În Munţii Făgăraş va fi realizat cel mai mare domeniu schiabil din România, care va cuprinde peste 150 de kilometri de pârtii, potrivit Ministerului Turismului. Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului a vizitat la finele anului trecut zona Bâlea, după care s-a întâlnit cu reprezentanţii primăriilor şi operatorii turistici din ariile vizate de acest mega-proiect, care va include judeţele Sibiu, Braşov şi Argeş.
”În aceste zone din Masivul Făgăraş zăpada rezistă peste 200 de zile pe an, iar realizarea acestui proiect va duce la dublarea capacităţii schiabile din România, care în prezent este de aproximativ 175 de kilometri de pârtii. Noi discutăm pe acest domeniu schiabil de cel puţin 150 de kilometrim, deci o dublare a capacităţii de schi a României. După cum ştiţi, la ora actuală, România duce o lipsă foarte mare de infrastructură de agrement turistic. Pentru a ţine cât mai mult turiştii şi români, dar şi străini pe teritoriul României avem nevoie de aceste investiţii în infrastructura de agrement”, a spus Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului.
Pe cuprinsul întinderii masivului Făgăraș se găsesc 8 vârfuri de peste 2.500 de metri: Moldoveanu (2.544 m), Negoiu (2.535 m), Viștea Mare (2.527 m), Lespezi (2.522 m), Vânătoarea lui Buteanu (2.507 m), Cornu Calțunului (2.510 m), Hârtopu (2.506 m), Dara (2.501 m).
Citește și:
Vine Iarmarocul la Cluj
Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
27 aprilie 2024
Cercetare pentru screeningul cancerului gastric cu TOGAS
Proiectul TOGAS – în drumul spre screeningul gastric în Uniunea Europeană demarează luni, 29 aprilie 2024, de la…
27 aprilie 2024
PORR Construct a realizat 38% din Centura de Est a Aradului
Lucrările pentru obiectivul de investiții Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad Est au început în toamna anului trecut. Antreprenorul…
27 aprilie 2024
Ponderea investițiilor în bugetul Bihorului a crescut de la 26% în 2019 la 77% în 2023
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și vicepreședinții Mircea Mălan și Călin Gal au prezentat joi, 25 aprilie,…
27 aprilie 2024
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024