De la avioane și tractoare la dezvoltări imobiliare
Înființată în 1925 ca fabrică de avioane (IAR Brașov), fosta platformă industrială a produs câteva dintre cele mai cunoscute avioane de luptă. Visul locuitorilor de la poalele Tâmpei de a produce mașini zburătoare are însă o viață scurtă, deoarece fabrica a fost închisă de ocupația rusă la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. După 1990, Tractorul a intrat într-un lent proces de privatizare, dar din cauza neînțelegerilor cu autoritățile locale și din cauza alegerilor de atunci privatizarea nu a mai avut loc. Uzina și-a continuat producția, dar într-un ritm scăzut, iar în 2007 a intrat în proces de lichidare.
În 2007 platforma Tractorul UTB a fost cumpărată de către societatea imobiliară Flavus Invest din Bucureşti – actualmente Ascenta Management, controlată de Centerra Capital, un vehicul de investiţii al fondului britanic Cheyne. Cumpărătorul viza derularea unui proiect de regenerare urbană pentru întreaga zonă, cu o suprafață de 124 de hectare, ce cuprindea birouri, locuințe și spații comerciale. Datorită crizei, costul derulării proiectului a crescut, dar valoarea investiției facute în cumpărarea uzinei a scăzut.
Regenerare urbană
Intenția ca zona Tractorul să redevină un motiv de mândrie pentru brașoveni, un punct de atracție în regiune și un exemplu la nivel național a existat încă de la primele planuri, însă în decursul ultimilor ani responsabilitatea s-a împărțit între dezvoltatori cu competențe diferite.
Remodelarea suprafeței de 100 din cele 124 de hectare ale uzinei a început în 2012, când Immochan a achiziționat acest teren și a pus pe hârtie planurile pentru zona comercială și rezidențială. Terenul achiziționat nu mai păstra nimic din aspectul impunător de altădată al uzinei brașovene, ci cuprindea doar ruine, hale dezafectate, buncăre și mult moloz.
Primul pas a fost Coresi Shopping Resort – centrul comercial mult așteptat de brașoveni, inaugurat în 2015. După darea în folosință a celor 24 hectare destinate spațiilor comerciale, viitorul cartier Coresi a cunoscut o dezvoltare rapidă a infrastructurii.
Coresi Avantgarden, demarat în 2016, reprezintă etapa a treia a proiectului ce revitalizează circa 8% din suprafața utilă a orașului Brașov. Calitatea spațiului urban este dată de alăturarea diferitelor elemente arhitecturale și amenajări peisagere cu facilitățile de petrecere a timpului liber din zonă și accesul facil la mijloacele de transport în comun. Blocurile care se construiesc aici au regim jos de înălțime, majoritatea au 5/6 etaje, iar cateva clădiri au 8 etaje pentru ca apartamentele să beneficieze de lumină naturală cea mai mare parte a zilei, sunt înconjurate de spații verzi ce oferă intimitate locatarilor, dar și o zonă cu alei pietonale ce aduc o notă de dinamism.
Suprafața spațiilor verzi este importantă pentru îmbunătățirea calității aerului în zonă, pentru crearea unor zone de recreere, plimbări, activități sociale. Dezvoltatorul a alocat un procent mare din teren pentru alei și vegetație, încurajând astfel un stil de viaţă activ și având intenția de a crea locatarilor o „stare de bine”. Spaţiile verzi și aleea pietonală ce leagă zona comercială de cel mai mare parc al orașului oferă oportunităţi prin care încurajează un stil de viaţă mai activ, prin plimbări, alergare, exerciţii fizice, ciclism etc., inclusiv deplasări pe rutele dintre zonele locuite şi zona de birouri sau facilităţile publice (magazine, clinici, şcoli).
În luna iulie a acestui an Immochan a achiziţionat ansamblul Coresi Business Park de la dezvoltatorul Ascenta Management. În varianta sa integrată cu zona de birouri, Cartierul Coresi va purta viziunea dezvoltării unor spaţii multifuncţionale durabile, animate şi inteligente, cu valoare adăugată pentru clienţi, angajaţi, locuitori sau vizitatori ai Braşovului.
Facilități și servicii
Prin master planul ambițios de regenerare a unei foste platforme industriale, prin mixul de activități reunite într-un loc unic prin dimensiunea și geografia sa, cartierul Coresi devine un proiect emblematic și aduce o contribuție semnificativă la valoarea orașului de sub Tâmpa.
Cumpărătorul care se alătură comunității Coresi Avantgarden se va muta într-un ecosistem definit prin calitatea spațiilor verzi, calitatea mediului ambiant, a serviciilor puse la dispoziție, al multitudinii de spații comerciale situate la parterul blocurilor. În complex vor fi deschise cabinete stomatologice sau notariale, servicii de care au nevoie locuitorii unui cartier, dar care vin în completarea ofertei comerciale din apropiere. O sală de sport cu centru SPA, magazine, cafenele, cinematograf și locuri de joacă pentru copii și tineri. În apropiere se află și cel mai mare parc al orașului ce oferă multiple facilități pentru sport și activități în aer liber.
Recunoaștere europeană
Complexul construit pe fosta platformă Tractorul a fost desemnat proiectul anului în cadrul celei de-a 12-a ediții a Galei Premiilor Imobiliare pentru Europa de Sud-Est – EuropaProperty SEE Gala Awards, care s-a desfășurat la București în luna aprilie 2017.
Întreg proiectul Coresi Avantgarden va fi dezvoltat în cinci etape și cuprinde peste 2.200 de apartamente. Cele 570 de unități din prima etapă au fost contractate integral și se află în prezent în diferite etape de execuție, iar în cea de-a doua fază vor fi construite alte 430 de apartamente.
Campania de vânzare a unităților din faza a doua a proiectului – apartamente și spații comerciale situate la parterul blocurilor – a fost demarată în luna aprilie, peste 70% dintre apartamentele disponibile găsindu-și deja proprietari. Studiourile, apartamentele cu 2 și 3 camere sunt situate în imobile cu un regim de înălțime de 5, 6 și respectiv 8 etaje. Cele șase blocuri situate pe un teren de 2.9 ha vor fi finalizate pe parcursul anului 2018.
Citește și:
Inspire & Connect – Cum se rescrie viitorul muncii la Oradea
Fundația CREFOP și IMM Club lansează un nou spațiu de dialog despre competențele viitorului. Într-o lume în care…
18 octombrie 2025
Invitație Visit Timiș: concert în peșteră
Dacă în ultimele săptămâni v-am trimis pe la diferite târguri de gastronomie din Timiș, duminica aceasta luăm o…
17 octombrie 2025
Clujul a devenit capitala transformării digitale a României
500 de participanți a reunit Transilvania Digital Innovation Summit: lideri din tehnologie, antreprenori, autorități publice, experți și profesioniști…
17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Salonul Pro Invent și-a desemnat premianții la Hub UTCN
Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) s-a încheiat cu…
17 octombrie 2025
Rețelele de apă-canal din Zona Metropolitană Cluj, modernizate cu 16 mil. €
Proiectul din fonduri europene derulat de Compania de Apă Someș (CASSA) a vizat comunele Apahida, Baciu, Feleacu și…
17 octombrie 2025
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Investiții
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Antreprenorii din Oradea descoperă cum AI-ul devine partener de business
Antreprenorii orădeni au fost invitați miercuri, 15 octombrie 2025, la un eveniment menit să le aducă noi oportunități…
16 octombrie 2025
Forumul Inovării România–Japonia 2025 – Iași
Iașiul devine, la finalul lunii octombrie, punctul central al colaborării dintre România și Japonia! Printre companiile japoneze participante…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
STIHL accelerează tranziția verde cu o fabrică high-tech la Oradea
STIHL își consolidează rețeaua globală prin inaugurarea primei sale fabrici dedicate exclusiv producției de echipamente pe acumulatori, la…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Infrastructură
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Minicentura Dejului devine funcțională
Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Turism
Invitație Visit Timiș: concert în peșteră
Dacă în ultimele săptămâni v-am trimis pe la diferite târguri de gastronomie din Timiș, duminica aceasta luăm o…
17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Simbolurile Brașovului: Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, își redeschid porțile în data de…
15 octombrie 2025
Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori
Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Vinurile premium ale Cramei Fort Silvan, introduse în Circuitul Anotimpurilor
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău a inițiat un tur al toamnei pe Văile Crasnei…
13 octombrie 2025
Educație
Inspire & Connect – Cum se rescrie viitorul muncii la Oradea
Fundația CREFOP și IMM Club lansează un nou spațiu de dialog despre competențele viitorului. Într-o lume în care…
18 octombrie 2025
Salonul Pro Invent și-a desemnat premianții la Hub UTCN
Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) s-a încheiat cu…
17 octombrie 2025
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Bihorenii sunt invitați să facă nominalizări la Gala Comunității Bihorene
Fundația Comunitară Oradea invită bihorenii să nominalizeze faptele bune și oamenii din spatele acestora. Oamenii sunt invitați să…
16 octombrie 2025
Peste 7.000 de oportunități de carieră la Angajatori de TOP București
Angajatori de TOP București, cel mai mare eveniment de carieră din România, va avea loc vineri și sâmbătă,…
16 octombrie 2025
Vrei un Executive MBA la standarde internaționale, fără să părăsești România?
La Transilvania Executive Education (TEE), ai acces la un program 100% britanic, cu diplomă oferită de University of…
15 octombrie 2025
350 de invenții la expoziția internațională de la Hub UTCN
Pro Invent, Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), și-a…
15 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice:
