Asociţia Pro Infrastructura a publica o filmare aeriană de pe aproximativ 7 din cei 17,9 km ai lotului construit de Astaldi-Max Boegl pe Autostrada A3 între nod Chețani (Luduș) și nod Iernut. Acest tronson este unul din cele 5 segmente ale Autostrăzii Transilvania care leagă Câmpia Turzii de Târgu Mureș.
“Am rămas plăcut surprinși de stadiul lucrărilor pe acești 7 din cei 8 km care au primit autorizație de construire în luna mai 2017. Așa cum puteți vedea, pentru o perioadă de execuție de 7 luni, avansul este foarte bun. Avem progres vizibil la structurile importante și chiar scurte segmente cu asfalt. Luna trecută s-a emis autorizație de construire și pentru restul lotului pentru coridorul inițial, urmând ca în 2018 (sperăm în cel mai scurt timp) să vedem autorizate și lucrările pentru care sunt necesare exproprieri suplimentare.
Acest tronson este cel mai lung (17,9 km) și cel mai dificil dintre toate cele 5 care unesc Câmpia Turzii de Târgu Mureș. Principalele structuri sunt: podul “dublu” peste Mureș din mijlocul localității Bogata (autostrada trece în doar câteva sute de metri de două ori peste râu), podul peste Mureș și peste calea ferată în apropiere de Luduș (la “granița” cu lotul vecin construit de Straco) și nodul Iernut (include pasaj DN14A). Avem și provocări majore de ordin birocratic: exproprierile în Bogata și în nodul Iernut dar și relocările de stâlpi electrici (LEA) care deservesc uriașa Termocentrală Iernut.
La final de noiembrie, raportul de progres oficial dat publicității de CNAIR arăta un stadiu fizic de execuție de 17% pentru acest proiect. În acest moment, estimarea noastră realistă pentru finalizarea acestui contract este perioada septembrie-octombrie 2019″, scriu reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura.
Foto: Asociţia Pro Infrastructura
Citește și:
Oradea va avea o autobază nouă și depou de tramvaie modernizat
Săptămâna trecută, Primăria Oradea a depus spre finanțare un mega proiect de peste 56 de milioane de euro…
5 mai 2024
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024
75 milioane € pentru obiectivele turistice din Ardealul de Nord
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat în Cluj, cele patru apeluri…
3 mai 2024
Întreprinzătorii din Maramureș și-au stabilit strategia anuală
Membrii asociației s-au reunit la restaurantul La Tour, din Baia Mare, deținut de unul dintre componenții organizației, Sorin…
3 mai 2024
Oradea se află și în acest an pe harta Conferințelor Energynomics
Municipiul Oradea nu lipsește în ultima vreme de pe harta conferințelor mai importante. De data aceasta, Energynomics va…
3 mai 2024
DOITSMARTER, proiect de testare a soluțiilor inteligente pentru optimizarea consumului de energie în locuințe sociale
Orientarea inovațiilor tehnologice către consumatorii vulnerabili de energie trebuie să devină o prioritate atât pentru autoritățile publice, cât…
3 mai 2024
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024
Luna mai e Luna Maramureșului
Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
3 mai 2024