Primăria Satu Mare va investi 128,4 mil. lei (aproximativ 28 mil. euro) pentru construcţia celui de-al treilea pod peste râul Someş, contractul de finanţare fiind semnat miercuri la Bucureşti de Kereskényi Gábor, primarul municipiului Satu Mare şi de Adrian Gâdea, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
În vederea realizării acestei investiţii vor fi alocate fonduri de 81,3 mil lei, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2, în timp ce alte aproximativ 48 mil. lei vor fi alocate din bugetul local, potrivit unui comunicat de presă al municipalităţii Satu Mare.
’’Am semnat contractul de finanţare pentru investiţia
Conform raportului de specialitate, structura celui de-al treilea pod va fi suţinută de doi piloni, prin intermediul unor hobane din oţel special, dispuse simetric în sistem semiharpă. De asemenea, se mai prevede amenajarea a patru benzi de circulaţie, cu câte două benzi pe sens, două trotuare prevăzute cu parapet pietonal şi o pistă pentru biciclişti. Pentru accesul de pe diguri pe trotuarele podului se prevăd patru scări, câte două scări pe fiecare dig, iar pentru siguranţa circulatiei pietonale se vor amplasa parapeţi metalici de protecţie pe rampe, viaducte şi pod precum şi pe scările de acces de pe diguri.
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024