Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a propus miercuri, într-un discurs în plenul Parlamentului European la Strasbourg, organizarea unui summit al UE la o zi după Brexit, la 30 martie 2019, în orașul Sibiu, pentru a discuta despre viitorul blocului comunitar, relatează Reuters.
Camera Comunelor din Marea Britanie a votat în cursul nopții de luni spre marți să discute în a doua lectură planul premierului Theresa May de a abroga legile Uniunii Europene și de a le include în legislația britanică. După mai multe ore de dezbateri, pe alocuri dure, 326 de membri ai camerei inferioare a Parlamentului au votat favorabil, în timp ce 290 au fost împotriva proiectului de lege privind retragerea din UE.
Proiectul de lege abrogă legislația din tratatul din 1972 prin care Marea Britanie a aderat la Comunitatea Economică Europeană, așa cum era cunoscută atunci, și încorporează peste 12.000 de reguli și reglementări ale UE în legislația britanică înainte de ieșirea Londrei din UE prevăzută în 2019.
În cazul în care calendarul Brexit-ului va fi respectat, reuniunea de la Sibiu va fi primul summit european în formula UE 27 după retragerea Marii Britanii din blocul comunitar și se va desfășura în momentul în care România va deține președinția prin rotație a Consiliului Uniunii Europene.
La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România va prelua, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, președinția Consiliului UE. MAE notează pe site-ul său că președinția României la Consiliul UE se va desfășura într-un context european și internațional complex, cele mai importante dosare fiind Brexit-ul, alegerile pentru Parlamentul European, care se vor desfășura cel mai probabil în luna mai a anului 2019, și Cadrul financiar multianual post-2020.
Citește și:
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024
Luna mai e Luna Maramureșului
Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
3 mai 2024
Decorint a renovat sediul DNA Cluj. Cum arată clădirea
Societatea de construcții a raportat terminarea lucrărilor la clădirea de pe str. Dorobanților, unde funcționează serviciul teritorial al…
2 mai 2024
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu vine cu ediția a 31-a
Cea mai importantă manifestare a artelor spectacolului din Europa de Est, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu…
2 mai 2024
Cum se pierde vremea pe Centura Metropolitană Cluj. Studiu de caz
Municipalitatea din Cluj-Napoca a tergiversat finalizarea licitației pentru Centura Metropolitană (CMC), deși eșecul era evident, susține un expert…
2 mai 2024
Exponate de la Bienala de Arhitectură Veneția, în Iulius Mall Cluj
Exponate ale Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023 pot fi admirate la Iulius Mall…
2 mai 2024
O asociere unde lider este Leko Construct va realiza Parcul Industrial Marghita
Asocierea de firme Leko Construct – Inteco Holding – Electro Excel Green Consulting – Rono Aqua – Caloria…
2 mai 2024
LEONI Luduș își detașează angajații
Biroul de comunicare al LEONI Wiring Systems Romania ne-a remis în această dimineață o informare de presă pe…
2 mai 2024