O tânără din România a „inventat” casa pentru care nu ai nevoie de autorizaţie si este rezistentă la cutremur şi foc, informează Mediafax, care citează Radio Târgu-Mureş.
Potrivit sursei citate, Maria Posta a realizat, în scop demonstrativ, o casă dintr-un container industrial, de tip birou. Aceasta are izolaţie, aer condiţionat şi multă lumină. Târgumureşeanca spune că există posibilitatea construirii unei astfel de case şi din containere maritime care sunt mult mai rezistente, însă cu mai puţine facilităţi.
„Containerul maritim nu are izolaţie. La fel, nu are sistem electric încorporat. Cel industrial are. Din acesta am făcut atelierul meu şi, momentan, îl folosesc ca şi atelier dar, între timp, dacă doresc să schimb ceva, atunci pot să-l folosesc şi pentru casă de weekend, de exemplu, sau pentru orice”, a declarat Maria Posta.
Târgumureşeanca a realizat, în scop demonstrativ, o casă dintr-un container industrial, de tip birou. Aceasta are izolaţie, aer condiţionat şi multă lumină.
“O casă construită din containere are mai multe avantaje: nu necesită proiect şi nici autorizaţie de construcţie deoarece se poate amplasa direct pe teren. În plus, e rezistentă la cutremur şi foc. Costurile sunt comparabile cu cele ale construcţiilor clasice”, spune Maria Posta.
“Nu are nevoie de autorizaţie de construcţie, nu are nevoie de un proiect anume pentru realizarea unei case pentru că este ca şi un joc Lego. Se montează unul lângă celălalt, se pot pune la etaj… deci, numai creativitatea nu are limite. Costul unei astfel de case este undeva între casa de cărămidă şi cea de lemn. Deci, costurile sunt undeva la mijloc şi includ toate amenajările, tot ce ţine de construcţie”, a completat Maria Posta.
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024