Compania Dalli Production Romania, care operează fabrica de detergenţi din Timişoara, a obţinut anul trecut, primul an întreg de funcţionare, afaceri de 352 mil. lei (circa 78 mil. euro), un profit de 5,5 mil. lei (1,2 mil. euro), cu un număr mediu de 200 de salariaţi, arată datele de la Ministerul Finanţelor, potrivit zf.ro.
Fabrica de detergenţi de la Timişoara pe care grupul german Dalli a preluat-o de la gigantul american P & G are o capacitate totală de 300.000 de tone, ce o poziţionează pe locul întai în topul celor mai mari facilităţi de producţie ale companiei. Ea se află la egalitate cu o altă fabrică din Germania a celor de la Dalli. În total nemţii de la au şapte fabrici, din care două în Olanda, cate una în Austria şi Romania şi trei în Germania.
„Unitatea de producţie din Heere produce doar detergent pentru maşini de spălat vase. În şapte locaţii din Germania, Olanda, Austria şi Romania fabricăm produse lichide sau solide pentru spălat”, spun oficialii companiei pe site-ul propriu. Toate au împreună o capacitate totală de producţie de 930.000 de tone, iar unitatea de producţie din Timişoara este responsabilă pentru aproape o treime.
Anul trecut a fost primul complet de funcţionare pentru fabrica din Timiş care şi-a reluat activitatea în octombrie 2015. Markus Kessler, CEO-ul grupului german cu afaceri totale de circa 900 mil. euro, spunea anterior că a ales să intre pe piaţa locală datorită forţei de muncă bine pregătite şi datorită sistemului educaţional bine pus la punct, sistem care poate susţine dezvoltarea viitoare a companiei în Romania. Fabrica nemţilor de la Timişoara este prima a grupului în Europa Centrală şi de Est. Ei au venit în regiune în primul rand ca partener de producţie al P&G.
Acordul semnat de P&G şi grupul Dalli prevedea preluarea fabricii, inclusiv a activelor destinate producţiei de detergenţi de rufe şi de vase, dar şi transferul a circa 200 de angajaţi către germani. În plus, fabrica din Timişoara continuă să producă brandurile P&G în următorii ani.
Astfel, în unitatea de producţie se vor realiza pe o perioadă de trei ani de la preluare brandurile de detergent pudră Ariel, Bonux şi Tide, iar pe o perioadă de doi ani se va produce şi detergentul de vase Fairy.
Sursa foto: dalli-group.com
Citește și:
Autoworld – Audi va finanța infrastructura și evenimentele Universității Babeș-Bolyai
Protocolul prevede că studenții vor face vizite de studiu și stagii de practică la punctele de lucru ale…
4 noiembrie 2025
Tinerii care vor să schimbe industria transporturilor – povestea startup-ului clujean AtruX, câștigător în cadrul competiției Tech Catalyst by Glovo
Glovo, alături de CITI Cluster, catalizator de inovare inițiat de Universitatea Politehnică din București, a încheiat prima ediție…
4 noiembrie 2025
Empower Tech revine cu cea de-a doua ediție pe 18 noiembrie în București
După succesul primei ediții, Empower Tech revine cu o nouă doză de energie, viziune și inspirație. Pe 18…
4 noiembrie 2025
Efectul achizițiilor TeraPlast. Consiliul de Administrație – Board of the Year
Achizițiile Grupului Wolfgang Freiler și Optiplast, preluările Opal și unei fabrici în Ungaria de la Wavin se numără…
3 noiembrie 2025
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
Cluj International Committee mizează pe tigrul economic polonez
Fondatoarea Clubului de Afaceri Polonez din România (CAPR), Anita Izabela Imbre, a fost cooptată în consiliul de administrație…
3 noiembrie 2025
Primul festival în bijuteria de la Colina
Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
3 noiembrie 2025
Banca de Investiții și Dezvoltare a bătut palma cu Banca Transilvania
Cele două bănci – una de stat, alta privată – vor facilita accesul la finanțare primăriilor, companiilor de…
3 noiembrie 2025
Investiții
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România
Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…
24 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…
23 octombrie 2025
Infrastructură
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Varianta finală a Drumului Expres Cluj – Dej, agreată de primarii de pe traseu
Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost gazda unei consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către…
29 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Turism
Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de excelență în ospitalitate
Hotelul Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de activitate, marcând un deceniu și jumătate de excelență, inovație…
31 octombrie 2025
Recomandare de weekend-Visit Timiș
Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…
31 octombrie 2025
Comoara pierdută a Transilvaniei. Mai poate fi salvată Salina Praid?
Exploatarea sării este exclusă, însă turismul poate fi relansat dacă situația se stabilizează în zonă, concluzionează experții europeni…
29 octombrie 2025
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…
28 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Hotel Mercure, cea mai importantă investiție în turism realizată în Alba Iulia după Revoluție
Construcția primului hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri a depășit 10,5 milioane de euro Mercure Alba Iulia,…
20 octombrie 2025
Educație
Autoworld – Audi va finanța infrastructura și evenimentele Universității Babeș-Bolyai
Protocolul prevede că studenții vor face vizite de studiu și stagii de practică la punctele de lucru ale…
4 noiembrie 2025
Empower Tech revine cu cea de-a doua ediție pe 18 noiembrie în București
După succesul primei ediții, Empower Tech revine cu o nouă doză de energie, viziune și inspirație. Pe 18…
4 noiembrie 2025
Primul festival în bijuteria de la Colina
Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
3 noiembrie 2025
Resursele valoroase ale Regiunii Nord-Vest, în atenția inginerilor din România
Asociația Generală a Inginerilor din România a organizat în parteneriat cu Centrul Universitar Nord (CUN) Baia Mare –…
2 noiembrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…
31 octombrie 2025
Tehnologie pentru medicina viitorului, la UMF Cluj Transfer Days
Evenimentul organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu aduce în prim-plan inovația, colaborarea interuniversitară și ideile…
30 octombrie 2025
Cercetătorii Universității din Oradea – Medalia de aur la „Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT” 2025
În perioada 23 – 24 octombrie 2025, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție…
29 octombrie 2025
Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir lansează o nouă carte de bucate
„Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate” de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, lansată pe 3 noiembrie la București.…
29 octombrie 2025



