un loc al „memoriei fericite”, cum ar spune filosoful francez Paul Ricoeur, o memorie împăcată cu sine, consensuală, contemplativă și senină.
De câteva luni, însă, suntem puși în fața unui fapt împlinit al distrugerii. Maiestuoșii Corifei ai Școlii Ardelene au ajuns să fie coborâți impropriu la nivelul solului, direct pe paviment, stingheri și disproporționați, în clasicismul curat al formelor lor, într-un peisaj arid, pietrificat, defrișat de brazii de un verde somptuos din spatele lor, forțați să servească o retorică postmodernă suspectă și o colocvialitate inautentică.
Monumentul Școlii Ardelene din Cluj este acum un (alt) loc rănit al memoriei. Până la restaurarea integrală a versiunii originare a ansamblului arhitectural, pentru care pledăm, și până la asumarea onestă a responsabilității, de către toți cei implicați în acest incident monumental, cu valențe simbolice. Vindecarea acestui loc al memoriei este acum stringentă și, odată cu ea, restaurarea încrederii sociale și a respectului reciproc. Sperăm să fie aceasta o nouă șansă.
Sidonia GRAMA
Articol publicat în ediția cu nr. 116 a revistei Transilvania Business (28 martie – 26 aprilie 2023)
