• Numai anul acesta, 6.000 de corpuri de iluminat și 15.000 de tuburi cu led au fost montate de E.ON în instituții școlare din 7 judeţe.
E.ON România a continuat în acest an proiectul „Energie în școlile copilăriei”, dedicat îmbunătățirii condițiilor de studiu şi eficientizării consumului de energie prin iluminarea bazată pe tehnologii moderne a sălilor de clasă din unităţile de învăţământ.
În cadrul proiectului, care a debutat în 2012, au fost montate 21.500 de corpuri de iluminat și 52.000 de tuburi economice și cu led, suma investită de companie până în prezent fiind de circa 2,2 milioane de euro.
“Soluţiile pentru crearea unor condiţii de viaţă mai bune consumând în acelaşi timp mai puţin din resursele planetei reprezintă o preocupare centrală a zilelor noastre. Proiectul nostru de responsabilitate socială se pliază perfect pe misiunea noastră. Am ales să sprijinim în principal învăţământul şi vom continua să o facem, pentru că este cea mai bună investiţie pentru un viitor mai bun”, a declarat Dan Morari, Director General al E.ON Energie România.
Proiectul a fost implementat în 44 de unități de învățământ din țară, din mediul rural și urban, peste 25.000 de copii și cadre didactice fiind beneficiari direcţi.
Anul acesta, E.ON România a adus iluminatul modern şi eficient în şapte şcoli din judeţele Mureş, Sibiu, Maramureş, Timiş, Arad, Suceava şi Neamţ, în perioada aprilie-august a.c., fiind montate circa 6.000 de corpuri de iluminat și 15.000 de tuburi cu led.
Pentru 5.000 de copii și cadre didactice noul an şcolar începe astfel cu condiţii mai bune de studiu, dar și cu o reducere a consumului de energie şi implicit a costurilor eferente.
Înlocuirea corpurilor de iluminat vechi cu unele noi, bazate pe tehnologii eficiente, cum este tehnologia led, aduc economii importante şi aceasta nu numai în cazul unor instituţii cu sute sau mii de corpuri de iluminat ci şi în cazul consumatorului casnic.
Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu circa 11,8 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială, acestea având aproximativ 280.000 de beneficiari.
Citește și:
Oradea va avea o autobază nouă și depou de tramvaie modernizat
Săptămâna trecută, Primăria Oradea a depus spre finanțare un mega proiect de peste 56 de milioane de euro…
5 mai 2024
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024
75 milioane € pentru obiectivele turistice din Ardealul de Nord
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat în Cluj, cele patru apeluri…
3 mai 2024
Întreprinzătorii din Maramureș și-au stabilit strategia anuală
Membrii asociației s-au reunit la restaurantul La Tour, din Baia Mare, deținut de unul dintre componenții organizației, Sorin…
3 mai 2024
Oradea se află și în acest an pe harta Conferințelor Energynomics
Municipiul Oradea nu lipsește în ultima vreme de pe harta conferințelor mai importante. De data aceasta, Energynomics va…
3 mai 2024
DOITSMARTER, proiect de testare a soluțiilor inteligente pentru optimizarea consumului de energie în locuințe sociale
Orientarea inovațiilor tehnologice către consumatorii vulnerabili de energie trebuie să devină o prioritate atât pentru autoritățile publice, cât…
3 mai 2024
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024
Luna mai e Luna Maramureșului
Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
3 mai 2024