Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Importanța unui sol sănătos în cadrul mesei rotunde găzduite de „Salvează Solul”

Sursă foto: Depositphotos

Importanța unui sol sănătos şi „Deficitul de Cunoștințe despre Soluri” au fost motivele organizării unei mese rotunde online găzduite de „Salvează Solul”.  Cei mai importanți oameni de știință din domeniul solului din lume solicită luarea de măsuri urgente în privinţa informării corecte asupra acestor aspecte. Obiectivul principal este menținerea nivelului necesar de 3 – 6% de materie organică în solurile noastre.

Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării

Un nou raport al mișcării „Salvează Solul” îl prezintă pe Dr. Muralee Thummarukudy, directorul biroului de coordonare a Inițiativei globale G20 pentru sol, Convenţia Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării (UNCCD), care subliniază importanța abordării deficitului de cunoștințe despre sol în rândul agricultorilor, al absolvenților, al publicului larg și al factorilor de decizie politică.

În prezent, peste 3 milioane de hectare sunt afectate de deșertificare în România, conform unui document oficial publicat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Se preconizează că, în cazul unei creșteri de 3°C a temperaturilor medii până la sfârșitul secolului XXI, deșertificarea va acoperi peste 30% din suprafața țării.

„Experții au știut dintotdeauna importanța materiei organice din sol, prin urmare, nu lipsa de știință este problema. Cu toate acestea, nu există întotdeauna această înțelegere în rândul tuturor segmentelor societății” a spus Dr. Muralee Thummarukudy

Rezervele de sol din lume funcționează ca unul dintre cele mai mari rezervoare de carbon, gazde ale biodiversității și sisteme de filtrare a apei. În prezent, până la 40% din solul planetei este degradat.

Avem sau nu un sol sănătos în România?

Conform Centrului comun de cercetare al Comisiei Europene (JRC), în 2018, conținutul organic mediu al solurilor din România era de doar 2,1%.

Cu toate acestea, în rândul publicului larg din România, există încă un decalaj critic în ceea ce privește înțelegerea importanței solului. Acest aspect trebuie abordat, de la nivelul local până la cel de stat. Dr. Muralee Thummarukudy face apel la o strategie pe trei direcții pentru a aborda acest aspect:

Înzestrarea agricultorilor cu datele de care au nevoie cu ajutorul tehnologiei.

Dr. Thummarukudy a evidențiat legislația, cum ar fi strategia UE privind solul, ca fiind un model care poate fi aplicat pentru a ajuta agricultorii aflați în prima linie împotriva degradării solului.

„Strategia UE privind solul pune accentul pe tehnologia modernă de monitorizare a materiei organice din sol și pe asigurarea accesului tuturor fermierilor, și nu numai, la aceasta. Astfel, ei au ca principiu testarea gratuită a solului.”

Înzestrându-i pe agricultori cu o tehnologie accesibilă de ultimă generație, care îi informează atât cu privire la materia organică a solului prognozată, cât și în timp real, agricultorii vor avea la dispoziție informațiile de care au nevoie pentru a se asigura că pot adopta cele mai sustenabile practici agricole.

Parteneriate cu universitățile pentru a crea programe de studii exacte privind solul

Dr. Thummarukudy a discutat, de asemenea, despre necesitatea de a îmbunătăți gradul de conștientizare a solului prin intermediul sistemelor educaționale. În întreaga lume funcționează aproape 400 de universități agricole și 3000 de școli agricole, care formează în total sute de mii de absolvenți pe an.

„Acești absolvenți de studii agricole formează baza expertizei în domeniul gestionării solului. Toți cei 600 de milioane de fermieri din întreaga lume au acces la un anumit nivel de sprijin din partea absolvenților de studii agricole care ies din universități.”

„Maximizarea producției este obiectivul lor principal. Acesta este modul în care este redactată în prezent programa de învățământ. […] Cum lucrăm cu acest grup de absolvenți? Cum lucrăm cu universitățile – universitățile și școlile agricole – astfel încât restaurarea să devină un subiect, astfel încât restaurarea să devină o oportunitate?”

Creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la importanța unui sol sănătos

Dr. Thummarukudy a subliniat modul în care conștientizarea publicului contribuie la realizarea unei politici eficiente privind solul.

„Este nevoie ca oamenii să înțeleagă importanța carbonului organic din sol. Abordările actuale se concentrează mai degrabă pe producția agricolă decât pe calitatea solului. Acest lucru trebuie să se schimbe.”

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Ne-am întâlnit cu NTT DATA Inc. în Cluj-Napoca, România, pentru a asigura implementarea fără probleme a ClujID - servicii digitale revoluționare care protejează securitatea online a tuturor locuitorilor. 

"Creierele" japoneze au ajuns la Cluj. Pun pe roate proiectul ClujID

Articolul următor

37 de oraşe de pe raza ADR Centru vor avea peste 78 milioane euro finanţare nerambursabilă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share