Scriitorul Sandrone Dazieri (Italia) este invitat de onoare la Festivalul Internațional de Carte Transilvania. Iubitorii de cărți polițiste vor avea ocazia să întâlnească unul dintre cei mai mari romancieri ai literaturii de gen.
Sandrone Dazieri (pseudonimul lui Sandro Dazieri) s-a născut în 1964 la Cremona, Italia. În primii ani de școală își manifestă pasiunea pentru literatura polițistă, de spionaj, horror, fantasy, SF, benzi desenate și romane grafice. A urmat cursurile Facultății de Științe Politice din Milano, pe care însă a abandonat-o, apropiindu-se de lumea editorială în calitate de corector la Telepress. A colaborat la ziarul „Il Manifesto” în calitate de expert în contracultură și literatură de gen. Ulterior devine director al serviciului editorial, iar, în 1999, după publicarea primului său roman, „Attenti al Gorilla” („Atenție la gorilă”), Editura Mondadori îl numește coordonator la Il Giallo Mondadori – secțiunea dedicată literaturii polițiste – iar mai apoi al întregii secțiuni de cărți destinate publicului larg. Scrie alte trei romane noir pentru adulți, un roman pentru copii (distins cu Premiul Bancarellino) și numeroase povestiri. În 2004 este numit director al Libri per Ragazzi Mondadori, secțiunea de literatură destinată tinerilor, dar în 2006 părăsește postul și alege să devină scriitor cu normă întreagă. De atunci a colaborat cu Mondadori în calitate de consultant, iar din 2012 este redactor-șef al colecției Young Adult di Fabbri. Pe lângă romane a scris scenarii de cinema și televiziune, o activitate pe care o continuă și în ziua de azi. În 2014 a publicat romanul „Uccidi il Padre” („Ucide-l pe Tată”), care a devenit în scurt timp bestseller, fiind tradus în 20 de limbi. Cartea a apărut în limba română la Editura Crime Scene Press (2016).
Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania se va desfășura în perioada 3-8 octombrie 2017 în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Citește și:
Luna mai e Luna Maramureșului
Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
3 mai 2024
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu vine cu ediția a 31-a
Cea mai importantă manifestare a artelor spectacolului din Europa de Est, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu…
2 mai 2024
Noul director muzical al Cincinnati Symphony Orchestra este Cristian Măcelaru
Cincinnati Symphony Orchestra (CSO), cea mai veche și prima orchestră din Ohio, l-a numit pe dirijorul Cristian Măcelaru…
1 mai 2024
Românca Tincuța Marin magnetizează vizitatorii Bienalei de Artă de la Veneția
Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră…
30 aprilie 2024
Elevii bihoreni, ajutați să își dezvolte abilitățile sociale și emoționale
Asociația CREFOP Oradea, partener educațional în programul național „Săptămâna verde”, i-a ajutat pe elevii de la mai multe…
30 aprilie 2024
Capitala Europene a Culturii 2023 își culege roadele cu programul Legacy Timișoara
Programul Legacy Timișoara oferă Capitalei Europene a Culturii 2023 posibilitatea să își continuă parcursul cultural desfășurat de-a lungul…
28 aprilie 2024
Vine Iarmarocul la Cluj
Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
27 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024